ALERTĂ // CATASTROFĂ demografică în R. Moldova peste 20 de ani
2755
Populaţia Republicii Moldova se va reduce cu aproximativ 620 de mii de persoane în următoarele două decenii, iar aproximativ jumătate de milion de moldoveni va părăsi ţara în următorii 20 de ani.
Datele se conţin în Raportul analitic „Profilul socio-demografic al Republicii Moldova peste 20 de ani după adoptarea Programului de Acţiune de la Cairo”, prezentat recent de dr. hab. Olaga Gaguz în cadrul unui eveniment de la Institutul Naţional de Cercetări Economice, cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei.
Printre principalele motive ale scăderii numărului populaţiei se numără fertilitatea scăzută, nivelul înalt al mortalităţii, dar şi migraţia.
Potrivit experţilor, migraţia populaţiei R. Moldova va spori atât timp, cât situaţia economică nu se va îmbunătăţi, iar pentru a redresa situaţia se impune elaborarea unor politici eficiente de înlăturare a acestor cauze.
Datele recensământului din anul 2004 arată că în R. Moldova locuiau aproape 3,4 milioane de oameni, fără cei din Transnistria. Rezultatele recensământului efectuat în luna mai vor fi făcute publice la sfârşitul acestui an.
Potrivit unor date neoficiale, circa un milion de moldoveni s-ar afla la muncă peste hotare.
Un studiu similar realizat în România arată că numărul populaţiei de peste Prut va scădea până la 13 milioane peste 20 de ani.
02.12.2017
19:01
09.04.2016
14:20
08.09.2015
15:19
28.10.2014
14:05
20.05.2014
16:59
18.02.2014
13:16
17.05.2013
15:01
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria


















