Când va introduce PAS dezideratul UNIRII în statutul formațiunii, după modelul PLDM: Maia Sandu dezvăluie cât timp a așteptat să obțină cetățenia României
2010
Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, consideră că societatea din R. Moldova nu este încă pregătită pentru reunificarea celor două state românești, lucru arătat și de sondajele de opinie, iar din acest motiv deziderat Unirii lipsește din statutul formațiunii pe care o conduce.
Potrivit Maiei Sandu, această prevedere în statutul partidului va apărea doar atunci când Congresul PAS va considera că Unirea poate fi îndeplinită și atunci când vor exista voturi suficiente pentru Unire.
„Pornind de la situația reală, PAS face promisiuni pe care poate să le îndeplinească. Sunt promisiuni care țin de construirea unui stat de drept, de construirea unor instituții puternice care să facă dreptate la oameni… Unirea este un deziderat susținut de o parte a populației, dar nu de majoritatea cetățenilor. Astfel, nu este un lucru care se poate întâmpla în viitorul apropiat”, a declarat sursa citată, la „TV10”.
Maia Sandu a spus că nu are nicio problemă cu faptul că PLDM îmbrățișează ideea Unirii cu România: „Nu am discutat cu ei despre asta, nu e treaba noastră. Nu avem nimic cu PLDM, este un partid separat. Au un președinte nou, un deziderat nou. Nu e ceva regizat de noi. Decizia de Unire o poate lua poporul. Dacă PLDM și PL au stabilit acest deziderat în statutul formațiunilor și vor avea candidați merituoși și o să vrea să-i introducă pe lista noastră, atunci nicio problemă. Noi când vom ajunge la guvernare vom asigura un mediu în care această chestiune să se discute fără isterie. E nevoie de un spațiu informațional fără manipulări din partea Rusiei. E un subiect dificil pe care poți să-l discuți. Ceea ce trebuie să facă guvernarea e să implementeze proiecte concrete din România, care să fie resimțite de cetățeni. Pentru partidele unioniste este important ca anume acum să vorbească despre aceste proiecte. Lucrurile concrete se fac doar atunci când ajungi la guvernare”.
Maia Sandu a dezvăluit, în cadrul aceleiași emisiuni, că-i place foarte mult România, în speță munții și locurile frumoase de peste Prut. Politiciana a mai adăugat că a așteptat 11 ani ca să obțină cetățenia României și a făcut asta „din suflet”.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională


















