Amănunte DE ULTIMĂ ORĂ despre starea lui Michael Schumacher
2737
Medicii francezi de la spitalul unde este internat Michael Schumacher, în comă indusă, fac mai multe teste pentru a descoperi dacă fostul pilot de Formula 1 a rămas cu leziuni cerebrale în urma accidentului de schi suferit pe 29 decembrie, scrie Telegraph.
Imediat după accidentul din staţiunea Meribel, Schumacher a suferit două intervenţii chirurgicale, iar acum, la 16 zile de când este în comă indusă, a fost operat din nou, fiindu-i îndepărtată o porţiune din craniu, din cauza presiunii.
În plus, medicii au început să facă teste pentru a afla dacă septuplul campion mondial la Formula 1 a rămas cu sechele în urma accidentului.
„Telegraph” scrie că doctorii se tem ca Schumacher să nu facă hemoragie cerebrală sau infecţie. „Doctorii vor să afle ce părţi ale creierului au fost lezate şi ce părţi funcţionează'', a declarat o sursă din spital.
22.01.2026
14:40
2143
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3273
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2549
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3058
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5501
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31468
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3060
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7038
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6868
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6280
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
11.02.2026
09:26
2
UE pregătește o aplicație europeană prin care copiii să poată raporta în siguranță hărțuirea online
11.02.2026
09:07
70
Marele Juriu din Washington respinge acuzațiile împotriva democraților care au îndemnat militarii să refuze ordinele ilegale
11.02.2026
08:14
270
Horoscopul zilei 11.02.2026
11.02.2026
07:37
240
Trei copii mici și un adult uciși într-un nou atac rusesc asupra regiunii Harkov
10.02.2026
22:14
581
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
2726
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
725
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
615
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
562
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
629
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
635
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
590
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
638
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
649
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
589
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
579
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
592
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
865
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
684
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
863
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
753
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
1151
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
644
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
740
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
637
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
UE pregătește o aplicație europeană prin care copiii să poată raporta în siguranță hărțuirea online
Marele Juriu din Washington respinge acuzațiile împotriva democraților care au îndemnat militarii să refuze ordinele ilegale
Horoscopul zilei 11.02.2026
Trei copii mici și un adult uciși într-un nou atac rusesc asupra regiunii Harkov
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














