Balada celor trei ruși

Trustia, elegii politikoase

Erau odată trei ruși: rusul mare (velicoros), rusul mic (maloros), care prefera să-și spună mărginaș (ucrainean), și rusul alb (belorus).

De fapt, fratele mai mare era rusul mic, mărginașul, el moștenise casa și cea mai mare parte din gospodăria părintească. Al doilea copil era rusul alb, mai modest din punct de vedere material.

Rusul mare era mezinul. El se pretindea mai mare fiindcă era mai bogat, pământurile sale nu le cuprindeai cu privirea, întinzându-se până la țărmul a două oceane, Pacific și Arctic. Nimeni în lume, absolut nimeni, nu dispunea de un teritoriu atât de vast, nici măcar jumătate din cât avea el!

Și cu toate astea, nu era fericit. Sufletul său tânjea încontinuu, din cauze nelămurite, misterioase, pe care inginerii sufletelor omenești din cei mai iscusiți încercau în van să le descifreze.

Paradoxal, tânga lui mistuitoare se intensifica pe măsură ce îmbogățea, acaparând (el zicea că „eliberează”) tot mai mult teritoriu de la vecinii săi. Căutând originea suferințelor sale spirituale, metafizice, el organiza uneori seansuri de răscolire a propriului suflet („samokopanie”) în fața „stacanului” de vodka, seansuri care se încheiau de obicei foarte violent, cu mari dureri de cap, pe care le potolea a doua zi cu zeamă de varză murată (moare) sau cu un nou stacan de vodka, până la delirium tremens.

Se presupune că în unul din aceste seansuri lui i se arătă că motivul principal al suferințelor sale existențiale insuportabile e că fratele său mai mic (care, vă reamintesc, era de fapt cel mai mare), zis „mărginașul” („ucrainean”) nu-l stimează („ne uvajaet”), deși stăpânește teritorii care îi aparțin lui, velikorusului, că în loc să-i fie recunoscător, mărginașul îl tratează cu independență, nu-i cere sfatul, preferând să prietenească cu occidentalii, cu americanul, în primul rând. „Ne uvajaet! E un trădător!” - ajunse la concluzia nestrămutată rusul mare.

De la aceste gânduri se născu în capul său tulbure ideea să-și ia pretinsul teritoriu mărginaș înapoi. Prin tot felul de matrapazlâcuri, el reuși să-l atragă de partea sa pe rusul alb, care era foarte orgolios, dar cam prostuț, ca să-i folosească gospodăria pentru a pregăti atacul asupra fratelui „trădător”. Într-o dimineață, pe la ora 4, când toată lumea dormea, velikorusul începu să tragă cu rachete și să bombardeze casa părintească („mama caselor rusești”) în care trăia fratele său mai mic, care era de fapt cel mai mare...

Și cu cât mai mulți morți, bătrâni, femei, copii, se înregistrau în urma bombardamentelor, cu atât mai hotărât devenea velicorusul. „Acesta nu e război, e operațiune specială de eliberare a fratelui meu de fratele meu! Dacă veți încerca să-l ajutați, vă bombardez și pe voi, cu bomba atomică!”, îi avertiză el pe vecinii indignați de cruzimea sa nemotivată, cerându-i să înceteze războiul. Toată lumea se retrase, tremurând de frica unui război nuclear.

Numai că fratele mărginaș nu se sperie, ci se îndârji și, cerând arme de la americani și europeni - Stingere, Javelinuri, Starstreakuri etc. - începu să tragă și să doboare avioanele, elicopterele, tancurile pretinsului frate mai mare, înfuriindu-l și mai tare, până la paroxism. „Să capituleze, să nu prietenească cu americanul, să recunoască dreptul meu asupra teritoriilor sale și pe urmă facem pace!” - puse condiție velicorusul.

Cei trei ruși se mai bat și acum. „Americanul e de vină”, vorbește lumea bârfitoare pe la noi. - Uite cum i-a făcut pe cei trei frați să se bată între ei...”.

Așa că nu-i baladă mai tristă pe lume decât balada celor trei ruși?

Al vostru letopiseț, Ion Buraga