Câți bani au adunat cele mai bune jucătoare de tenis din România în 2018. Ciudăţenia din clasament + cât a câştigat Simona Halep
5598
Sursa: prosport.ro În 2018, România este una dintre forţele tenisului feminin profesionist, fiind pe podiumul naţiunilor cu cele mai multe sportive în Top 100, cu șase jucătoare (ultima, pe locul 99). Comparativ, Statele Unite îşi plasează primele șase jucătoare în Top 52, Rusia are șase reprezentante în Top 75 WTA, iar Cehia se luptă la baionetă cu România, plasând șase sportive până la locul 94. Per total, SUA este cea mai bine reprezentată naţiune în Top 100, cu 12 sportive, urmată de Rusia - cu nouă jucătoare, Cehia şi România - cu câte șase jucătoare.
Simona Halep (1), Mihaela Buzărnescu (24), Irina Begu (67), Ana Bogdan (76), Sorana Cîrstea (84) şi Monica Niculescu (99) punctează în Top 100 pentru România, în timp ce Alexandra Dulgheru (147) şi Irina Bara (155) se află în a doua sută mondială.
Financiar, cele mai bune șapte jucătoare de tenis din România au câştigat, împreună, premii totale în bani în valoare de peste 11 milioane de dolari (mai exact, 11.177.467 dolari - sumă impozitabilă).
Tricolorele din Top 100 au adunat în 2018 premii în bani în valoare de 10 milioane şi 926.457 dolari, mai mult de jumătate din câştiguri aparţinându-i Simonei Halep, cea care, de altfel, se află pe locul șase în topul celor mai mari câştiguri din tenis din toate timpurile. Constănţeanca este devansată din punct de vedere al premiilor în bani în carieră, în ordine, de Serena şi Venus Williams, Maria Şarapova, Caroline Wozniacki şi Victoria Azarenka.
Fondul de premiere a crescut constant la nivel de top în WTA, fapt care explică cifrele apetisante, dar şi faptul că cinci dintre româncele aflate în activitate punctează în Top 200 ca valoare totală a premiilor în bani obţinute de-a lungul carierei, din tenis. Prezenţa în turneele de Mare Şlem şi performanţele de aici sunt recompensate cel mai bine, însă trebuie menţionat şi faptul că toate aceste sume reprezintă valoarea înscrisă pe hârtie, pe cecul de premiere. Sumele sunt impozitate, iar mai departe se împart cu echipa.
Certitudinea este că tenisul feminin va intra, în 2019, într-o nouă etapă, având în vedere faptul că, deja, se face o delimitare mai clară a jucătoarelor profesioniste. Astfel, cele mai slabe turnee ITF, de 15.000 de dolari, nu mai aduc sportivelor puncte în clasamentul WTA, ci reprezintă un „tur de tranzit”, cu ierarhie proprie.
Valoarea premiilor în bani câştigate în 2018 de cele mai bune jucătoare de tenis din România
Simona Halep: 7.409.564 dolari (aproape un sfert din valoarea totală a premiilor în bani adunate în carieră)
Mihaela Buzărnescu: 1.114.218 dolari (a câştigat în 2018 de aproape treiori mai mult decât în ceilalţi 14 ani de carieră)
Irina Begu: 823.497 dolari (a depăşit 4,5 milioane de dolari premii totale în bani, în carieră)
Ana Bogdan: 465.060 dolari (are nevoie de încă 3.603 dolari pentru a atinge pragul de un milion dolari premii în bani în carieră)
Sorana Cîrstea: 615.019 dolari (se apropie la mai puţin de 93.000 de dolari de pragul de cinci milioane totalul premiilor în bani)
Monica Niculescu: 499.099 dolari (a urcat pe locul 88 în topul câştigurilor all-time în WTA, potrivit unei statistici actualizate pe 17 decembrie)
Alexandra Dulgheru: 251.010 dolari
Chiar dacă, potrivit ierarhiei de la simplu, Ana Bogdan le devansează şi pe Sorana Cîrstea, şi pe Monica Niculescu, cele două stau mai bine la capitolul venituri. Monica Niculescu şi-a rotunjit veniturile jucând la dublu şi reuşind o semifinală la Australian Open, alături de Irina Begu. Într-o situaţie similară se află şi Sorana Cîrstea, care a jucat două optimi de finală la dublu în turneele de Mare Şlem.
Sursa: prosport.ro
08.12.2018
11:45
3077
OFICIAL // Darren Cahill a semnat un nou contract! Reacţia australianului: „Este foarte captivant să fiu implicat din această calitate”
29.11.2018
14:38
3990
O veste bună pentru Simona // Tehnicianul experimentat care a ghidat-o la primul antrenament după vacanță a făcut anunțul
15.11.2018
17:02
4033
Simona Halep, despre despărțirea de antrecor: „Bănuiam decizia și îl înțeleg...”
07.11.2018
20:03
5873
Avem filmările nocturne cu Simona Halep & „iubi” milionarul!
26.10.2018
08:01
3716
Sharapova şi Halep, „schimb” de sponsori. De ce Nike n-ar vrea să mai audă de „Masha”
10.10.2018
13:45
4560
IMPECABIL! // Rochia superbă purtată de Simona i-a lăsat mască până și pe criticii de modă
27.09.2018
09:03
4089
Bonus uriaș pentru Simona Halep! Cum mai poate lua un milion de dolari
14.09.2018
19:30
4270
„Am ajuns să o URĂSC pe HALEP!”. Declarație SURPRINZĂTOARE a unui fost SELECȚIONER al României
13.09.2018
09:03
4368
Decizie istorică luată de Adidas, după despărţirea de Simona Halep
07.08.2018
17:40
4034
Presa din Canada scrie despre relația specială pe care Simona Halep o are cu orașul Montreal
28.07.2018
16:04
2635
DEZVĂLUIRE // Cum și-a luat permisul de conducere cea mai bună jucătoare a lumii
10.07.2018
08:03
2251
Preţul SUCCESULUI! // Cum arată palma Simonei Halep la sfârşitul unui meci
125
Contract semnat pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, investiție de 700 de milioane de euro: Rafila spune că sănătatea nu are culoare politică
12.05.2026
21:33
292
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
257
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
289
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
310
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
307
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
12.05.2026
20:50
341
Android lansează Pause Point, funcția care te oprește din doomscrolling și te obligă să faci o pauză înainte de a deschide aplicațiile adictive
12.05.2026
20:29
312
Google lansează Googlebooks, laptopurile AI-native care marchează tranziția de la Chromebook la un nou sistem bazat pe Android
12.05.2026
20:21
271
Threads testează integrarea Meta AI, rival pentru Grok pe X, care îți explică în timp real tendințele și știrile în aplicație
12.05.2026
19:01
461
Maia Sandu cere transparență și mobilizare totală în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
12.05.2026
18:52
419
Maia Sandu merge la Nisporeni: discuții cu primarii și cetățenii despre proiecte locale și siguranța copiilor online
12.05.2026
18:17
372
Startupul Exaforce atrage 125 milioane de dolari pentru a dezvolta AI care detectează și blochează în timp real atacurile cibernetice
12.05.2026
17:42
400
Compania Instructure, forțată să negocieze cu hackerii ShinyHunters după două atacuri și furtul datelor a sute de milioane de elevi și angajați
12.05.2026
16:48
414
TikTok lansează TikTok GO și vrea să transforme videoclipurile virale de travel în rezervări directe în aplicație
12.05.2026
16:40
406
Inteligența artificială transformă mașinile conectate în „detectoare” de gropi pentru orașe
12.05.2026
16:05
379
Startup-ul Vapi, ales de Amazon Ring dintre peste 40 de rivali, ajunge la o evaluare de 500 de milioane de dolari după o rundă Series B de 50 de milioane
12.05.2026
15:47
469
Testarea națională în învățământul primar a început: mii de elevi susțin probele, inclusiv în format digital
12.05.2026
14:45
593
Maia Sandu cere sprijinul ambasadorilor UE pentru accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
12.05.2026
12:59
466
Bani ÎNAPOI pentru zboruri anulate // Comisia Europeană pune capăt abuzurilor: Scumpirea combustibilului nu scutește companiile aeriene de plata despăgubirilor
12.05.2026
12:39
490
Admitere 2026: medie minimă 7 la Științele educației și noi cote speciale pentru acces echitabil la universități
12.05.2026
11:27
465
Noul îndrumar pentru evaluarea pagubelor agricole explicat primăriilor din raionul Florești
12.05.2026
10:59
487
21 de ani de închisoare pentru bărbatul din Cimișlia care și-a ucis tatăl cu toporul
12.05.2026
10:31
496
Ziua Internațională a Sănătății Plantelor: apel la biosecuritate vegetală pentru securitatea alimentară în Republica Moldova
12.05.2026
09:33
533
Cod galben, 12.05.2026 (orele 8–21): instabilitate atmosferică și furtuni
12.05.2026
08:19
537
Horoscopul zilei 12.05.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.17
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














