VIDEO // Familia cu OPT COPII din Goianul Nou a avut parte de o zi de POVESTE grație campaniei „Donează o jucărie, dăruiește un zâmbet”
3643
Mai mulți oameni cu suflet mare s-au implicat în campania „Donează o jucărie, dăruiește un zâmbet”, organizată de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), Ambasada Georgiei la Chișinău și compania „Top Shop Moldova”. Câțiva oameni de afaceri au organizat o zi de neuitat pentru familia cu opt copii din satul Goianul Nou, municipiul Chișinău.
Picii au avut parte de un mic dejun copios la o pizzerie din capitală, apoi au vizitat un atelier de ceramică, unde au realizat propriile lucrări din lut. Ei s-au distrat la terenurile de joacă din câteva parcuri, au fost pentru prima dată într-un restaurant, unde au mâncat bucate cu specific georgian, iar cireașa de pe tort a fost vizita la Grădina Zoologică din Chișinău.
Toată distracția a fost organizată de Ambasada Georgiei în R. Moldova, cu susținerea financiară a partenerilor săi.
„Zilele trecute am vizitat această familie. Foarte multă lume a fost sensibilizată și s-a implicat în acest caz. Astăzi am organizat o agendă bogată pentru acești copii. Este foarte important ca mediul de afaceri și cel diplomatic să colaboreze pentru astfel de scopuri nobile. Avem multe familii care au nevoie de ajutor și sper că toți colegii mei din alte țări cu drag se vor implica”, a menționat Ambasadorul Georgiei în R. Moldova, Levan Diasamidze.
Mai mult, Ambasada Georgiei a dăruit familiei Iancițchi o mașină de spălat haine, de care avea mare nevoie.
„Pentru noi ziua de azi a fost superbă. Copiii sunt mulțumiți. Pentru prima dată i-am scos la așa plimbare. Suntem foarte bucuroși și pentru mașina de spălat. O să-mi fie mai ușor. Cu atât de mulți copii e foarte greu de spălat. Mulțumesc mult tuturor celor care ne-au ajutat și au organizat această zi pentru noi”, a spus mama copiilor, Elena Iancițchi.
Elena crește de una singură 7șapte copii minori și pe nepotul său cu o indemnizație lunară de numai 1 000 de lei. Săptămâna trecută, Asociația A.S.I.C.S., Ambasada Georgiei la Chișinău și compania „Top Shop Moldova” au vizitat această familie. Picii au primit în dar o mulțime de jucării colectate în cadrul campaniei „Donează o jucărie, dăruiește un zâmbet”, 5 000 de lei și produse alimentare de primă necesitate din partea A.S.I.C.S.
„Ne bucurăm că acest proiect continuă și partenerii noștri găsesc susținători. În acest mod, ajutăm persoanele care au nevoie de noi, ne aducem contribuția în societate și facem fapte bune. Pentru că ne pasă atât nouă, cât și partenerilor noștri”, a punctat directorul Asociației A.S.I.C.S., Victoria Kriukova.
Campania „Donează o jucărie, dăruiește un zâmbet” a fost lansată la începutul lunii mai. Oamenii au fost îndemnați să doneze propriile jucării pentru copii din familii social-vulnerabile. Punctele de colectare au fost instalate în magazinele „Top Shop Moldova” și cinematografele „Cineplex”.
Organizatorii campaniei au selectat 20 de familii numeroase și cu venituri mici, la care vor ajunge jucăriile colectate, iar Asociația A.S.I.C.S. le oferă un suport financiar de 5 000 de lei.
11.03.2026
06:56
323
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
356
Guvernul vrea să prioritizeze centrele de date pentru AI la racordarea la rețea, dezvoltatorii avertizează asupra unui „moratoriu” la construcția de locuințe
371
Mărturia filipinezei plătite cu sub 2 dolari pe oră, din culisele boomului OnlyFans și ale muncii de „chatter” nereglementate
489
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
10.03.2026
22:05
439
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
673
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
498
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
440
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
480
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
449
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
11.03.2026
06:56
29
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
428
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
656
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
487
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
430
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
469
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
439
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
10.03.2026
17:51
590
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
572
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1250
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
590
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
565
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
538
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
540
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
851
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
643
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
626
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
539
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
643
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
651
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
582
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
651
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
673
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
10.03.2026
08:47
753
Cum îți poți proteja creierul de demență: rolul hobby-urilor și al învățării pe tot parcursul vieții
10.03.2026
08:41
675
Horoscopul zilei 10.03.2026
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














