VIDEO // Luptătorii moldoveni pleacă la Campionatul EUROPEAN din Albania în echipament nou, care a fost oferit de Asociația A.S.I.C.S. „Echipa Under 17, în PREMIERĂ, a fost echipată cu un set de uniformă cu simbolurile R. Moldova”
4234
Pentru prima dată, selecționata națională de lupte, Under 15, 17 și 20, va participa la un campionat internațional cu uniformă sportivă de țară. Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a contribuit cu un suport financiar, în valoare de peste 200 000 de lei, pentru ca sportivii moldoveni să reprezinte R. Moldova în echipament sportiv nou și comod.
Maine, sportivii noștri, cu vârstede până la 17 ani, pornesc în drum spre Albania, la Campionatul European de Lupte cu uniformă nouă, identică pentru tot lotul sportiv.
„Până acum i-am văzut pe acești tineri la campionate foarte energici, motivați, talentați, au dat dovadă de spirit de competiție, au câștigat. Evident că, următorul pas a fost să le oferim și un plus de confort. Din acest motiv, împreună cu Federația de Lupte, am decis să-i ajutăm și să le oferim acest set de echipament, pentru ca atunci când merg să ne reprezinte țara, să arate la nivel”, a declarat președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă.
Tinerii spun că până în prezent se îmbrăcau la campionatele internaționale în ce aveau și uneori se simțeau inferiori față de adversarii lor.
„Până acum nu aveam toți costume similare. Fiecare participa în hainele cu care venea. Mulțumim frumos pentru susținere!”, a zis luptătorul Ionuț Triboi.
„La campionatul European o să arătăm mai presus ca ei și cred că o să aducem mai multe rezultate frumoase”, a adăugat campionul european la lupte libere, Alexandru Borș.
Setul include o geantă, costum sportiv alcătuit din vestă și pantaloni, precum și pantaloni scurți cu tricou.
„În premieră, echipa Under 17 a fost echipată cu un set de uniformă cu simbolurile țării de către partenerul nostru principal, care deja pe parcursul a trei ani e alături de noi și ne ajută în dezvoltarea luptelor în R. Moldova - Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului”, a menționat președintele Federației, Ivan Gheorghiu.
A.S.I.C.S. a oferit astfel de echipament și pentru tinerii luptătorii Under 15 și Under 20. Donația include 36 de seturi de echipament sportiv, inclusiv pentru antrenori, în sumă de 216 mii de lei.
01.10.2024
16:30
8078
VIDEO // Peste 100 de alergători A.S.I.C.S. și Hope in Motion, la Chișinău Marathon 2024. Participanții au avut un scop NOBIL: Colectarea de fonduri necesare pentru serviciile de îngrijire paliativă a pacienților ce suferă de boli incurabile
01.10.2024
10:15
7174
VIDEO, FOTO // A scris ISTORIE pentru R. Moldova la Jocurile Olimpice, iar acum e RĂSPLĂTITĂ pe măsură. Anastasia Nichita a fost premiată cu 500 000 de lei de către A.S.I.C.S.
10.09.2024
09:14
7748
VIDEO, FOTO // Medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, Serghei Tarnovschi, PREMIAT cu 250 000 de lei de A.S.I.C.S.: „Am vrut să spun multe lucruri chiar înainte de Olimpiadă, dar am așteptat să câștigi medalia!”
22.05.2024
14:14
8065
VIDEO, FOTO // Regal fotbalistic la Chișinău, cu sprijinul A.S.I.C.S. Cronicarii sportivi din opt țări au concurat la turneul INTERNAȚIONAL Chișinău Media Cup 2024: „Tot mai multe echipe își doresc să vină în R. Moldova”
30.04.2024
17:36
5837
VIDEO, FOTO // A.S.I.C.S. a dotat gimnaziul din Obreja Veche cu un laborator digital PERFORMANT, în cadrul Programului „Granturi pentru dezvoltare europeană a satelor”: „Instituția noastră putea doar să viseze la așa ceva”
26.01.2024
11:03
7881
VIDEO // A.S.I.C.S., acord de colaborare cu MEC. Asociația va contribui cu un buget de 7,2 milioane de lei la DEZVOLTAREA sportului în R. Moldova. Plamen Milanov, primele DETALII despre cele cinci direcții de colaborare
16.01.2024
13:04
5964
VIDEO // „Zece table de nota 10”: cel de-al patrulea display interactiv oferit de A.S.I.C.S. a ajuns în satul Corten din Taraclia
03.11.2023
14:10
4801
VIDEO // Vicepreședinta Bulgariei și Maia Sandu, alături la deschiderea Centrului Cultural pentru Tineret „Vasil Levski”, inaugurat la Taraclia cu sprijinul A.S.I.C.S.: „Este important să-ți cunoști rădăcinile, să-ți respecți istoria și identitatea”
28.08.2023
12:54
3939
„RESPECT pentru veterani” // De Ziua Independenței, 200 de veterani au primit ajutor financiar din partea Asociației A.S.I.C.S. „Am decis să arătăm oamenilor care au stat la baza independenței R. Moldova că societatea îi apreciază”
21.06.2023
18:26
4792
VIDEO // Sportivii moldoveni vor evolua la Jocurile Europene cu echipamentul oferit de către Asociația A.S.I.C.S. Plamen Milanov a promis PRIME consistente pentru medaliați - 200 de mii de lei pentru medaliile de AUR
14.05.2026
23:22
256
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
265
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
215
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
267
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
279
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
319
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
290
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
364
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
337
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
486
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
459
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
463
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1473
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
430
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
418
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
466
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
14.05.2026
14:28
461
Traducătorul tău personal, direct în ureche: 100 de limbi străine accesibile în timp real cu noile căști AI
14.05.2026
14:22
531
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
626
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
14.05.2026
12:16
595
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
632
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
643
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
1175
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
707
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
690
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














