ATENȚIE, șoferi! Nu veți mai putea PĂCĂLI camerele de monitorizare instalate pe traseele din R. Moldova
7747
Șoferii care vor frâna la vederea camerelor de monitorizare a traficului rutier, instalate pe traseele din R. Moldova, vor fi amendați. Centrul de Monitorizare și Control al Traficului Rutier a pus în funcțiune un nou sistem.
Potrivit șefului Centrului, Dan Chirița, viteza șoferilor va fi înregistrată la intrarea în localitate și la ieșire, iar cei care vor încălca regimul de viteză vor fi amendați.
Acest sistem a fost instalat, deocamdată, doar pe câteva porțiuni de drum, acolo unde riscul accidentelor este mai mare.
„Spre exemplu, camera fixează timpul când a intrat mașina în zona de supraveghere, iar la ieșire se fixează iar timpul. După care, având distanța și timpul, viteza se calculează prin împărțirea distanței la timp”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL Dan Chirița.
Astfel de sisteme au fost instalate în zece locații din R. Moldova.
Potrivit lui Chirița, în ultimele două săptămâni, circa 200 de șoferi au încalcat zilnic regimul de viteză.
„Este mult mai bine, ținând cont de faptul că la început erau în medie 800 de încălcări zilnic”, a mai spus Chirița.
29.01.2019
16:00
15.01.2019
14:19
28.12.2018
15:19
19.11.2018
15:00
23.10.2018
08:00
10.09.2018
17:03
16.08.2018
16:19
13.08.2018
17:30
05.08.2018
20:30
05.08.2018
12:02
27.07.2018
12:20
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















