Ape TULBURI la Taraclia: Etnicii bulgari se adună să ceară STATUT special pentru această regiune
4356
Adunarea republicană a etnicilor bulgari din R. Moldova anunță că se adună pe 24 mai curent pentru a discuta aprobarea de către Parlamentul de la Chișinău a legii cu privire la „statutul special național-cultural al raionului Taraclia”.
Potrivit unui comunicat de presă al Adunării republicane a etnicilor bulgari, în cadrul ședinței se va discuta și despre dezvoltarea culturii, limbii, tradițiilor și păstrarea rădăcinilor etnice a bulgarilor basarabeni.
Etnicii bulgari intenționează să aprobe și o adresare către conducerea R. Moldova, misiunile diplomatice și organizațiile internaționale cu privire la acordarea acestui statut special raionului Taraclia.
După ședință, bulgarii vor sărbători Ziua culturii slave în Casa de cultură din Taraclia.
Menționăm că, în aprilie 2014, la două luni de la referendumul ilegal organizat în Găgăuzia cu privire la determinarea vectorului extern al regiunii, bulgarii din Taraclia au mai cerut o dată Parlamentului de la Chișinău să adopte un document prin care unitatea administrativ-teritorială Taraclia să primească un statut special.
Primarul de Taraclia, demis recent de judecată pentru că ar fi tăiat câțiva arbori, Serghei Filipov, admitea atunci că în Taraclia s-ar putea repeta situația din Găgăuzia, unde aleșii locali au organizat un referendum.
„Noi vom cere să fie restabilit adevărul istoric. Găgăuzii și bulgarii au locuit împreună zece secole în Balcani. Și în Moldova locuim împreună de 200 de ani. De aceea, dacă Parlamentul va refuza să ne acorde un statut special, atunci vom cere alipirea la Găgăuzia”, atenționa primarul de Taraclia în 2014.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT


















