Stiri

Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”

Actualitate 10.02.2026 14:38 Vizualizări2775
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”

Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”

Ambasadorul neacreditat al Rusiei în R. Moldova, Oleg Ozerov, a lansat noi falsuri despre țara noastră, iar acest lucru nu ar mai trebui tolerat de autoritățile de la Chișinău. De această părere este fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, expert asociat în politică externă și comunicare strategică la Institutul pentru Politici și Reforme Europene.

Potrivit lui Vodă, diplomatul Ozerov continuă să încalce flagrant Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice.

„Citatele atribuite lui Oleg Ozerov (difuzate de Sputnik Moldova) alcătuiesc un set coerent de narațiuni de presiune politică: acuzații morale („rescrierea istoriei”, „pseudoeroi”, „svastici”), apel la „majoritate”, victimizare („neacreditarea”), amenințări voalate („nu răspundem cu grosolănie, dar vom răspunde”) și teme economice/energetice menite să inducă frică („chimera independenței energetice”). Este o tentativă de a impune ierarhii: „voi sunteți elevii, noi suntem profesorii”; dacă lecția nu e acceptată, urmează pedeapsa. Acest comportament nu este diplomatic, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului național”, este convins Daniel Vodă.

Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice prevede explicit obligația de neimplicare în treburile interne ale statului gazdă, a adăugat Daniel Vodă.

„Când un șef de misiune etichetează, insinuează și oferă „lecții” publice despre ce ar trebui să facă „puterea”, se depășește diplomația și se intră în operațiuni de influență. Diplomatul rus nu a fost primit nici până astăzi de către șefa statului. Ozerov a fost descris public drept „agreat, dar neacreditat”, cu mandat limitat până la prezentarea scrisorilor de acreditare. Autoritățile au indicat că declarații și acțiuni ostile au contribuit la amânări. Asta înseamnă conform Convenției de la Viena, că oficialul nu are dreptul să desfășoare întâlniri cu demnitari locali, să participe la evenimente oficiale, sau să organizeze evenimente publice în nume propriu pe teritoriul statului unde se dorește a fi acreditat. Excepție face comunicarea cu MAE, unde oficialul are acces”, menționează sursa citată.

În contextul războiului și al securității regionale, aceste ieșiri ale lui Ozerov adaugă tensiune:

-înlocuiesc dialogul instituțional cu interviuri pentru „publicul de acasă”, construite pentru a minimaliza statul gazdă și a ridiculiza autoritățile;

-repetă teme de presiune politică: neutralitate „în condițiile noastre”, „drepturi” folosite selectiv, energia ca instrument de presiune politică;

-invocă „normalizarea” acțiunilor Rusiei în țara vecină ignorând cauza rupturii contactelor bilaterale moldo-ruse: războiul și efectele lui directe în regiune, inclusiv incidentele de securitate pe teritoriul Republicii Moldova.

În același timp, Daniel Vodă a demontat mai multe falsuri promovate de Oleg Ozerov.

🤥 Minciuna: „În Moldova are loc o rescriere a istoriei, copiată din țările Baltice și Ucraina.”

⭕️ Starea de lucruri: Fiecare stat își actualizează politicile memoriale prin procese interne. Eticheta „copiere” delegitimează o decizie suverană și ignoră deliberat memoria colectivă a perioadei sovietice.

🤥 Minciuna: „Svasticile pe monumente sunt consecință directă a politicilor statului.”

⭕️ Starea de lucruri: Vandalismul este infracțiune și este tratat ca atare de autoritățile moldovenești. Transformarea unor acte izolate în „politică publică” este falsă.

🤥 Minciuna: „Se blochează accesul la educația rusă, afectând viitorul Moldovei.”

⭕️ Starea de lucruri: Viitorul Moldovei ține de diversificare și standarde educaționale europene. În Rusia există 0 școli cu predare în română; în Republica Moldova activează 185 de școli cu predare în limba rusă.

🤥 Minciuna: „Neacreditarea e ‘hamstvo’; Rusia e politicoasă și vrea normalizare.”

⭕️ Starea de lucruri: Cutumele sunt clare; statutul „agreat, dar neacreditat” și declarațiile ostile au influențat calendarul decalării acreditării.

🤥 Minciuna: „Rusia respectă integritatea teritorială și e gata de reglementarea transnistreană.”

⭕️ Starea de lucruri: Proba reală ar fi retragerea completă a trupelor și munițiilor, cerută explicit de documente și angajamente internaționale, inclusiv OSCE.

🤥 Minciuna: „Independența energetică e o himeră; gazul ieftin e soluția.”

⭕️ Starea de lucruri: „Ieftin” devine scump când energia este armă politică. Reducerea vulnerabilității este o măsură de securitate.

🤥 Minciuna: „Scăderea exporturilor dovedește că vectorul ales e greșit.”

⭕️ Starea de lucruri: Exporturile evoluează pe cicluri și piețe; ponderea CSI rămâne mică. Istoria embargourilor politice este bine cunoscută. Republica Moldova a demonstra că este capabilă să găsească piețe de desfacere predictibile și care aduc prosperitate producătorilor moldoveni.

În cele din urmă, diplomatul Daniel Vodă spune că Oleg Ozerov are comportamentul „unui provocator de presiune informațională”. „Nu caută soluții, nu apropie relațiile, ci le adâncește blocajul. Ministerul Afacerilor Externe și conducerea statului nu pot neglija aceste derapaje. În logica dreptului diplomatic și al interesului național, trebuie solicitată schimbarea diplomatului rus. În relațiile internaționale, comportamentele repetitive nesancționate tind să se normalizeze, iar responsabilitatea se deplasează progresiv de la actorul care încalcă normele către actorul care le acceptă pasiv”, a conchis fostul purtător de cuvânt al Guvernului.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.36 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri