Volodimir Zelenski le-a cerut locuitorilor din Donbas care sunt de partea Moscovei să părăsească Ucraina şi să se instaleze în Rusia
5319
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a invitat pe acei locuitori ai Donbasului care sunt de partea Moscovei să părăsească Ucraina şi să se instaleze în Rusia, titrează luni publicaţia Novaia Gazeta din Kiev, citând un interviu acordat de şeful statului ucrainean mai multor media internaţionale, între care săptămânalul german Der Spiegel.
„Este exprimată o opinie potrivit căreia majoritatea locuitorilor (din Donbas) şi-ar dori să trăiască în Rusia. Nu este adevărat. Eu cred şi ştiu că există acolo oameni care sunt cu sufletul pentru Ucraina. Dar există şi dintre cei care sunt cu Rusia. Aceştia pot pleca: Moscova acordă în prezent în mod ilegal cetăţenie rusă ucrainenilor. Fiecare dintre noi are dreptul să aleagă locul unde vrea să trăiască”, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu apărut luni în Der Spiegel, citat de unele media ucrainene.
El a calificat drept „incorectă” poziţia acelor ucraineni care, primind paşaport rusesc, trăiesc pe teritoriul Ucrainei şi în acelaşi timp îl consideră ca aparţinând Federaţiei Ruse.
„Aşa nu merge”, a declarat tranşant Volodimir Zelenski, referindu-se în special la locuitorii din estul rusofon al Ucrainei, unde mai multe zone se află sub controlul rebelilor înarmaţi din Lugansk şi Doneţk, transmite Agerpres.
În acelaşi timp, Zelenski i-a numit drept „nişte rătăciţi” pe acei ucraineni care dispun deopotrivă de cetăţenia Ucrainei şi a Rusiei şi încasează ajutoare sociale atât din Ucraina, cât şi din Rusia.
Cu toate acestea, preşedintele ucrainean a declarat că Kievul trebuie să lupte pentru câştigarea acelor ucraineni din estul rusofon care în prezent sunt în tabăra rebelilor. „Nu avem dreptul moral să renunţăm aşa pur şi simplu la ei. Trebuie să le explicăm cum stau lucrurile cu adevărat, să ne luptăm pentru sufletele şi minţile lor”, a afirmat preşedintele ucrainean, care urmează să participe la 9 decembrie, la Paris, la summitul în aşa-zisul format „Normandia” (Ucraina, Rusia, Franţa, Germania) dedicat relansării procesului de pace în estul Ucrainei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
13.11.2026
18:18
13.11.2026
18:09
13.11.2026
17:53
13.11.2026
17:49
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















