Candu a instituit comisia: Se caută GUVERNATOR pentru BNM
3198
Președintele Parlamentului, Adrian Candu, instituie comisia pentru selectarea, prin concurs public, a candidaturilor pentru funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, din componența comisiei vor face parte reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare, societății civile, mediului academic, dar și reprezentanți ai mediului bancar profesional și experți independenți. În calitate de observatori vor fi invitați reprezentanți ai organizațiilor internaționale și corpului diplomatic acreditat în R. Moldova.
Prima întrunire a comisiei va avea loc la începutul săptămânii viitoare, când va fi stabilită modalitatea de lucru, criteriile de selecție și termenul până la care pot fi depuse CV-urile.
Precizăm că, acum două săptămâni, Guvernatorul BNM Dorin Drăguțanu și-a anunțat demisia, în ziua în care la Chișinău era așteptată Misiunea FMI. Împreună cu el a scris cerere de demisie și prim-viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag.
„Decizia noastră este un răspuns impus de presiunile pe care unii politicienii le-au făcut ca să demisionăm. Potrivit legislației, timp de trei luni putem asigura interimatul funcției. Vom vedea cât vom activa”, a declarat atunci Drăguțanu.
20.03.2024
15:42
24.10.2019
10:40
23.07.2019
15:33
11.08.2016
13:41
31.03.2016
10:48
17.11.2015
19:30
17.10.2015
16:02
09.09.2015
14:39
06.08.2015
11:40
10.06.2015
16:34
02.05.2015
17:18
30.03.2015
15:14
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















