VIDEO // Reuters: Generaţia născută în timpul lui Putin şi-a descoperit vocea în cursul protestelor din Rusia
1860
Sursa: ziare.com
Protestele de duminică de pe cuprinsul Rusiei au marcat maturizarea unui nou adversar al Kremlinului: o generaţie de tineri motivaţi nu de necesitatea de stabilitate, care-i preocupa pe părinţii lor, ci de dorinţa de schimbare.
Mii de persoane au ieşit duminică în stradă în Rusia, sute dintre ele fiind arestate. Mulţi erau adolescenţi, care nu-şi pot aminti vremurile de dinainte de Vladimir Putin, care a sosit la putere în urmă cu 17 ani, scrie miercuri într-un comentariu agenţia Reuters.
„Toată viaţa mi-am trăit-o în timpul lui Putin”, a afirmat Matvei (17 ani), din Moscova, precizând că era cât pe ce să fie reţinut în timpul protestelor de duminică, dar că a reuşit să fugă de poliţie.
„Trebuie să mergem înainte, nu să ne raportăm constant la trecut”, a adăugat el.
Cu un an înainte ca Putin să candideze probabil pentru un al patrulea mandat, au avut loc cele mai mari proteste de la precedentele alegeri prezidenţiale din 2012.
Forţa motrice a protestelor a fost Aleksei Navalnîi (40 de ani), militant anticorupţie, care a folosit Internetul pentru a-şi propaga mesajul, ocolind posturile de televiziune aflate sub controlul statului, de la care se informează aproape toţi ruşii mai în vârstă.
Navalnîi, care a fost arestat în cursul unuia dintre protestele de duminică, şi-a adaptat mesajul pentru YouTube şi VKontakte, echivalentul rusesc al Facebook.
Una dintre recentele postări video ale sale, cu o durată de 50 de minute, în care îl acuză pe premierul rus, Dmitri Medvedev, că deţine în secret un imperiu imobiliar de lux, a strâns peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube. Purtătoarea de cuvânt a lui Medvedev a calificat afirmaţiile drept „atacuri propagandiste” ce nu merită comentarii şi că ele ţin de atitudinea preelectorală a lui Navalnîi.
Decalajul dintre tinerii adversari ai lui Putin şi bătrânii susţinători ai acestuia
Dacă ruşii mai în vârstă s-ar putea să fi închis ochii la corupţia oficială în perioada în care standardele de viaţă s-au ameliorat, ruşii mai tineri vorbesc despre aceasta în termeni de ultraj moral.
Tinerii care cer în mod activ schimbare reprezintă o nouă provocare pentru Kremlin. Acesta a făurit şi a menţinut sprijinul pentru Putin, concentrându-se în principal pe asigurarea stabilităţii, pe care ruşii o doreau după haosul perioadei post-sovietice care a urmat.
Putin a venit la putere după anii 1990, când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat şi milioane de oameni s-au văzut cuprinşi de sărăcie. Dar tinerii care nu-şi amintesc de acele vremuri au alte priorităţi decât cei mai în vârstă chiar şi cu câţiva ani, a afirmat Ekaterina Shulmann, analist politic.
„Regimul nostru politic este fixat pe ceea ce el numeşte stabilitate, altfel spus să nu se schimbe nimic. Maşinăria politică crede că cea mai bună ofertă pe care o poate face societăţii este «Haideţi să ţinem totul aşa cum este pentru cât mai mult timp posibil»”, a explicat Shulmann.
„Tinerii au nevoie de un model de viitor, cu perspective clare, cu reguli de joc pe care ei le consideră corecte şi... de sprijin social. Nu numai că ei nu văd nimic din toate acestea, nimeni nu vorbeşte cu ei vreodată despre aceasta”, a mai spus ea.
Potrivit datelor de utilizator luate de pe un site al unei reţele sociale pentru persoane care au afirmat că intenţionează să participe la protestul de duminică din Sankt Petersburg, mai mult de o persoană din şase avea sub 21 de ani.
Este însă prea devreme să se spună dacă noul fenomen va apărea ca o provocare serioasă pentru regimul lui Putin. Ar putea fi ca o explozie de idealism juvenil ce se stinge.
În orice caz, sondajele arată că Putin va câştigă detaşat, aşa cum se aşteaptă majoritatea oamenilor, dacă el va candida pentru preşedinţie anul viitor.
Cel mai credibil rival al sau pentru cursa prezidenţială, Navalnîi, se află cu mult în urma lui Putin în sondaje şi s-ar putea ca el să fie împiedicat să candideze din cauza unei vechi condamnări penale, despre care opozantul afirmă că este motivată politic.
Cu toate acestea, participarea atât de multor tineri a determinat autorităţile ruse să acorde atenţie. Un purtător de cuvânt al Kremlinului a afirmat că tinerii au fost plătiţi de către organizatorii protestului pentru a participa. Dar Kremlinul nu a oferit nici o dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale şi nici unul dintre tinerii care au făcut declaraţii pentru Reuters nu a spus că a primit bani pentru a ieşi în stradă.
Mai mulţi studenţi au afirmat că autorităţile şcolare şi universitare i-au avertizat înainte de proteste că ar putea fi pedepsiţi dacă vor participa la acţiuni.
Sursa: ziare.com
30.09.2025
11:00
2013
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Întăriri de la Tiraspol pentru „patrioții” Dodon&Tarlev. „Protestarii” ar fi primit între 50 și 500 de euro pentru a veni la Chișinău să apere „victoria” forțelor proruse. Inițial urmau să fie folosite materiale PIROTEHNICE
28.03.2025
17:14
2228
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
12.03.2024
11:14
2291
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
06.03.2023
19:30
3801
Ilan Șor CONFIRMĂ că a organizat deplasarea a zeci de tineri în Turcia, pentru ca aceștia să „socializeze în altă țară, să participe la evenimente sportive și intelectuale”
12.10.2022
12:52
2792
Maia Sandu, CONTRAZISĂ în privința oportunității de a „modifica temporar legea” privind întrunirile, pentru ca simpatizanții lui Șor să fie evacuați din fața Parlamentului și Președinției. Promo-LEX: „Este un precedent periculos”
19.07.2022
19:20
4784
VIDEO // Andrei Năstase, pe aceeași lungime de undă cu Dodon, Chicu sau Platon: Atac fără precedent la adresa Maiei Sandu, ACUZÂND guvernarea că ar fi ÎNSCENAT alarmele cu BOMBĂ: „Ei sunt o greșeală ISTORICĂ”
24.05.2022
11:16
8282
Socialiștii sugerează că REȚINEREA lui Dodon ar face parte dintr-un plan de a DESTABILIZA situația în contextul războiului din Ucraina. Batrîncea și Greceanîi AMENINȚĂ cu proteste de amploare: „Nu noi ne-am dorit acest lucru...”
26.04.2022
10:12
6973
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
12:59
5406
Spînu propune o REFORMĂ radicală a domeniului transportului de călători, care presupune procurarea de microbuze și autobuze noi, dar și DISTRUGEREA grupurilor de interese CORUPTE. Vicepremierul anunță și MAJORAREA tarifelor din 1 martie
15.10.2021
09:41
18056
România întinde o mână R. Moldova, după ce Rusia a solicitat un preț EXORBITANT pentru gazele naturale: „România nu va abandona frații de peste Prut, nu va abandona niciodată R. Moldova în plină iarnă”
01.12.2020
10:11
3204
Rusia TRIȘEAZĂ când afirmă că retragerea trupelor GOTR din Transnistria ar putea duce la o „destabilizare” în zonă. De ce tace MAEIE? „Această instituție exprimă poziția unui fost lider politic respins de către cetățeni”
30.11.2020
11:07
4558
Ședință de URGENȚĂ la Guvernul R. Moldova
414
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
418
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
493
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
526
Horoscopul zilei 29.03.2026
664
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
679
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
676
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
834
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
712
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
795
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
845
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
752
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
827
Horoscopul zilei 28.03.2026
926
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1038
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
885
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
986
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
964
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1002
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
962
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
919
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1008
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
840
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
834
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
961
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














