REGULAMENT de ADMITERE în colegii și școli profesionale: Câte locuri sunt disponibile și pentru cine
3743
Colegiul Ministerului Educației a aprobat astăzi Regulamentele de organizare şi desfăşurare a admiterii în colegii și școli profesionale.
Astfel, potrivit Regulamentului de admitere în colegii, 30% din numărul total de locuri sunt rezervate pentru candidaţii din municipiile Chişinău şi Bălţi, celelalte 70% - pentru candidaţi din celelalte localități ale țării.
În același timp, 15% din numărul total de locuri din colegii (la fiecare specialitate), prevăzute în planul de admitere cu finanţare bugetară, vor fi repartizate candidaților din categorii defavorizate. Înscrierea candidaţilor la această categorie se va efectua la solicitarea candidaților, în urma prezentării actelor confirmative.
La concursul de admitere în colegii se pot înscrie cetăţenii R. Moldova, absolvenți de gimnaziu, de liceu, ai școlilor profesionale, ai școlii medii generale.
Candidații au dreptul să participe la concursul de admitere concomitent la trei specialități în cadrul aceleiași instituții de învățământ profesional tehnic postsecundar, dar pot fi înmatriculați numai la o singură specialitate dintre cele pentru care au optat.
Regulamentul de admitere în școlile profesionale prevede că la concurs se pot înscrie absolvenții de gimnaziu absolvenții de liceu, absolvenții școlii medii generale.
La programele de instruire pentru învățământul dual din școlile profesionale se pot înscrie absolvenţii gimnaziilor, şcolilor medii generale şi liceelor care au atins vârsta de 18 ani.
Totodată, regulamentul prevede că în școlile profesionale sunt înmatriculaţi în afara concursului copiii rămași fără ocrotire părintească, copiii cu dizabilitate severă, accentuată și medie, copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale, copiii ai căror unul dintre părinţi este cu dizabilitate severă, copiii ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova, la războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl.
Totodată, fără concurs urmează să fie înmatriculați și copiii proveniți din familiile cu patru şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinerea părinţilor, candidații care, la cererea de înscriere la concurs, vor anexa recomandarea agentului economic de confirmare a asigurării locului de practică și a angajării în câmpul muncii, absolvenţii şcolilor cu predare în limba română din localităţile de est ale R. Moldova şi din municipiul Bender, care au studiat conform programelor de învăţământ aprobate de Ministerul Educaţiei.
Pe moment, în R. Moldova activează 45 de colegii și 59 de școli profesionale.
20.03.2024
15:42
24.10.2019
10:40
22.05.2017
20:02
02.04.2016
09:31
01.12.2015
13:35
17.11.2015
19:30
17.10.2015
16:02
02.10.2015
16:03
30.08.2015
11:02
19.08.2015
19:03
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















