Câteva întrebări pe care să le pui la PRIMA întâlnire (dacă vrei să cunoști cu adevărat pe cineva)
2865
sursa: elle.ro Urmează să mergi la o primă întâlnire și nu prea știi despre ce să vorbești? Ei bine, suntem aici ca să te ajutăm! Am alcătuit o listă cu cinci întrebări esențiale pe care să le pui la prima întâlnire. Sunt directe și destul de incomode, dar răspunsurile la ele te vor ajuta să descoperi dacă e cazul să mergi mai departe sau nu.
Urmează să mergi la prima întâlnire și nu prea știi de unde să începi conversația? Te înțelegem perfect! Primele întâlniri pot fi înfricoșătoare, dar trebuie să faci un efort să pui niște prime întrebări care pot părea destul de înspăimântătoare. Însă trebuie să-ți aduni curajul și să le lansezi, pentru că răspunsurile pe care le vei primi te vor ajuta să te decizi dacă va exista o a două întâlnire. Pentru că, până la urmă, ăsta este scopul, nu-i așa? Explorarea posibilității unei relații.
Așadar, este important, la prima întâlnire, să pui aceste întrebări, care îți pot părea incomode. Fie direct, fie într-un mod mai diplomat. Dar pune-le! O să-mi mulțumești cu siguranță!
„Ești căsătorit? Ai o relație stabilă?”
Pe bune, chiar trebuie să pui o astfel de întrebare la prima întâlnire? Răspunsul este un: „DA” hotărât! Ai fi uimită să afli câți oameni căsătoriți sau aflați în relații stabile își doresc și o relație discretă (și paralelă) în afara relației oficiale. Unii sunt în relații deschise și fac asta cu acordul partenerului, iar alții, sătui de monotonia vieții de cuplu, își doresc o aventură. Oricare ar fi situația, cred că este mai bine să știi.
Iar dacă răspunsul este „da”, trebuie să te decizi dacă vrei o relație neconvențională cu o persoană aflată deja într-o altă relație. Însă trebuie să fii conștientă că asta implică o multitudine de aspecte, cel mai important dintre ele fiind că el nu va fi niciodată cu adevărat iubitul tău, orice ar spune. Chiar îți dorești asta?!
„De când ești singur?”
Dacă ai aflat că nu este implicat într-o relație, este cazul să lansezi următoarea întrebare. Sfatul nostru este să nu te implici într-o relație cu un tip care este divorțat de mai puțin de un an. Divorțul poate cauza ravagii emoționale mult mai mari decât ruptura unei relații neoficializate. O persoană proaspăt divorțată nu este gata de o nouă relație serioasă, orice ar afirma cât se poate de răspicat.
Dacă potențialul tău partener a trecut printr-o despărțire recentă (chiar dacă nu una care a pus capăt unui mariaj), oricum este un semnal de alarmă. O persoană proaspăt ieșită dintr-o relație poate căuta, conștient sau nu, o relație-tampon. Și nu cred că vrei să fii acea femeie care îl va ajută să treacă peste o despărțire și care va fi ulterior abandonată. Cred că nimeni nu-și dorește să se întâlnească cu cineva care se gândește (încă) la o fostă relație.
„Cu ce te ocupi?”
Una dintre primele întrebări pe care o punem unei persoane la prima întâlnire este: „Cu ce te ocupi?”. Poate fi o întrebare cu care să spargi ușor gheața, mai ales că în vremurile în care trăim, oamenii sunt implicați într-o mulțime de lucruri interesante, despre care îți pot vorbi cu multă pasiune. Însă o întrebare cu mult mai importantă este: „Cu ce te ocupi în prezent?”. De ce ai vrea să afli răspunsul la această întrebare? Pentru că îți dorești să știi dacă potențialul tău partener este stabil emoțional și financiar.
Siguranța financiară este evidentă: nimeni nu dorește să se implice într-o relație cu cineva care nu poate să se susțină singur din punct de vedere economic. Ce legătură are siguranța emoțională cu asta? Ei bine, oamenii care nu au un loc de muncă pot fi vulnerabili din punct de vedere emoțional. Unii dintre ei cred că sunt mult prea calificați pentru orice job care li se oferă și nu vor să facă compromisuri. Alții pot avea probleme cu păstrarea pe termen lung a unui job sau perpetuează aceleași probleme la toate job-urile de care se apucă. Toate aceste situații duc la pierderea încrederii în propria persoană și a respectului de sine. E destul de greu să ai o relație sănătoasă cu o persoană căreia îi lipsesc încrederea și respectul față de propria persoană. Și nu te auto-iluziona: nu vei putea tu să-i rezolvi aceste probleme!
„Cum te înțelegi cu familia ta?”
Oare chiar e important cum se înțelege cineva cu familia lui? Noi credem că da, deși nu ne alegem familia în care ne naștem. Totuși putem alege modul în care ne gestionăm relațiile (chiar și cele tensionate uneori) cu familia. Dacă tipul cu care te întâlnești are o relație apropiată cu frații săi sau dacă își sună mama săptămânal (chiar dacă îl înnebunește cu întrebările ei), atunci are o relație sănătoasă cu familia lui. Dacă îți spune însă că nu și-a mai văzut părinții de câțiva ani, atunci ar fi cazul să-ți pui niște întrebări. S-ar putea să fie incapabil de o conexiune emoțională sănătoasă.
Legăturile pe care ni le construim cu familia atunci când suntem copii ne influențează modul în care privim conexiunile emoționale la maturitate, chiar dacă nu suntem conștienți de asta. Așadar, o conexiune problematică cu propria familie ar trebui să-ți ridice serioase întrebări. Deci nu sta pe gânduri și pune-i întrebarea!
„Ai copii?”
Răspunsul la această întrebare schimbă totul. Pentru că existența copiilor schimbă totul: modul în care ne raportăm la viață, stabilirea priorităților, dinamica relațiilor. Poate că ești genul de persoană care adoră copiii, poate că și tu, la rândul tău, ai copii, sau poate că îți dorești copii și ăsta este unul dintre proiectele de viață cele mai importante pentru tine. Sau poate că nu. Poate că îți dorești ca tu să fii mereu în centrul preocupărilor tale (și nu e nimic greșit în asta!). Sau poate că nu ești încă pregătită să ai copii! Și asta e în regulă! Așa că nu ezita să pui această întrebare la prima întâlnire. Unele lucruri merită clarificate de la bun început!
Cu toții ne ducem plini de entuziasm la primele întâlniri (sperând, în adâncul sufletului, că în sfârșit vom întâlni acea persoană cu care suntem compatibili din cât mai multe puncte de vedere). Și din această cauză (pentru că întrevedem o miză) suntem reticenți în a pune anumite întrebări. Pentru că, de fapt, nu suntem pregătiți să aflăm răspunsurile. Dar e mai bine să știi chiar și cele mai neplăcute răspunsuri înainte să te atașezi.
Evitarea răspunsurilor incomode înseamnă timp și energie irosite în van.
Sursa: elle.ro
28.11.2018
19:05
3003
Întrebările care pot face pe oricine să se ÎNDRĂGOSTEASCĂ de tine
16.07.2018
20:04
3275
Cele mai AMUZANTE întâmplări de la „prima întâlnire”
07.01.2018
14:19
2880
Pagubă de peste 300.000 de dolari la prima întâlnire. E de necrezut ce a făcut o femeie!
07.07.2017
17:20
3289
VIDEO // Putin şi Trump, prima strângere de mâna oficială
25.05.2026
10:32
0
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
219
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
249
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
693
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
726
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
856
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
763
Horoscopul zilei 24.05.2026
1051
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
25.05.2026
09:17
65
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
221
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
682
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
709
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
839
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
751
Horoscopul zilei 24.05.2026
1042
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
903
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1113
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1426
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1058
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1046
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
893
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
916
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1047
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
948
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1547
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1037
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1156
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1276
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1204
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1232
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
1008
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1260
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1202
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














