Parlamentul European va ratifica MÂINE Acordul de Asociere cu R. Moldova
1730
Parlamentul European va ratifica mâine, 13 noiembrie, Acordul de Asociere cu R. Moldova. La ședința plenară va participa și președintele Parlamentului, Igor Corman, care se află într-o vizită de două zile la Bruxelles.
De asemenea, șeful Legislativului va avea întrevederi cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, raportorul Parlamentului European pentru Acordul de Asociere între Republica Moldova și UE, Petras Auštrevičius, președintele Grupului parlamentar al Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, Gianni Pittella, precum și cu președintele Delegaţiei la Comitetul Parlamentar UE – R. Moldova, europarlamentarul român Andi Cristea.
Principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul discuțiilor cu oficialii europeni vizează parcursul european al R. Moldova și implementarea Acordului de Asociere.
Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a aprobat, pe 16 octombrie, cu o majoritate de voturi, ratificarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE. Până în prezent, Acordul de Asociere a fost ratificat de parlamentele a șapte țări membre UE, printre care România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, Malta și Slovacia.
Parlamentul R. Moldova a ratificat Acordul de Asociere pe 2 iulie curent, după ce premierul Iurie Leancă l-a semnat, pe 27 iunie, la Bruxelles.
20.03.2015
11:19
31.10.2014
09:23
01.09.2014
10:00
28.06.2014
10:07
25.03.2014
10:28
11.07.2013
13:22
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















