Vlad Filat: „Este o zi ISTORICĂ pentru R. Moldova”


Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, consideră că astăzi e o zi istorică pentru R. Moldova, dar fiind faptul că Uniunea Europeană, prin vocea Comisarului European pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a anunțat liberalizarea pieţei europene pentru vinurile moldoveneşti.
„Această decizie a Comisiei Europene a fost adoptată fără a mai fi nevoie de avizarea şi semnarea Acordului de Liber Schimb! Producătorii noștri vor putea exporta vinuri în volum nelimitat pe piața europeană”, a precizat Filat.
Acesta s-a declarat convins că nu poate fi vorba despre faptul că vinurile moldovenești nu corespund calității. „Partenerii noștri europeni, care apreciază la justa valoare vinurile de calitate, au făcut astăzi un pas important în întâmpinarea producătorilor din țara noastră. Este o zi istorică. Apelurile noastre au fost auzite, iar calitatea și standardele europene de care ne conducem au fost răsplătite”, a exclamat președintele PLDM.
„Avizarea Acordului de Liber Schimb şi ratificarea lui ar putea să dureze un an sau doi şi, dar să nu mai pierdem timpul şi să permitem într-un timp cât mai scurt vinului moldovenesc să aibă acces neîngrădit pe piaţa europeană fără limită de cantitate, fără cotă”, a declarat astăzi Comisarul European, Dacian Cioloș.









































































