Vizele de călătorie pentru Ucraina, ELIMINATE! Statele membre UE au ajuns la un acord
3764
Sursa: realitatea.net „Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) a stabilit, în numele Consiliului UE, o poziţie privind eliminarea vizelor în relaţia cu Ucraina. A fost confirmată poziţia Comisiei Europene de a li se oferi un regim fără vize cetăţenilor UE pe teritoriul Ucrainei şi pentru cetăţenii ucraineni în spaţiul UE pentru o perioadă de 90 de zile într-un interval de 180 de zile”, precizează comunicatul.
„Decizia va intra în vigoare în momentul implementării noului mecanism de vize”, subliniază Consiliul UE.
Pe baza deciziei de joi, Preşedinţia slovacă a Consiliului UE va iniţia negocierile cu Parlamentul European, scrie realitatea.net.
În contextul crizei imigraţiei, Comisia Europeană a propus în luna mai modificarea mecanismului vizelor în relaţia cu state precum Georgia, Ucraina, Turcia şi teritoriul Kosovo.
Decizia eliminării vizelor în relaţia cu Ucraina va intra în vigoare abia după modificarea regulamentului acordării vizelor statelor terţe.
„Sunt încântat că decizia noastră va transmite un mesaj pozitiv în perspectiva summitului UE-Ucraina, programat pe 24 noiembrie”, a comentat Peter Javorcik, ambasadorul Slovaciei, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
21.02.2025
16:15
2624
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
31.01.2025
11:30
3629
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
21.03.2024
15:20
2024
Șansele de ADERARE a R. Moldova la UE au CRESCUT considerabil, după ce Comisia Europeană a revizuit politicile pentru următoarea extindere: „Acum e momentul să ne dublăm eforturile și să profităm de această oportunitate istorică”
02.11.2022
11:33
2736
DOC // Mesaj PUTERNIC de sprijin pentru R. Moldova, inclusiv în privința modernizării capacităților de APĂRARE. Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova solicită instituțiilor UE să înceapă negocierile de ADERARE a R. Moldova
24.06.2022
10:55
2943
VIDEO // Maia Sandu prezintă obținerea de către R. Moldova a statutului de țară-candidată pentru aderarea la UE drept VICTORIA cetățenilor: Îndemnul şefei statului pentru moldoveni
05.05.2022
11:23
3367
REZOLUȚIE // Parlamentul European cere conducerii UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară CANDIDAT la aderare: „Este cel mai ambițios document privind R. Moldova adoptat vreodată de o instituție a UE”
04.05.2022
12:59
2574
ASIGURĂRI ferme de la omul care va DECIDE când R. Moldova va primi statutul de țară candidat pentru ADERAREA la UE. Michel: „Susținem eforturile R. Moldova de a realiza condițiile, pentru a participa în acest proiect politic”
04.05.2022
11:51
3504
UE va acorda sprijin MILITAR R. Moldova, în contextul tensiunilor din Transnistria. Michel: „Putem să oferim mai mult sprijin militar, mai multe activități de consolidare a capacităților militare, dar e important să evităm ESCALADĂRILE”
26.10.2021
16:56
4087
Președinta Comisiei Europene anunță „măsuri suplimentare” de SPRIJIN pentru R. Moldova în DEPĂȘIREA crizei gazelor. Despre ce au discutat Ursula von der Leyen și Maia Sandu
22.10.2021
12:29
9517
Ucraina va asigura FURNIZAREA neîntreruptă a gazelor naturale în R. Moldova
19.03.2026
22:01
431
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
474
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
479
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
498
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
520
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
499
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
570
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
486
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
535
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
592
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
522
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
572
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
593
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
594
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
606
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
658
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
533
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
575
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
632
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
621
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
582
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
600
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
650
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
586
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
640
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














