Stiri

Plan de PACE // AVERTISMENTUL DUR al lui Obama pentru Putin. I l-a spus la telefon ieri-seară

Știri 11.02.2015 08:32 Vizualizări1498
Plan de PACE // AVERTISMENTUL DUR al lui Obama pentru Putin. I l-a spus la telefon ieri-seară CNN

Preşedintele american Barack Obama l-a îndemnat marţi seară pe omologul său rus Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică, să accepte planul de pace pentru Ucraina pe care liderii europeni îl vor prezenta miercuri la Minsk, în Belarus, relatează CNN, citat de Mediafax.

Obama a subliniat „importanţa de a profita de oportunitatea reprezentată de negocierile dintre Rusia, Franţa, Germania şi Ucraina în vederea ajungerii la o soluţionare pe cale paşnică" a violenţelor din estul Ucrainei, potrivit Casei Albe.

Preşedintele american a declarat luni că nu a decis încă dacă să trimită sau nu armament şi echipament forţelor ucrainene, insistând că doreşte soluţionarea pe cale diplomatică a crizei. El a apreciat, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu cancelarul german Angela Merkel, că şansele unei soluţii militare în Ucraina sunt „slabe".

„Dacă Rusia îşi continuă acţiunea agresivă în Ucraina, inclusiv prin trimiterea de trupe, armament şi finanţarea separatiştilor, costurile pentru Rusia vor creşte", l-a avertizat Obama pe Putin, potrivit Casei Albe.

Uniunea Europeană şi Washingtonul au decis să nu trimită un ajutor „letal" Ucrainei, în pofida unor îndemnuri ale unor congresmeni din ambele tabere şi ale unor foşti oficiali din cadrul administraţiei americane de a trimite armament forţelor guvernamentale asediate de rebeli proruşi în estul Ucrainei.

Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande s-au întâlnit cu Putin la Moscova, la sfârşitul săptămânii, într-o încercare de a ajunge la un acrod de pace, dar fără rezultat.

Europenii vor încerca acest lucru din nou, miercuri, în capitala belarusă Minsk.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri