Stiri

VIDEO // Vlad Filat, la TVR: "I-am BĂTUT o dată pe comunişti, îi vom bate şi mai tare"

Politică 15.05.2014 20:05 Vizualizări1771
VIDEO // Vlad Filat, la TVR:

„Comuniştii nu vor câştiga alegerile. I-am bătut în condiţii mult mai complicate, acum îi vom bate şi mai tare. Alegerile din toamnă sunt determinante. Nu se va face alegerea între partide, dar pentru modelul de dezvoltare a R. Moldova în viitor”, s-a arătat convins ex-premierul Vlad Filat, astăzi, în cadrul emisiunii „În linia întâi” de la postul public de televiziune de la Bucureşti, TVR 1.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat a declarat că cele mai mari presiuni asupra R. Moldova vor fi în ajunul ratificării Acordului de Asociere cu UE şi a celui de Liber Schimb, după semnarea acestora pe 27 iunie curent.

„Mă refer la presiuni din exterior, dar şi la provocări din interior. Acordurile vor fi ratificate în actuala sesiune parlamentară. Apelul preşedintelui României Traian Băsescu către Parlamentul European, Consiliul European, către ţările membre ale Uniunii Europene a avut o influenţă mare”, a declarat Vlad Filat.

Întrebat despre solicitarea comuniştilor vizavi de organizarea unui referendum înainte de semnarea Acordului de Asociere cu UE, Vlad Filat a răspuns: „Trebuie să vedem dacă anume comuniştii au cerut acest referendum sau au făcut-o cei de la Moscova”.

Fostul prim-ministru a mai declarat că „R. Moldova este pregătită pentru diverse scenarii. Se doreşte destabilizarea situaţiei. Se anunţă sancţiuni economice, drept că nu se spune şi motivul, dar R. Moldova nu mai este de una singură. Ştim care sunt provocările. Avem parteneriate serioase în acest sens”.

Potrivit lui Filat, obiectivul actualei guvernări, care activează în baza mandatului obţinut în 2010, este asigurarea ireversibilităţii parcursului european al R. Moldova.

Întrebat despre recenta vizită a vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Tiraspol, Vlad Filat a declarat că R. Moldova este un stat suveran, independent şi trebuie respectat, iar „acest caz a demonstrat că autorităţile R. Moldova îşi fac treaba în baza legii”.

Cât despre modificarea art. 13 din Constituţie care se referă la limba oficială a R. Moldova, Vlad Filat a declarat că, pe moment, nu există o majoritate politică pentru a face această modificare, chiar dacă, a ţinut să precizeze ex-premierul, cetăţenii R. Moldova vorbesc limba română.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri