Acuzațiile unei foste ministre la adresa liderei PAS: „S-a opus majorării îndemnizațiilor unice pentru nașterea copilului”. Maia Sandu: „Familiile care se descurcă NU trebuie să primească îndemnizații majorate”
3850
Fosta ministră a Muncii și Protecției Sociale, Ruxanda Glavan, afirmă că, în 2015, colega sa din Guvern, Maia Sandu, s-a opus majorării îndemnizațiilor unice pentru nașterea copilului. De partea cealaltă, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a explicat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, care familii nu trebuie să primească indemnizații majorate.
„Am rămas mască atunci, în 2015, când am auzit-o pe Maia Sandu spunând că indemnizațiile unice pentru nașterea copilului nu trebuie majorate și că familiile trebuie să-și asume toată responsabilitatea, inclusiv cea financiară, atunci când se apucă să facă copii. Aș fi admis o astfel atitudine din partea ministrului Finanțelor, dar niciodată de la un ministru al Educației care, culmea, era femeie”, a scris Glavan pe Facebook.
Sursa citată afirmă că anume din cauza Maiei Sandu mămicile nu ar fi putut să primească la acea vreme indemnizații majorate. „Din cauza că ea n-a semnat proiectul inițiat de ministerul pe care îl conduceam, mămicile au primit o indemnizație de aproape două ori mai mică decât se putea la acea vreme. Contextul politic de atunci, când Guvernul intrase în interimat, nu mi-a permis să lupt până la reușită. Stau și mă întreb ce inimă trebuie să ai ca să nu-ți pese de greutățile prin care trece o familie care crește copii mici sau un copil aflat în dificultate? Și, în general, ce valori i-o fi dictând acestei femei regulile de viață și atitudinea față de copii...”, a adăugat Ruxanda Glavan.
Maia Sandu a venit astăzi cu o replică la cele spuse de Ruxanda Glavan: „După zece ani în care PD a administrat domeniul protecției sociale și familiei, să înțeleg că au găsit un vinovat pentru starea gravă. Să înțeleg că mâine doamna Glavan va ieși și va zice că nu a făcut nimic bun la minister tot din cauza mea. Recunosc în aceste acuzații stilul femeilor de la PD, care în campania prezidențială au lansat un atac suburban la adresa mea, făcând referire la starea mea familială. Ulterior, în vara aceasta, și pedista Nina Costiuc a scris o scrisoare în care, iarăși, spune că starea mea familială mă descalifică ca politician și nu pot ajunge funcție publică. Acum și doamna Glavan spune că nu mă comport ca o femeie”.
Referindu-se la subiectul abordat de fosta colegă din Guvern, Maia Sandu a afirmat că sunt multe familii care au nevoie de ajutorul statului, însă sunt și altele care pot să se descurce și fără acesta. „De exemplu, familia doamnei Glavan nu ar trebui să primească indemnizații majorate, pentru că se descurcă. Ajutorul social va fi oferit strict celor care au nevoie. Vom oferi aceste ajutoare din banii pe care îi vom economisi când vom opri hoțiile și vom crește economia”, a conchis politiciana.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















