VIDEO // Președintele Poloniei, Andrzej Duda, anunță sprijin important pentru R. Moldova: Deschiderea piețelor din UE pentru produsele moldovenești, un credit fără dobândă de 20 de milioane de euro și susținere privind aderarea la UE
2556
Polonia „va face tot posibilul” să sprijine R. Moldova, inclusiv pentru a depăși crizele pe care le parcurge și pentru a se integra în Uniunea Europeană, a anunțat astăzi la Chișinău șeful statului polonez, Andrzej Duda.
Președintele Poloniei se pronunță pentru deschiderea „mai largă” a piețelor UE pentru produsele moldovenești care nu mai pot să ajungă în Est din cauza războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina.
Totodată, Andrzej Duda a anunțat acordarea de către țara sa a unui credit în sumă de 20 de milioane de euro, fără dobândă, Republicii Moldova pentru a o ajuta să depășească dificultățile cu care se confruntă în prezent.
„Voi sprijini tot timpul încercările R. Moldova de a obține un statut de țară-candidat și ulterior de țară-membră a UE. Suntem pentru politica ușilor deschise și am sprijinit de la început R. Moldova în aspirațiile sale europene, ca și pe cele ale Georgiei. Acum e timpul pentru ca UE să spună în mod deciziv „DA” tuturor națiunilor care sunt determinate să devină parte a comunității europene din punct de vedere economic, al civilizației, cât și politic”, a declarat președintele Poloniei în cadrul unui briefing susținut împreună cu președinta Maia Sandu, la finalul vizitei sale la Chișinău.
Președinta Maia Sandu a amintit că R. Moldova a depus cererea de aderare la UE pe 4 martie 2022.
„Acest gest reafirmă angajamentul nostru față de valorile europene și intenția fermă de a consolida cursul european al republicii. Apreciem mult susținerea Varșoviei și a dumneavoastră personal pentru demersul european al Republicii Moldova”, a afirmat șefa statului.
Aceeași sursă a precizat că Republica Moldova dorește să se asocieze mai activ la Inițiativa Celor Trei Mări, o platformă regională ce își propune consolidarea conexiunilor de infrastructură și a potențialului economic al țărilor din regiunea cuprinsă între Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Adriatică.
„Participarea în această Inițiativă regională va permite republicii noastre să beneficieze de infrastructura europeană”, a punctat Maia Sandu.
Președinta și-a încheiat discursul cu un mesaj pacifist, după ce a abordat cu omologul său polonez situația privind refugiații ucraineni, cele două state găzduind cei mai mulți ucraineni fugiți din calea războiului raportat la numărul populației: „Pentru realizarea planurilor noastre avem nevoie, înainte de toate, de pace. Acum trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a opri războiul și pentru a restabili pacea în Ucraina, o țară prietenă atât pentru R. Moldova, cât și pentru Polonia. Pacea trebuie să învingă”.
24.04.2026
18:46
20
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
306
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
205
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
251
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
247
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
342
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
488
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
331
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
347
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
479
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
17:54
3
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
0
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
69
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
108
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
267
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
429
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
287
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
313
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
424
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
335
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
332
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
307
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
428
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
593
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
480
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
486
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
472
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
531
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
589
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
850
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
613
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
689
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
651
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
683
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
692
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














