VIDEO // Mesajul EMOȚIONANT al lui Cristofor Aldea-Teodorovici, la moartea lui Ștefan Petrache: O piesă de-a lui l-a „salvat” pe Ion Aldea-Teodorovici în armartă
3988
Trupul neînsuflețit al maestrului Ștefan Petracheva fi depus astăzi, 15 ianuarie, începând cu ora 17.00, la Catedrala Sf. Teodora de la Sihla din mun. Chișinău.
Toți cei care i-au iubit creația pot veni să-și ia rămas-bun de la Ștefan Petrache până joi, 16 ianuarie, când va fi săvârșit prohodul, începând cu ora 9.00.
Ștefan Petrache s-a stins din viață în seara zilei de 13 ianuarie curent, la vârsta de 70 de ani, după o luptă de mai bine de zece ani cu diabetul.
Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul renumiților Ion și Doina, a transmis un mesaj emoționant pentru cel care a fost un prieten apropiat al familie sale și „care mă inspiră și mă ajută în cariera muzicală”.
CITIȚI și Interpretul Ștefan Petrache s-a stins la vârsta de 70 de ani: „Cel care l-a cântat pe Eminescu, a locuit pe strada Eminescu, pleacă la ziua Lui de naștere”
„Mă leagă multe de nea Ștefan Petrache, cel care a fost un prieten bun de familie, unul dintre textierii și co-autorii câtorva piese ale tatălui și, nu în ultimă instanță, un nemaipomenit interpret, vocalist, muzician, intelectual și un simbol demn de urmat, care mă inspiră și ajută în cariera muzicală. În anii 70, tatăl meu, Ion Aldea-Teodorovici, era prin diferite colective muzicale și primul succes grandios l-a avut cu piesa „Crede-mă iubire” alături de Ștefan Petrache ca textier și co-autor. Îmi amintesc cum îmi povestea tatăl că în armată această melodie, cântată pe vremuri de Sofia Rotaru, l-a salvat de la curățat cartofi și l-a adus pe pilonul de dirijor al ansamblului de muzică din cadrul regimentului. Multe alte colaborări au urmat și prietenia dintre familiile noastre a fost una strânsă... Poate că a trebuit în toți acești ani să îi fiu mai des alături, nu numai cu gândul și inima. Un nod în gât .. păreri de rău.. și inspirație nemarginită când mă gândesc la acest mare mare talent al pământului nostru”, a scris fiul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici pe Facebook.
26.03.2026
20:41
490
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
17:55
471
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:46
457
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
26.03.2026
17:13
508
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
13:38
516
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
11:46
687
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
25.03.2026
21:11
782
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:28
638
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
17:43
718
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
14:29
866
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
29
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
103
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
403
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
344
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
385
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
406
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
479
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
462
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
326
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
527
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
419
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
487
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
463
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
617
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
449
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
485
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
527
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
500
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
405
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
490
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
427
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
474
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
460
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
759
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
435
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














