Ce se va întâmpla cu TANCUL de la Cornești, care a fost „apărat” de deputații socialiști: „Nu poate fi un simbol, e un model NEREUȘIT”
3490
Tancul de la Cornești, care stă îndreptat cu țeava spre Uniunea Europeană și NATO, urmează să fie evacuat, iar socialiștii nu trebuie să încalce legea și să împiedice acest proces. Declarația îi aparține ministrului Apărării, Anatol Șalaru.
„Tancul respectiv nu este al lui Igor Dodon, al satului sau altcuiva. Este tancul care aparține Ministerului Apărării, conform actelor. Noi vrem să-l scoatem și să-l repunem la muzeul ministerului. Nu poate fi un simbol, pentru că acel tanc nu a participat în lupte. A fost fabricat în 1945 și s-a dovedit a fi un model nereușit. Probabil că socialiștii nici nu știau până acum că la Cornești este un tanc”, a spus Șalaru, ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.
Chiar dacă socialiștii se opun demontării acestui tanc, oricum va fi scos, zice oficialul: „Vom decide când și cum va fi scos acest tanc. Este foarte greu să-l scoți de acolo, pentru că este o pantă, iar tancul cântărește 40 de tone. Noi nu ne vom uita ce spune Dodon, este legea care trebuie respectată. Locul acestui tanc care stă cu țeava îndreptată spre UE și NATO este la muzeu”.
Ministrul s-a referit și la colaborarea pe care o va avea cu președintele Dodon, după ce va fi învestit în funcție. „Noi nu trebuie să ne iubim, să fim prieteni. Legea stipulează foarte clar care sunt relațiile între președinte, care este comandantul suprem al Forțelor Armate, și ministrul Apărării. Eu nu o să-i dau onoruri, pentru că sunt ministru civil. Eu știu că Dodon nu este o persoană simplă, că are o fracțiune puternică în Parlament, dar alianța de guvernare este foarte consolidată. Cred că Legea privind deschiderea unui Birou NATO în R. Moldova va fi promulgată de actualul președinte, Nicolae Timofti. Așa mi-a promis premierul Pavel Filip, iar dânsul tot timpul se ține de cuvânt”, a zis Șalaru.
În alt context, Anatol Şalaru a vorbit despre aşa-numitul „coridor verde”, privind facilitarea evacuării soldaţilor ruşi din stânga Nistrului, dar şi a muniţiilor acestora din Transnistria spre Rusia, tranzitând Ucraina.
„Am ajuns la o înţelegere cu omologul meu ucrainean, Stepan Poltorak, privind crearea acestui „coridor verde”. Ruşii imediat au început să critice această decizie, că de ce nu i-am întrebat şi pe ei. Dar, atunci când eşti în ţara mea, nu trebuie să te întreb dacă vrei să pleci sau nu, tu faci cum spun eu. Pe moldovenii noştri care lucrează în Rusia şi îi expulzează nu-i întreabă dacă vor să-i trimită acasă sau vor să mai stea. Noi le vom asfalta drumul numai să plece. Dacă nu vom face nimic, atunci șanse ca ei să plece nu sunt. Dar dacă întreprindem ceva, atunci șansele sunt de 50/50”, a specificat ministrul Apărării.
Potrivit ministrului, în stânga Nistrului stau în depozite cel puțin 20 de mii de tone de armament, care în orice moment poate ajunge în mâinile teroriștilor sau ale separatiștilor de la Tiraspol. „Cu atâtea muniții, în cazul în care Doamne ferește s-ar produce o explozie, raza de deflagrație poate fi de 5 mii km pătrați. Pentru a ne proteja de o eventuală de catastrofă, munițiile trebuie evacuate. Eu înțeleg că rușii nu evacuează aceste muniții, pentru ca să-i mențină în stânga Nistrului pe cei 1 200 de militari care protejează aceste depozite”, a apreciat Anatol Șalaru.
Ministrul Apărării s-a referit și la declarațiile viitorului comandant suprem al Forțelor Armate, Igor Dodon, privind federalizarea R. Moldova. „Rușii nu au ascuns niciodată ideea federalizării R. Moldova, care este enunțată acum de Dodon. Ei urmăresc transnistrizarea R. Moldova și oprirea parcursului european. Declarații lui Dodon privind federalizarea țării sunt anticonstituționale, pentru că R. Moldova este stat unitar. Rușii doresc ca Dodon să schimbe Constituția și să federalizeze R. Moldova. În așa caz, R. Moldova va fi o sursă de instabilitate pentru Ucraina și România, mai ales că vor fi detașate aici câteva zeci de mii de militari ruși. Asta dorește Rusia”, a conchis Șalaru.
18.02.2026
10:09
26.09.2025
10:30
19.08.2025
11:23
01.08.2025
10:57
25.07.2025
12:21
05.02.2025
14:29
17.10.2022
14:37
10.10.2022
18:14
15.09.2022
10:59
18.10.2021
08:00
09.11.2026
10:22
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















