Cazimir Țino // Repere sociologic-demografice ale Bisericii Ortodoxe Basarabene

Sine ira et studio

Din punctul de vedere al apartenenței religioase, Basarabia este situată și din această perspectivă pe o falie culturală și geopolitică. Mai întâi, puțină statistică: Conform ultimului recensământ al populației, cel din 2014, R. Moldova este cea mai religioasă țară din întreaga Europă. Atunci, în mai 2014, s-au declarat creștini 99,8% din totalul populației, iar atei doar 0,2%. Dintre creștini, 97,3% s-au declarat ortodocși. În ceea ce privește România, în așteptarea datelor recensământului populației din acest an, ne vom raporta la datele celui din octombrie 2011. Atunci, la dreapta Prutului s-au declarat creștini 99,5% din totalul populației, iar atei doar 0,1%. Dintre creștini, 88% s-au declarat ortodocși.

Desigur, ceea ce au măsurat aceste recensăminte a fost asumarea publică a apartenenței formale la o religie – în cazul dat la creștinism. Aceasta nu indică însă și gradul de religiozitate al respondenților, cu alte cuvinte cât de practicanți sau de puțin practicanți sunt aceștia. De acest aspect, al raportării intime și al internalizării preceptelor religioase, se ocupă sociologia religiilor. De exemplu, în Republica Moldova, după 1990 s-a observat o puternică resurecție a sentimentului religios – după decenii de propagandă ateistă și persecuții antireligioase, dublată de redeschiderea lăcașurilor de cult și de construcția din temelii a unora noi. Biserica Ortodoxă este și azi, în Basarabia, printre instituțiile care se bucură de cea mai mare încredere a cetățenilor – ca și în România, de altfel. Dacă în 2017, un sondaj realizat de Institutul de Politici Publice nota un procent de 79,6% opinii favorabile la adresa Bisericii (ca instituție) – la capătul de jos al încrederii situându-se Guvernul, Parlamentul și Președinția -, în ultimul sondaj efectuat de același IPP, în noiembrie 2022, procentul celor cu multă și foarte multă încredere în Biserică se ridica la 62,5%.

În România, Secretariatul de Stat pentru Culte, Academia Română (prin Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu”) și LARICS (Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică) au ajuns deja la a III-a ediție a Barometrului Vieții Religioase. Pe primul loc al încrederii, ca și în anii din urmă, se află Biserica – cu un procent de 66,3% încredere multă și foarte multă. La scurtă distanță față de Biserică, românii învestesc încredere în Armată și în Academia Română. La polul opus, ca și în R. Moldova, se află Președinția, Guvernul și Parlamentul.91,6% cred în Dumnezeu, 83,1% se consideră persoane religioase, 81% consideră religia un aspect important în viața lor, 67% se roagă cel puțin săptămânal, 62,7% participă mai mult sau mai puțin regulat la slujbele religioase. Interesant este că aproape 60% dintre români consideră că religia (în fapt, cea creștină, majoritar ortodoxă) este fundamentală pentru identitatea națională a românilor, iar cca. 92%(!) consideră că religia nu împiedică în niciun fel apartenența României la UE și NATO, în general la spațiul de cultură, civilizație și geopolitic occidental. O întrebare cu totul deosebită, pentru români, a fost dacă aceștia consideră că românii din R. Moldova trebuie să facă parte din Mitropolia Basarabiei (parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române) sau din Mitropolia Chișinăului și Moldovei (parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Ruse). Rezultatele sunt, cumva, surprinzătoare și relevă o mai mare preponderență a celor foarte toleranți, versus cei care pun un semn de egal între Națiune și Biserică: 67,1% consideră că în Basarabia fiecare ar trebui să aibă dreptul de a aparține cărei biserică vrea, iar 28,9% consideră că românii basarabeni ar trebui să aparțină de Mitropolia subordonată Patriarhiei Române. Totuși, 80,6% dintre români cred că Mitropolia Basarabiei ar trebui sprijinită de autoritățile de la Chișinău (ceea ce nu prea s-a întâmplat până acum; uneori, chiar dimpotrivă), 80,2% consideră Mitropolia Basarabiei ca o posibilă punte de legătură puternică între românii de pe ambele maluri ale Prutului, 76,7% cred că Biserica Ortodoxă Română poate sprijini R. Moldova în demersurile sale de apropiere față de România, 69,6% cred că acest sprijin poate ajuta și la apropierea de UE, iar 60,6% consideră că Mitropolia Basarabiei trebuie sprijinită și de statul român.

Recensămintele efectuate până acum în R. Moldova nu au diferențiat, în întrebările lor, căreia dintre structurile ortodoxe de aici îi aparțin cei recenzați. Așa încât credem că putem face doar estimări cantitative, bazați fiind pe anumite tendințe observabile în ultimii ani. Mitropolia Autonomă a Basarabiei s-a reactivat, prin voința românilor basarabeni, la 14 septembrie 1992, primind până la sfârșitul aceluiași an recunoașterea sa canonică și sancționarea, cu binecuvântare, din partea Patriarhiei Române. Au urmat zece ani de prigoană și de șicane din partea autorităților din Chișinău, de teama refacerii, fie și numai spirituale, a neamului românesc. La 27 martie 2002, o Hotărâre CtEDO favorabilă Mitropoliei rămâne definitivă și irevocabilă, obligând statul moldovean să îi recunoască legalitatea, dar și legitimitatea: ca succesoare spirituală, canonică și istorică a vechii Mitropolii a Basarabiei, cea de până în 1944. Din 2002 și până în prezent, dezvoltarea ei are loc într-o (relativă) libertate, cu noi lăcașuri de cult construite din temelii, cu episcopii reînființate, cu clerul școlit în special la Facultățile de Teologie de la Iași, București, Sibiu, cu o operă socială remarcabilă (prin Misiunea Socială Diaconia), cu credincioși catehizați și asumați. Astfel încât astăzi Mitropolia Basarabiei are patru episcopii sufragane (la Chișinău, Bălți, Cahul și Dubăsari), 15 protopopiate, aproape 300 de parohii în republică (din care 20 numai în Chișinău), 12 mănăstiri și schituri. Iar cea mai recentă realizare este înființarea Extensiei universitare a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Chișinău, în cadrul Universității de Stat a Moldovei. Începând din septembrie 2023 aici va funcționa un program universitar de studii de licență cu specializarea „Teologie Ortodoxă Pastorală”, cu o durată a studiilor de patru ani, diplomele de Licență fiind emise de către Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Pentru prima oară după fatidicul an 1944, tinerii cu chemare spre cele sfinte din cadrul Mitropoliei Basarabiei vor avea astfel posibilitatea să învețe acasă, în Basarabia. Mai este de notat și faptul că, în ultimii aproximativ zece ani, din ce în ce mai multe comunități religioase ortodoxe împreună cu preoții lor aleg să se reîntoarcă sub oblăduirea Bisericii-mame Ortodoxe Române, ca oarecând fiul risipitor din parabolă. Toate cele de mai sus ne îndreptățesc să aproximăm că procentul enoriașilor aparținători de această Mitropolie este într-o continuă și constantă creștere, ajungând astăzi probabil spre 25-30% așa cum în continuă creștere este și numărul celor care își doresc reUnirea cu Țara.

Mitropolia este autonomă și de stil vechi. Păstrând calendarul iulian, neîndreptat – ca să nu producă tulburare într-o societate încă, în parte, rusificată în cele bisericești – Mitropolia permite totuși, la dorința comunităților parohiale, observarea și a calendarului gregorian („stilul nou”): dovadă cel puțin trei biserici din Chișinău și alte câteva de pe valea Prutului inferior, mai jos de Leova, care țin calendarul corect din punct de vedere astronomic. Ca și toate bisericile ortodoxe române din Țară. Desigur, în cazul – din ce în ce mai probabil – al reUnirii, va fi de discutat dacă autonomia Mitropoliei, respectiv „stilul vechi” nu ar fi elemente de prea mare diferențiere (nu spunem de dezbinare!) într-o Românie reîntregită. Dar aceste aspecte pică, oricum, în sarcina exclusivă a Sfântului Sinod, cunoscut de-a lungul timpului pentru înțelepciunea, echilibrul și diplomația deciziilor sale. Singura rană încă deschisă este nerecuperarea tuturor bunurilor materiale și culturale (biserici, mănăstiri, terenuri, arhiva etc.) care i-au aparținut deplin drept până în 1944, după care niște hoți fără Dumnezeu i le-au confiscat abuziv, dându-le spre folosință altor hoți. Iar la acest capitol, toate guvernele de la Chișinău, de la cele comuniste la cele așa-zis proeuropene (dar niciodată cu adevărat proromâne), nu au mișcat un pai, nu s-au diferențiat cu nimic unele de altele. Perpetuează de fapt o mare nedreptate, până în ziua de azi. Păcat!

Este important să știm cum stăm și din punct de vedere spiritual-religios. De aceea, datele de mai sus, poate unele dintre ele destul de seci, au totuși menirea de a creiona o radiografie generală, necesară, credem, pentru o analiză serioasă și pentru propuneri ulterioare. Dar cel mai important este că în aceste biserici românești toți credincioșii știu cine sunt, ce limbă vorbesc, cărui neam aparțin și pentru ce idealuri merită să lupți. Asta, mai ales datorită unor preoți cu har, destoinici și corecți. Așa încât putem spune fără teama de a greși că, dintre toate instituțiile basarabene, prima care și-a luat rolul în serios – cel de învățătoare a poporului – și l-a dus până la ultimele consecințe, a fost Biserica Ortodoxă Română de aici, singura legitimă și canonică. Mitropolia Basarabiei este, deocamdată, singura structură din spațiul basarabean care a realizat deja reUnirea. Exemplul ei este unul de urmat și de alte organisme formale sau informale ale societății din R. Moldova. Una dintre ele ar putea fi chiar Academia de Științe. Dar despre aceasta – în alt episod.

Până atunci, să ne pregătim cu bucurie și în curăție pentru sărbătoarea care stă să vie a Nașterii Mântuitorului, să luăm aminte la asumarea sinceră și dreaptă a creștinismului pe care cei mai mulți dintre noi îl mărturisim și să ne urăm unii altora, cu pace: Crăciun fericit!