Ce s-ar ASCUNDE în spatele felicitării „mieroase” adresată lui Putin de către „kuliokarul” Dodon: „El simte că Putin îl lasă din brațe… E RUȘINOS, compromițător pentru R. Moldova și cetățenii ei faptul că au fost cândva reprezentați de Dodon”
3192
Socialistul Igor Dodon simte că Vladimir Putin îl abandonează, iar din acest motiv încearcă să-și manifeste „slugărnicia și vasalitatea” față de liderul de la Kremlin. De această părere este editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, care s-a referit la „osanalele” adresate astăzi lui Putin de către inculpatul Dodon.
„E o încercare jenantă a lui Dodon de a-și da importanță, de a demonstra electoratului socialist-comunist că nu a dispărut de pe scena politică, în pofida faptului că cetățenii nu l-au mai votat, că este tras la răspundere pentru fraudă și finanțare ilegală a partidului său. El vrea să arate că sfidează opinia publică și întreține relații cu Putin, în pofida izolării internaționale a acestuia. Însă, fiind compromis, cu reputația pătată, câștigându-și faima de „kuliokar”, îi face lui Putin un deserviciu. Chiar și unui criminal nu-i poate plăcea să fie asociat cu un personaj dubios, cu un coțcar, mare sau mărunt. Dodon simte că Putin îl lasă din brațele sale, vrea să demonstreze loialitate, poate îl va mai ține, fie și împreună cu Șor”, consideră Nicolae Negru.
În contextul războiului declanșat de Putin împotriva Ucrainei, al bombardamentelor și distrugerii blocurilor și infrastructurii critice, pe fundalul crimelor de război comise de armata rusă, al nenumăratelor cazuri de violență, tortură, asasinate, violuri comise de militarii ruși, Dodon a găsit de cuviință să-și manifeste slugărnicia și vasalitatea față de liderul de la Kremlin.
„Dodon încearcă să spună că pentru el nu contează viața ucrainenilor, că e în totalitate de partea Rusiei. E și un gest de nesimțire - și politică, și pur și simplu umană - față de vecinii noștri ucraineni. E rușinos, compromițător pentru R. Moldova și cetățenii ei faptul că au fost cândva reprezentați de Dodon”, a conchis Negru.
La rândul său, deputatul Radu Marian spune că nici nu vrea să-și imagineze ce se întâmpla dacă Dodon era astăzi președintele R. Moldova.
„După postarea de azi a lui Dodon, cred o că să fie clar pentru toată lumea că, dacă acest individ era la putere azi, R. Moldova era să fie implicată direct în războiul din Ucraina de partea agresorului Rusia. Teritoriul nostru, inclusiv cel controlat de autoritățile constituționale, era să fie folosit de ruși pentru a ataca vecinii noștri. Bine că nu este așa. Cetățenii R. Moldova au avut înțelepciunea să nu-l facă iar președinte pe acest trădător de țară. Suntem în momente de cumpănă, dar trebuie să prețuim pacea din republica noastră”, a punctat Radu Marian.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria


















