Avocatul Popa a dezvăluit care este STAREA DE SPIRIT a lui Vlad Filat
3115
„Autodenunțul îl considerăm fals. În acest sens, am solicitat constatarea nulității acestuia de către instanța de judecată, pentru că a fost administrat cu grave erori procesuale. Sarcina de a prezenta probe în procesul penal aparține procurorului. În condițiile în care nu au fost prezentate probe care ar demonstra vinovăția persoanei, aceasta nu are de ce să-și probeze nevinovăția”, susține avocatul Igor Popa, cel care alături de trei avocați străini se ocupă de cazul liderului PLDM, Vlad Filat.
Popa a declarat într-un interviu pentru Adevărul că starea de spirit a lui Vlad Filat este bună, dar sunt probleme cu cea fizică. „Vlad Filat este un om puternic și face față cu demnitate provocărilor curente. Cu regret, nu putem spune același lucru și despre starea fizică a dumnealui, care a fost afectată în special de fluctuații ale tensiunii arteriale atât în timpul reținerii, cât și ulterior arestului său din izolatorul de detenție preventivă din cadrul CNA. Totodată, pot spune că Vlad Filat nu s-a descurajat și e decis să lupte în continuare pentru a demonstra nevinovăția sa”, a menționat avocatul.
Sursa citată mai spune că are încredere în justiția națională, dar nu și în persoanele cărora li s-a încredințat să administreze pe moment această justiție. Popa a enumerat mai multe încălcări care ar fi fost admise pe tot parcursul urmăriri penale. Aceste încălcări au început cu documentarea autodenunțului lui Ilan Șor și au continuat cu conferința de presă a grupului de lucru responsabil pe cauza penală vizată.
Igor Popa a enumerat aceste încălcări:
Ridicarea imunității
a) Procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut ridicarea imunității deputatului Vlad Filat pentru reținerea, arestarea și trimiterea sa în judecată. Prin respectiva acțiune, șeful procuraturii a încălcat grav prezumția nevinovăției clientului, solicitând trimiterea sa în judecată înainte de a-i fi demonstrată vinovăția. Mai mult ca atât, Comisia juridică pentru numiri și imunități a încălcat dreptul la apărare a dlui Vlad Filat. Astfel, în calitate de avocați, nu a fost oferită posibilitatea de a depune un memoriu sau a ne expune sub orice formă pe marginea învinuirilor care i se aduc. Or, în conformitate cu Regulamentul Parlamentului, Comisia sus-numită avea la dispoziție 15 zile pentru a examina cererea depusă de către Procurorul General sub aspectul temeiniciei acesteia. Votarea în grabă a unui asemenea document, prin violarea garanțiilor procesul-penale ale persoanei, ne face să considerăm actul Comisiei juridice pentru numiri și imunități drept unul arbitrar și abuziv.
b) Constituția Republicii Moldova prevede în art. 70 alin. (3): Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa. Vlad Filat, nefiind prins în flagrant, nu putea fi reținut în lipsa unei ridicări legale a imunității. Ridicarea imunității parlamentare în cazul în care asupra clientului nostru ar fi planat o bănuială rezonabilă în săvârșirea unei infracțiuni urma a fi dispusă în baza art. 9 din Legea nr. 39 din 07.04.1994, despre Statutul deputatului în Parlament și a art. 95 şi 96 din Regulamentul Parlamentului.
c) Amintim că actul normativ ce consemnează ridicarea imunității deputatului Vlad Filat este Hotărârea Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015. O astfel de Hotărâre a Parlamentului produce efecte şi este opozabilă doar după publicarea sa în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Acest fapt rezultă fără echivoc din dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. 5 raportat la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 173, din 06.07.1994, privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia ,,Actele oficiale nominalizate la alin.(1), intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la data indicată în text, cu excepţia actelor menţionate la art. 2. Actele oficiale ce intră în vigoare la data prevăzută în textul actului respectiv se publică în Monitorul Oficial în termen de 10 zile de la data adoptării”. Or, printre actele nominalizate la alin. 1 din art. 1 ,,Hotărârile Parlamentului” sunt enumerate expres.
Astfel, nepublicarea Hotărârii Parlamentului în Monitorul Oficial atrage sancţiunea inexistenţei acesteia, aşa cum rezultă fără echivoc chiar din art. 76 din Constituţia Republicii Moldova, unde se arată că ,,Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia”. Aşa fiind, întrucât faţă de subsemnatul s-a dispus luarea măsurii reţinerii, la 15 octombrie 2015, ora 17 şi 10 minute, aşa cum rezultă din procesul-verbal de reţinere, adică mai înainte ca Hotărârea Parlamentului să fie publicată în Monitorul Oficial, Vlad Filat a fost privatde libertate în mod nelegal, cu toate că beneficia de imunitate în sensul legii, având calitatea de Deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Reținerea
În cadrul reţinerii au fost ignorate cele mai elementare garanţii prevăzute de textele constituţionale şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 5 § 1 lit. c), fiind încălcate flagrant principiile directoare a procesului penal, mai ales principiul legalităţii,instituit de art. 7 alin. 1 C.proc.pen., potrivit căruia ,,procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale prezentului cod”. Susţinem aceasta pentru că raţiunea instituirii imunităţii este tocmai aceea de a ,,protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gândire şi de acţiune” (art. 9 alin. 1 Legea 39/1994). Imunitatea este o garanţie prevăzută pentru persoanele care exercită o funcţie publică de o asemenea importanţă, tocmai pentru evitarea situaţiilor în care s-ar dispune în mod arbitrar luarea unor măsuri care să împiedice exercitarea atribuţiilor. Este o garanţie elementară care trebuie respectată într-un stat de drept, care se doreşte a fi unul democratic.
Aplicarea arestului preventiv
Măsura arestului preventiv este complet disproporționată în ceea ce priveşte necesitatea acesteia raportată la riscurile care permit luarea măsurii de arest. Nu există nici măcar un indiciu (nicidecum probe) că, lăsat în libertate, Vlad Filat ar putea prejudicia buna desfăşurare a procesului penal, că ar încerca să se sustragă de la urmărire sau să comită alte infracţiuni. Reținem astfel că neîndeplinirea condiţiei necesităţii măsurii atrage nelegalitatea deținerii lui Vlad Filat în arest.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că detenţia nu se poate justifica într-o cauză, decât dacă există probe (indicii concrete), ale unui autentic interes general care, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulii respectării libertăţii individuale.
20.05.2024
15:14
3915
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
11.11.2021
16:49
1870
Arest la DOMICILIU pentru șeful Procuraturii Chișinău, oficiul Ciocana, deși acuzatorii au solicitat ca Igor Popa să rămână în detenție în următoarele 30 de zile
02.08.2021
09:59
4390
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3661
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
3072
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
07.12.2020
17:35
2557
UPDATE // Igor Popa, fostul apărător al ex-premierului Filat, a rămas fără LICENȚĂ. Retragerea licenței este cea mai DURĂ sancțiune care poate fi aplicată în privința unui avocat: „Urmează să-mi găsesc dreptatea la CtEDO”
17.09.2020
10:43
2840
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2439
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6704
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3564
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
12.06.2026
00:04
175
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
483
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
500
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
437
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
472
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
450
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
415
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
422
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
382
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
500
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
405
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
446
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
481
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
507
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
618
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
629
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
502
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
518
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
978
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
891
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
837
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
867
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
944
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
970
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
1004
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














