Cazimir Țino // Uniunea Europeană - scop sau mijloc?
4630
Sine ira et studio
În ultimii ani, deplasarea politică europeană (și nord-americană) dinspre centru spre extreme a determinat, printre altele, și o polarizare mai accentuată a susținătorilor, respectiv a adversarilor UE, inclusiv în ceea ce privește extinderea acesteia, viteza lărgirii Uniunii, rabaturilor pe care aceasta le-a făcut sau e pe cale să le facă, tacit, de la exigențele criteriilor de aderare de la Copenhaga. Această dihotomie din ce în ce mai accentuată – și pe care unii o definesc ca pe un veritabil război cultural – a fost „exportată” și în țările Parteneriatului Estic. În Republica Moldova, această dezbatere s-a suprapus, oarecum natural, pe o falie mai veche, geopolitică în esență, a Estului contra Vestului. Așa încât mulți dintre cei care astăzi văd în UE doar rele și necazuri, pericole și conspirații sunt în mare aceiași cu cei care se simt mai apropiați de „russkii mir”, nostalgici sau victime colaterale ale unei tranziții interminabile. În extrema cealaltă, unii confundă – voit sau nu – proeuropenismul și beneficiile integrării europene cu un anumit pattern, mai apropiat de apologia LGBTQ, a BLM, a cancel culture, political correctness etc. Ca și când între unii și alții nu ar exista o paletă largă de interpretări, variante, nuanțe ori posibilități.
Una dintre cauzele acestei polarizări (nu singura!) este confuzia între UE ca scop, respectiv UE ca mijloc. Să le luăm pe rând: la data nașterii ei (Declarația Schuman, 9 mai 1950), Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (precursoarea UE) era un mijloc pentru a pune producția de cărbune și oțel a Franței și Germaniei (de Vest) sub o singură autoritate – în scopul de a evita un nou război. Așadar, de a asigura o pace trainică și durabilă. La umbra căreia continentul European să prospere economic și să se dezvolte democratic. Cu timpul, Comunitatea s-a lărgit, s-a întărit, și-a dat sieși din ce în ce mai multe instrumente de conducere, reglementare și control. Iar regulile adoptate în comun au acoperit un spectru de reglementare din ce în ce mai mare, devenind însă și mai stufoase. Sintetizând, putem spune că UE, de la începuturi și până prin anul 2000 – aproximativ – a fost înțeles de Părinții Fondatori (Schuman, Monnet, de Gasperi, Adenauer) și a funcționat ca o organizație suprastatală sui generis menită să asigure pe continentul european pace, democrație și prosperitate. Și, aș adăuga, mai cu seamă libertate – libertatea de mișcare în interiorul UE, libera circulație a bunurilor, a serviciilor, a muncii și a capitalului. Datorită acestor libertăți, de exemplu, au astăzi românii dreptul să circule liber, fără viză și fără termene limitative oriunde în Spațiul Economic European, au dreptul de a se stabili și de a munci legal oriunde în Europa etc. Ceea ce este, fără îndoială, un lucru bun și de dorit de către toți europenii.
Pe de altă parte, pe măsură ce instituțiile și reglementările UE s-au extins și diversificat, acoperind un spectru din ce în ce mai larg de realități continentale, a început să se intuiască și o nouă identitate, in nuce deocamdată – cea europeană. Și, drept consecință, să apară o nouă tendință, cea de imaginare și de propunere a Statelor Unite ale Europei. După părerea mea, începutul acesteia a fost făcut în 1979, odată cu prima alegere directă a Parlamentului European. Și și-a atins un vârf de etapă în 2001/2005, odată cu epopeea – stopată momentan - a Constituției Europene. În orice caz, începând cu anul 2001 putem vorbi de două mari curente în Europa: unul federalist, care vede dezvoltarea ulterioară a unei Europe Unite în hainele unei federații/ confederații cu Constituție comună, alegeri comune, președinție și executiv comun și, mai cu seamă, cu din ce în ce mai multe reglementări comune și obligatorii, coborând până la nivelele cele mai de jos ale administrației publice. Și unul (așa-numit) suveranist, care imaginează o asociație de state libere și independente, care dau cu zgârcenie și aproape in extremis din competențele lor către un organism suprastatal comun.
Problema este că, în ultimii ani, aceste două tendințe – firești, de altfel, într-o societate liberă – s-au radicalizat și s-au îndreptat spre extreme. Până acolo unde unii țipă că nu este treaba Bruxellului să decidă care trebuie să fie mărimea standard a bobului de mazăre sau a curburii castravetelui, iar alții vociferează că legea privind pescuitul scrumbiei trebuie să fie aceeași și la Porto, și la Brăila. Cu alte cuvinte, întrebarea este ce anume e de competența cui? Avem mai multe nivele de decizie: cele locale, regionale, naționale, supranaționale (europene). Pentru a exemplifica: Legea privind administrația parcurilor de distracție din zonele de șes este una ce trebuie și poate fi luată la nivel local? Evident, da! Dar Legea privind alianțele militare și politica externă? Evident, nu! Aceasta ține de nivelul național sau poate chiar continental. Așadar, introducem aici un concept imaginat de democrația creștină și anume cel al subsidiarității. Acesta este un principiu de organizare socială în care orice decizie care poate fi luată liber, democratic, eficient, de o structură de nivel inferior (sat, oraș, județ, provincie etc.), trebuie luată de aceasta și nu de o structură superioară ierarhic. Această abordare, pe lângă aspectul ei democratic, face și să responsabilizeze și să capaciteze la maximum organismele reprezentative cele mai apropiate de cătățean. Cu alte cuvinte, cetățeanul este dezvățat „să i se dea” de sus, pe principiul că „i se cuvine” și este capacitat de a-și câștiga singur temele pe care și le-a propus de atins.
Acum, revenind la tema noastră: ce anume și pe ce criterii este de competența primarului unui sat, al consiliului local al unui județ, al guvernului unei țări suverane, respectiv al Parlamentului European – toate acestea fac obiectul atât al unor dezbateri academice, cât și al unei acerbe lupte politice cel puțin în ultimii 20 de ani. Problema este că, în loc de a se căuta găsirea unui numitor comun cât mai mare – pe baza argumentelor raționale și a moderației - , pe atât de mult pare că ne îndreptăm spre radicalizare, spre extreme, spre domnia vociferărilor în dauna argumentelor. Și asta nu e bine. Nici din punctul de vedere al moralei creștine („Calea de mijloc este Calea împărătească” – spuneau Sfinții Părinți), nici din punctul de vedere al unei viziuni liberale – în sens larg – în care excesele rămân periferice și patologice.
Europa este o realitate. Mai mult sau mai puțin umplută de semnificație tare – depinde de definiția termenilor. Și care presupune existența unor minime reguli comune de conviețuire, de dezvoltare, chiar de (auto)identificare. Dar care nu poate înlocui alte realități, mult mai palpabile și mai apropiate de firul ierbii. Românul spune: mi-e mai aproape cămașa decât haina. Asta nu înseamnă că renunță la haină. Dar cea pe care o îmbracă prima este, totuși, cămașa. „Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului” nu este echivalent nici cu „a-i da totul Cezarului”, nici cu „a-i da Cezarului doar câteva firimituri”. Încă o dată se vădește că definirea exactă a termenilor ar echivala cu rezolvarea a jumătate din problemă. Pe de altă parte, dacă ar fi să facem o paralelă – poate ușor forțată – între evoluția unificării europene și cea nord-americane, am observa că diferența fundamentală este că SUA s-a putut integra grație adoptării unei singure limbi comune (s-a întâmplat a fi engleza în dauna germanei), pe când în SUE acest lucru pare, încă, imposibil. Ceea ce ne lipsește de un instrument esențial: un mijloc de comunicare comun.
Uniunea Europeană este un construct necesar, util, pozitiv, atâta vreme cât nu i se forțează limitele. Cât timp, așadar, acestea îi sunt naturale, firești. Deci, atât timp cât rămân în limita gândită de fondatorii ei: asigurarea unui spațiu de pace, libertate, demnitate, justiție și progres. Însă când toate acestea sunt forțate într-un construct nenatural, care își neagă propriile rădăcini și tinde spre o realitate artificială în dauna membrilor înșiși (de la simpli cetățeni la statele componente), atunci aceasta începe să capete, pe nesimțite, caracteristicile unui monstru. Aceasta nu este nicidecum o pledoarie anti-UE! Este doar un îndemn spre o mai mare conștientizare, spre o înțelegere mai bună a ceea ce s-a vrut a fi la început, a ceea ce este astăzi, a ceea ce vrem să fie ea mâine. Un mijloc spre o devenire mai bună? Da! Un scop în sine, înlocuind azimutul pe care îl avem, ca europeni, de mii de ani? Nu! Cheia? Definiția termenilor și principiul subsidiarității. Plus o transparență maximă a mai-marilor noștri: de la Bruxelles și până în satul Bulboaca din Basarabia. Restul e doar propagandă electorală...
03.01.2024
08:59
5295
Cazimir Țino // 2024 - mic ghid electoral
27.12.2023
08:59
5145
Cazimir Țino // Aranjamentele electorale ale lui 2024
20.12.2023
08:59
4860
Cazimir Țino // PAS – condiționalitățile interne
13.12.2023
08:59
4311
Cazimir Țino // PAS – condiționalitățile externe
06.12.2023
08:59
4275
Cazimir Țino // Scena politică a R. Moldova - scurtă analiză
01.12.2023
09:33
3385
Cazimir Țino // Ziua Națională a României și metamorfozele ei
29.11.2023
08:59
4483
Cazimir Țino // Românii regățeni și românii basarabeni - percepția reciprocă
22.11.2023
08:59
3494
Cazimir Țino // China - apocalipsa se amână
15.11.2023
09:00
3707
Cazimir Țino // China și triada răului
08.11.2023
07:15
3572
Cazimir Țino // Dragonul chinez - revendicările (II)
01.11.2023
09:14
4014
Cazimir Țino // Dragonul chinez - revendicările (I)
25.10.2023
09:11
3887
Cazimir Țino // Dragonul chinez - PREMISELE
19.02.2026
11:53
41
Studiu: sarea cu potasiu poate scădea tensiunea arterială, dar 70% din sodiu vine tot din alimente procesate
19.02.2026
11:17
65
Frondă europeană față de participarea UE la ”Consiliul Păcii” al lui Trump: Franța invocă ilegalitatea, Ungaria și Bulgaria se aliniază inițiativei
19.02.2026
11:10
242
Polițist din Hâncești și complicele său, condamnați cu suspendare de Curtea de Apel pentru corupere pasivă după ce fuseseră achitați în primă instanță
19.02.2026
11:07
280
Putin încearcă să-l determine pe Trump să renunțe la SANCȚIUNI și-i propune „cea mai mare afacere”: „Toți vor câștiga mulți bani”
19.02.2026
10:55
190
Standarde europene în farmaciile din Moldova: Proiect STRATEGIC pentru accesul echitabil al populației la medicamente sigure și conectarea la bazele de date UE
19.02.2026
10:52
247
Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, condamnat la închisoare pe viață pentru tentativa eșuată de lovitură de stat prin lege marțială din 2024
19.02.2026
10:38
275
Femeie de 44 de ani din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat concubinul în urma unei crize de gelozie
19.02.2026
10:27
248
Seminar la Cantemir pentru instruirea fermierilor din sud în completarea Cărții istoriei câmpului
19.02.2026
10:21
272
Ministrul Energiei discută la Chișinău cu Secretariatul Comunității Energetice despre securitatea energetică și liberalizarea pieței gazelor în Republica Moldova
19.02.2026
09:44
298
IGP reconstruiește Centrul Chinologic cu sprijin german pentru a întări capacitatea operațională a Poliției Naționale
19.02.2026
09:40
400
Patru persoane condamnate la Curtea de Apel Centru pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale, după recursul procurorilor
19.02.2026
09:17
376
Rusia susține că a doborât 113 drone ucrainene într-un atac masiv asupra unei rafinării de petrol din nord-vestul țării
19.02.2026
08:18
448
Horoscopul zilei 19.02.2026
19.02.2026
07:12
424
Kim Jong Un prezintă un nou lansator multiplu capabil să lovească cu focoase nucleare și să țintească Seulul
19.02.2026
02:52
555
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
19.02.2026
01:45
621
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
634
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
656
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
583
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
18.02.2026
20:49
558
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
1748
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
715
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
584
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
667
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
526
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
Studiu: sarea cu potasiu poate scădea tensiunea arterială, dar 70% din sodiu vine tot din alimente procesate
Frondă europeană față de participarea UE la ”Consiliul Păcii” al lui Trump: Franța invocă ilegalitatea, Ungaria și Bulgaria se aliniază inițiativei
Putin încearcă să-l determine pe Trump să renunțe la SANCȚIUNI și-i propune „cea mai mare afacere”: „Toți vor câștiga mulți bani”
Standarde europene în farmaciile din Moldova: Proiect STRATEGIC pentru accesul echitabil al populației la medicamente sigure și conectarea la bazele de date UE
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














