VIDEO // Procurorii au anihilat o rețea de ESCROCI IMOBILIARI. Aceștia sechestrau persoanele deposedate de case și le tratau ca pe niște SCLAVI
2383
Angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au efectuat astăzi 18 percheziții la domiciliile și unitățile de transport a șase persoane, suspectate de comiterea a 15 escrocherii imobiliare, trafic de ființe umane și privațiune ilegală de libertate. Aceștia au cauzat victimelor prejudicii de peste opt milioane de lei.
Rețeaua de escroci imobiliari a fost anihilată, după ce oamenii legii au desfășurat investigații timp de doi ani.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2008-2016, un grup criminal organizat, compus din femei și bărbați, au creat o schemă prin care selectau persoane social-vulnerabile și cu dizabilități psihice din municipiul Chișinău, care aveau în proprietate bunuri imobile, dar și datorii acumulate la serviciile comunale.
Făptuitorii le promiteau victimelor case din localitățile rurale din R. Moldova, cu achitarea integrală a datoriilor acumulate la serviciile comunale. În realitate, escrocii transportau victimele în regiunea transnistreană, unde erau sechestrate pentru ani de zile, fiind private ilegal de libertate în această perioadă de timp. Totodată, oamenii deposedați de case erau impuși să muncească pe câmp, fără a fi remunerați.
Mai mult, făptuitorii au decis să deposedeze o victimă, care atinsese vârsta de pensionare, de pensie. Prin înșelăciune și abuz de încredere, aceștia au perfectat o procură și ridicau pensia victimei de la oficiul poștal.
Altă victimă, sub amenințări fizice și psihice, a fost impusă să comită o infracțiune de escrocherie imobiliară, în comun cu unii membri ai grupului criminal.
Astfel, membrii grupului, prin falsificare de documente, se prezentau la birourile notariale din Chișinău, unde în bază de procură înstrăinau imobilele, cauzând victimelor daune materiale în proporții deosebit de mari. După tranzacțiile de vânzare a imobilelor, membrii grupării plasau victimele în instituțiile medicale psihiatrice. Alții pur și simplu ajungeau oameni ai străzii.
În urma efectuării celor 18 percheziții, oamenii legii au reținuți șase persoane, membri ai grupului criminal.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei șase riscă de la 10 la 20 de ani de închisoare pentru trafic de ființe umane. Pentru comiterea infracțiunii de privațiune ilegală de libertate, aceștia riscă o pedeapsă între 3 și 7 ani de închisoare, iar pentru escrocherie – închisoare de la 8 la 15 ani.
De asemenea, aceștia riscă până la 5 ani de închisoare pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
























