Băsescu a DEZVĂLUIT când poate fi soluționat diferendul transnistrean: „I-am spus asta președintelui Obama și vicepreședintelui Biden”
3950
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că diferendul transnistrean nu va fi soluționat niciodată în formatul de negocieri 5+2, deoarece acest format „este înghețat” și le-a permis separatiștilor să se consolideze. O soluție în soluționarea acestui conflict înghețat, în opinia lui Băsescu, va putea fi identificată doar atunci când se va pune problema Unirii R. Moldova cu România.
Potrivit sursei citate, Moscova niciodată nu a spus că e împotriva Unirii celor două state românești, chiar dacă a cunoscut mereu despre această tendință. „Ursul de la Moscova, deși tot timpul a știut tendințele, adică obiectivul pe termen lung (Unirea n.r) cât am fost președintele României, niciodată nu a spus nu. Este adevărat că niciodată nu mi-am cerut voie de la ei. Probabil că baiul începe de la Nistru încoace. Mă refer la Transnistria, care va trebui să fie un mare subiect de negociere. Aceste negocieri nu trebuie făcute în doi, trei, ci în mai mulți. Transnistria este din punct de vedere strategic un Kaliningrad pe flancul sud-estic al NATO și UE”, a declarat Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate la Chișinău.
Fostul președinte a precizat că pentru soluționarea conflictului transnistrean sunt necesare negocieri, doar că nu în formatul 5+2, sau să se discute despre federalizarea R. Moldova.
„E nevoie de negocieri pentru a găsi o soluție, dar numai nu în formatul 5+2. Dacă se merge pe formula federalizării, atunci s-a terminat cu R. Moldova. Pentru Transnistria nu există decât o soluție și decât un singur moment când acest lucru poate fi discutat serios și de așezat la masa de tratative. Acest lucru se poate de discutat în momentul în care s-ar pune problema Unirii R. Moldova cu România. Până atunci nu deranjează pe nimeni, deoarece există acest conflict înghețat. Este un argument în plus pentru UE să spună că o țară nu poate adera atât timp cât sunt trupe străine pe teritoriul acestui stat. Deci, eu i-am spus președintelui Obama, vicepreședintelui Biden și faimoasei doamne Nuland că formatul 5+2 este un format de negocieri înghețat, ca și acest conflict. Acest format s-a transformat într-un format de legitimare a ocupației abuzive a Transnistriei. Oricine vrea să scape de problema Transnistriei spune că există formatul 5+2. Acest format le-a lăsat tot timpul din lume separatiștilor de la Tiraspol să-și formeze și să-și consolideze structurile. Acest format va fi perpetuat până vom ajunge în situația de Unire a R. Moldova cu România”, a subliniat politicianul.
Traian Băsescu a mai adăugat că la masa negocierilor ar trebui să fie Rusia, pentru că are trupe de ocupație în stânga Nistrului, Ucraina – pentru că Transnistria a fost teritoriul ei, dat în schimbul nordului și sudului Basarabiei, va trebui să fie România, R. Moldova, SUA și UE. „Transnistria poate fi salvată prin negocieri în acest format. Depinde foarte mult de poziția Ucrainei”, a conchis fostul senatorul.
04.12.2020
16:59
3333
Traian Băsescu are ȘANSE MARI să ajungă în Parlamentul R. Moldova, afirmă Dodon, care i-a RETRAS cetățenia: „Băsescu are mai multe MERITE...”
04.12.2020
09:44
3846
Opinie de la București: „Sub bagheta lui Igor Dodon, pe 3 decembrie 2020, la Chișinău s-a produs o adevărată LOVITURĂ DE STAT parlamentară”
26.11.2020
16:21
2620
Traian Băsescu: „UE are greutate atâta timp cât stă braț la braț cu SUA”. Joe Biden va veni la Consiliul European pentru a da semnalul ca America s-a întors în Europa
15.06.2020
12:25
3785
Semnal de ALARMĂ dat de Traian Băsescu: „Uitați-vă la hartă, constatăm că Putin a cam rezolvat ce era de rezolvat până la frontiera NATO! Și-a făcut meandrele în Ucraina, ține Transnistria sub control”
06.12.2019
10:39
7016
Unionistul nr. 1 Traian Băsescu S-A SĂTURAT de liderii partidelor unioniste din R. Moldova. ULTIMATUMUL pus de ex-președintele României
24.07.2019
14:40
3763
Europarlamentarul Băsescu a cerut, REPETAT, ca R. Moldova să i se dea o perspectivă clară de ADERARE la UE. Cum a reacționat Maia Sandu
17.07.2019
11:40
2972
VIDEO // Băsescu a cerut o perspectivă clară de ADERARE a R. Moldova la UE: „Unirea cu România nu este treaba Uniunii Europene, ci a României”.
22.05.2019
13:40
3262
Ministrul Finanțelor este REVOLTAT că Băsescu l-a numit „PUDELUL Moscovei” pe Dodon: „Asta denotă atitudinea lui față de toți cetățenii țării noastre”
20.05.2019
15:43
2401
VIDEO // Băsescu INSISTĂ ca partidele parlamentare „să dea” un guvern R. Moldova: „Cele trei partide parlamentare + Șor să intre în BAIE și să iasă cu un GUVERN”
05.03.2019
10:00
4332
PUN recomandă Blocului „ACUM” să poarte discuții cu partenerii din România și SUA, înainte de a anunța decizia de participare sau neparticipare la crearea unei alianțe de guvernare
11.11.2018
15:40
5406
Gheorghe Erizanu // Cetățeanul Băsescu
16.12.2025
00:53
435
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
354
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
490
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
559
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
523
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
589
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
522
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
538
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
502
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
554
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
529
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
671
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
514
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
718
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1483
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
592
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
661
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
623
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
789
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
868
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
721
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
682
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
853
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
761
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
976
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














