Ce COMISION VA ÎNCASA firma care va desfășura cea de-a doua etapă a investigațiilor în cazul BEM, „Unibank” și „Banca Socială”
2793
Banca Națională a Moldovei (BNM) a demarat ieri concursul privind selectarea firmei care va desfășura cea de-a doua etapă a investigațiilor în cazul celor trei bănci aflate sub administrare specială: Banca de Economii, SA „Unibank” și SA „Banca Socială”.
Astfel, firma internațională care va fi selectată pentru a efectua o investigație a iregularităților și tranzacțiilor semnificative în care au fost implicate cele trei bănci va primi un comision deloc de neglijat în cazul în care banii dispăruți de la cele trei bănci vor fi recuperați.
Premierul Valeriu Streleț a declarat că, până una-alta, trebuie să fie stabilită suma exactă de bani dispăruți din cele trei bănci, pentru ca să se discute câți vor fi recuperați.
„Compania juridică ce va câștiga licitația inițiată de BNM va primi remunerarea pentru servicii în funcție de performanțe. Dacă firma juridică recuperează 1 miliard de lei și îl aduce în bugetul R. Moldova, atunci va primi 2-3% din suma respectivă. Totodată, dacă acest lucru se face într-un termen scurt, să zicem șapte luni, atunci va încasa și un bonus de succes. Dacă aduci acești bani peste cinci ani, atunci e altceva. Deocamdată, e dificil de spus dacă vor fi recuperați toți banii. Trebuie mai întâi să stabilim suma exactă a banilor dispăruți din cele trei bănci”, a declarat Streleț în cadrul unei emisiuni de la Unimedia.
Potrivit sursei citate, deocamdată este cunoscut prejudiciul real adus R. Moldova prin intermediul garanțiile oferite de către Executiv și împrumuturile preferențiale acordate de BNM.
„E vorba de 12,8 miliarde lei. Nu e un miliard de dolari, așa cum se vorbește, dar asta nu ne calmează. Este o sumă mare. Urmează să fie stabilit câți bani au fost scoși din țară și câți au revenit. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie să ni le dea compania care va desfășura cea de-a doua etapă a investigațiilor fraudelor din sistemul bancar. O parte din bani poate fi recuperată din resursele interne foarte repede, din creditele date debitorilor locali care nu au dispărut și nu au avut intenția de a frauda. Pot fi recuperați și prin valorificarea gajului și prin vânzarea activelor băncilor respective. Din cele 12,8 miliarde putem scoate deja o parte a prejudiciului. Nu știu suma exactă. Poate e vorba de 2-3 miliarde de lei care pot fi recuperați repede”, a precizat prim-ministrul.
Valeriu Streleț este, însă, îngrijorat că unele companii internaționale, inclusiv „Kroll”, nu vor dori să participe la licitația anunțată de BNM. „După prima fază a investigațiilor efectuate de „Kroll” și după această vânzoleală, nu mă voi mira dacă unele companii internaționale cu renume nu vor dori să se lege cu R. Moldova. O să spună că, având în vedere gura voastră spartă și insistența de a afla nu știu ce cât se poate de repede într-o situație când ați creat o fraudă zeci de ani la rând, nu mă voi mira dacă vor spune că nu se vor băga. Fac un apel în acest sens: lăsați compania să vină și lăsați-o să lucreze”, a mai adăugat Streleț.
Amintim că, ieri, BNM a solicitat oferte și a expediat caietul de sarcini firmelor internaționale calificate pentru a efectua o investigație a iregularităților și tranzacțiilor semnificative în care au fost implicate cele trei bănci. Obiectivul final al investigației este furnizarea unui tablou clar cu privire la persoanele care au controlat tranzacțiile dubioase, care au deținut controlul băncilor, care au beneficiat de pe urma tranzacțiilor investigate, de a identifica neregulile și pierderile de amploare în aceste bănci, precum și de a elabora și a implementa o strategie de recuperare a activelor. Termenul-limită de prezentare a ofertelor este 1 septembrie 2015.
21.12.2023
17:57
4604
FURTUL MILIARDULUI // Soarta guvernatorului BNM, acuzat de SABOTAJ în recuperarea banilor, pe muchie de cuțit. Detalii INCREDIBILE despre oamenii păstrați în funcție de Armașu, care au făcut tot posibilul să se piardă urma banilor
22.06.2021
12:08
4170
Procurorii prezintă DETALII despre perchezițiile de astăzi la BNM. Un oficial al instituției, fost administrator special al „Unibank”, REȚINUT pentru 72 de ore
05.04.2021
13:19
3225
Lecție pentru economistul Dodon: „Un împrumut din partea BNM statului, în special în proporție de circa 10% din PIB, va DEPRECIA leul, va submina creșterea economică, va duce la reducerea locurilor de muncă și înrăutățirea condițiilor de trai”
02.04.2021
21:25
12188
Un consilier prezidențial avertizează că s-ar pregăti FURTUL MILIARDULUI-2 pe perioada STĂRII de URGENȚĂ, după ce Dodon a dat ORDIN de la Moscova să fie scoase 20 de miliarde din rezerva BNM: „Dodon, viitorul îți este scris în frunte”
02.04.2021
12:12
3239
Un fost PREMIER îl compară pe Igor Dodon, care vrea să scoată 20 de MILIARDE de lei din rezerva BNM, cu „gospodar” care dă pe BĂUTURĂ toți banii din casă: „Este o prostie. Ulterior ce faci?”
01.03.2021
13:23
3211
Banca Națională a Moldovei, REPLICĂ pentru Stoianoglo, care s-a plâns că investigarea „furtului MILIARDULUI” bate pasul pe loc din cauza figuranților, dar și a BNM: „Am transmis peste 1 000 000 de fișiere PG”
10.03.2020
14:34
3841
Unul dintre viceguvernatorii BNM, vizat în dosarul privind FRAUDA BANCARĂ, reținut la Aeroport
06.03.2020
17:53
4496
UPDATE // Dorin Drăguțanu, 30 de AREST. Acesta este învinuit în dosarul FRAUDEI bancare,
14.08.2019
13:38
2499
Renato Usatîi le dă în OBRAZ reprezentanților „ACUM” – PSRM: „S-au bătut cu pumnul în piept că anulează legea care pune MILIARDUL furat pe spatele cetățenilor. Ne luați de PROȘTI? Ați uitat ce ați promis?”
12.07.2019
16:00
4687
VIDEO, DOC // Usatîi aruncă BOMBA. Raportul Kroll II ar mai avea unele părți SECRETE. „Am aflat că mai este și partea a PATRA...”. Ce NUME ar conține raportul Kroll II, făcut public de liderul „Partidului Nostru”
23.01.2019
15:40
3476
Guvernul a primit undă verde pentru a NEGOCIA vinderea a 63,89 la sută din acțiunile „Moldindconbank”
29.11.2018
16:26
2942
VIDEO // Octavian Armașu, numit guvernator al BNM pentru un mandat de șapte ani
22.01.2026
00:12
413
Putin condiționează intrarea Rusiei în „Consiliul pentru Pace” propus de Trump de folosirea fondurilor ruse înghețate în SUA
21.01.2026
22:08
442
Maia Sandu, invitată la manifestările de Ziua Unirii de la Iași: participarea rămâne încă neconfirmată
21.01.2026
21:17
472
Grindeanu cere ca România să spună „da” fără rezerve invitaţiei lui Trump la Consiliul pentru Pace, chiar cu un cost de un miliard de dolari
21.01.2026
20:52
434
Încălzire bruscă și lapoviță în Republica Moldova, joi 22.01.2026
21.01.2026
18:59
449
MAE avertizează românii care călătoresc prin Muntenegru: proteste ale transportatorilor pot bloca frontierele spre spațiul Schengen
21.01.2026
18:41
539
Trump şi Zelenski, întâlnire la Davos pentru discuţii de pace în conflictul din Ucraina
21.01.2026
17:36
489
MEC cheamă școlile să organizeze în ianuarie 2026 activități de comemorare a victimelor Holocaustului și educație pentru toleranță
21.01.2026
17:31
704
Trump, la Davos: Putin şi Zelenski ar vrea un acord de pace, iar NATO poate opri războiul din Ucraina
21.01.2026
17:30
506
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
21.01.2026
16:54
474
MEC elaborează noi materiale de suport pentru disciplina „Istoria, cultura și tradițiile popoarelor” destinată elevilor din minoritățile naționale
638
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
626
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
13:26
593
Mentorii „DigiProf” au preluat în Estonia modele de transformare digitală a școlilor din Republica Moldova
21.01.2026
12:18
656
Doi șoferi recidiviști din Chișinău, trimiși la închisoare pentru conducere în stare de ebrietate și fără permis
21.01.2026
10:27
727
Bazilica romană veche de 2000 de ani descoperită la Fano, prima clădire atribuită cu certitudine arhitectului Vitruviu
21.01.2026
10:10
664
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
21.01.2026
10:02
683
Procuror anticorupție de la Cahul, condamnat la 5 ani de închisoare pentru fabricarea unui dosar și amestec în înfăptuirea justiției
21.01.2026
08:43
931
Donald Trump avertizează Iranul: va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul încearcă să îl asasineze
21.01.2026
08:20
676
Horoscopul zilei 21.01.2026
21.01.2026
01:29
985
Fetiță de șase ani, singura supraviețuitoare a tragediei feroviare din Andaluzia, după o excursie la musicalul „Regele Leu” și stadionul Bernabéu
20.01.2026
22:01
976
Germania pune în discuție participarea la Mondialul din SUA, în contextul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda și taxele vamale
20.01.2026
21:37
832
Israel demolează sediul UNRWA din Ierusalimul de Est, în pofida imunității ONU și a protestelor internaționale
20.01.2026
20:23
965
Încălzire accentuată și cer senin în Republica Moldova, miercuri, 21 ianuarie 2026
20.01.2026
19:58
1053
Parlamentul European blochează acordul comercial cu SUA în replica la presiunile lui Donald Trump, în timp ce naţionaliştii europeni se rup în două
20.01.2026
17:32
1076
Macron acuză SUA la Davos că vor să „slăbească și să subordoneze Europa” și amenință cu activarea mecanismului anticoerciție al UE împotriva Washingtonului
Putin condiționează intrarea Rusiei în „Consiliul pentru Pace” propus de Trump de folosirea fondurilor ruse înghețate în SUA
Maia Sandu, invitată la manifestările de Ziua Unirii de la Iași: participarea rămâne încă neconfirmată
Grindeanu cere ca România să spună „da” fără rezerve invitaţiei lui Trump la Consiliul pentru Pace, chiar cu un cost de un miliard de dolari
Încălzire bruscă și lapoviță în Republica Moldova, joi 22.01.2026
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
16.99
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














