AVERTISMENTUL unui oficial european: „Acesta va fi SFÂRŞITUL UE. Europa va începe să se destrame”
1738
Lideri din Europa Centrală şi de Est s-au reunit, duminică, la Bruxelles, pentru a soluţiona criza migraţiei. Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, i-a convocat pe liderii Austriei, Bulgariei, Croaţiei, Macedoniei, Germaniei, Greciei, României, Serbiei, Sloveniei şi Ungariei, alături de organizaţii cu activitate în domeniul refugiaţilor implicate, să participe la această reuniune de la Bruxelles, informează mediafax.ro.
Slovenia vede sfârşitul UE, dacă liderii nu ajung la un acord în criza migranţilor
UE riscă să se prăbuşească, în cazul în care nu ajunge la un acord asupra unui plan prin care să gestioneze afluxul de refugiaţi prin Balcani, a avertizat premierul Sloveniei duminică, pe fundalul unor schimburi de replici cu privire la cine este de vină pentru criză, relatează Reuters online.
La nouă zile după ce Ungaria şi-a închis frontiera în sud, determinând fluxul de migranţi fără precedent să treacă prin Slovenia, premierul Miro Cerar a lansat un apel dramatic către liderii central şi est-europeni reuniţi de urgenţă la Bruxelles.
„Dacă nu găsim o soluţie astăzi, dacă nu facem tot ceea ce putem astăzi, atunci este sfârşitul Uniunii Europene”, a spus Cerar duminică.
„Dacă nu livrăm acţiuni concrete, cred că Europa va începe să se destrame", a declarat el pentru presă.
Refugiaţi, care pleacă din calea războiului şi oprimării pentru a-şi face o nouă viaţă în Germania şi Europa de Nord, continuă să sosească prin vestul Balcanilor pe o rută mai către vest, prin Slovenia, după ce Ungaria a finalizat bariera la frontieră.
Din 17 octombrie, peste 62 000 de migranţi au sosit în Slovenia, iar aproximativ 14 000 traversau ţara duminică.
Angela Merkel: Liderii reuniţi la Bruxelles au nevoie de Turcia pentru a soluţiona criza migraţiei
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, duminică, la sosirea la minisummitul de la Bruxelles, că liderii din Europa Centrală şi de Est nu vor soluţiona criza migraţiei care afectează Uniunea Europeană singuri şi au nevoie de ajutorul Turciei, relatează Reuters.
„Nu vom soluţiona problema refugiaţilor complet. Avem nevoie, între altele, de noi discuţii cu Turcia pentru asta", a spus Merkel.
„Doar împreună cu Turcia putem transforma ilegalitatea în legalitate. Comisia (Europeană) trebuie să discute mai departe agenda migraţiei cu Turcia”, a subliniat ea.
UE ar putea mobiliza peste 400 de grăniceri la frontiera cu ţările din vestul Balcanilor
UE ar putea mobiliza peste 400 de grăniceri la frontieră în decurs de o săptămână, în cadrul eforturilor de a controla afluxul de migranţi în vestul Balcanilor, potrivit unui proiect de comunicat, care a fost examinat duminică la Bruxelles de şefi de stat şi guverne din regiune, relatează Reuters.
Proiectul de comunicat, pe care Reuters l-a putut consulta, prevede de asemenea accelerarea repatrierii migranţilor afgani, pakistanezi, irakieni şi din alte ţări asiatice ale căror cereri de azil au fost respinse.
Liderii UE studiază posibilitatea de a mobiliza câteva sute de grăniceri la frontierele UE cu ţările din vestul Balcanilor şi de a trimite nave suplimentare în largul Greciei, cu scopul de a controla fluxul de migranţi care doresc să ajungă în Germania şi în Europa de Nord.
Germania anticipează sosirea, până la sfârşitul anului, a cel puţin 800 000 de refugiaţi pe teritoriul său, reprezentând 1% din populaţie. Decizia Ungariei de a-şi închide frontierele cu Croaţia şi Serbia a determinat o deplasare a fluxului migranţilor mai la vest, către Slovenia.
Ruta prin Balcanii de Vest a migranţilor nu mai afectează Ungaria, aşa încât Budapesta este doar „observator” la summitul de duminică, a declarat premierul Viktor Orban la sosirea la minisummitul de la Bruxelles, relatează MTI.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.09.2026
13:18
09.09.2026
13:08
09.09.2026
12:57
09.09.2026
12:48
09.09.2026
12:41
09.09.2026
12:38
09.09.2026
12:38
09.09.2026
12:29
09.09.2026
12:26
09.09.2026
12:21
09.09.2026
11:39
09.09.2026
11:19
09.09.2026
10:55
09.09.2026
10:24
09.09.2026
10:10
09.09.2026
09:32
09.09.2026
09:16
09.09.2026
08:53
09.09.2026
08:46
09.09.2026
07:52
09.09.2026
06:45
09.09.2026
04:54
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















