VIDEO // Doar la antrenament LEI. „Mi-e rușine, dar nu SCĂPAȚI voi de mine. Vă GARANTEZ asta”
2364
Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut cu 0-1 partida cu Liechtenstein din preliminariile Euro 2016 și, practic, și-a compromis toate șansele de a prinde cel puțin locul trei în grupă. Fotbaliștii statului liliputan au avut două șuturi pe poartă, iar unul a fost transformat în gol. Naționala Moldovei a înregistrat cel mai rușinos rezultat din istorie, dar selecționerul Alexandru Curtianu a declarat că asemenea lucruri se întâmplă și echipelor mari, iar el nu are de gând să demisioneze de la cârma naționalei.
Înainte de meciul cu Liechtenstein, selecționerul a spus că fotbaliștii săi sunt nerăbdători să iasă pe teren și să obțină prima victorie în aceste preliminarii. Mai mult, Curtianu a precizat că a fost nevoit să-și liniștească la antrenament elevii, pentru că toți se sacrificau pentru fiecare minge.
Ieșiți în teren și cu șansa de a părăsi ultimul loc în grupă, „tricolorii” au început tare partida și au pus presiune la poarta adversă. Doar că la finalizare au fost foarte neinspirați, iar Alexandru Dedov, care a fost trecut în atac, nu s-a simțit deloc bine în această poziție. Oaspeții au profitat din plin de tactica de joc aleasă de Curtianu 3-4-3 și în jumătatea primei reprize puteau deschide scorul după ce un fotbalist a ieșit unu la unu cu portarul Ilie Ciobanu. Doar că ultimul a stat foarte bine pe picioare și și-a salvat echipa.
După această fază, jucătorii noștri au asediat poarta oaspeților, iar Radu Gânsari și Artur Ionită au fost aproape de a marca. Fotbaliștii din Liechtenstein au scos chiar un balon de sub transversală spre disperarea celor 7 000 de suporteri prezenți în tribune.
În minutul 73, centralul întâlnirii a acordat prea ușor un fault în proximitatea careului de 16 metri, iar căpitanul Burgmier a transformat formidabil lovitura, fără nicio șansă pentru Ciobanu, care nu prea a avut de lucru în acest meci. Pe finalul meciului, „tricolorii” au avut șansa să egaleze, dar oaspeții s-au apărat în 11 oameni și au acoperit toate spațiile.
După meci, Curtianu a menționat că atât lui, cât și jucătorilor le este rușine pentru acest rezultat, dar a amintit că și Brazilia sau Portugalia au suferit astfel de înfrângeri. „Ne este rușine, dar asta este. Noi ne-am dorit să câștigăm acest meci, dar pentru mine a contat că am dominat partida. Am fost mulțumit de felul în care s-au mișcat fotbaliștii mei în teren, dar mai avem mult de lucru. Să recunoaștem că ne descurcăm nu prea bine când suntem echipa care domină adversarul. Puteam să ne impunem din prima repriză, mai ales că am avut mai multe șuturi pe poartă. Deja îi vom câștiga la ei acasă, suntem obligați să facem asta. E rușinos, dar și Portugalia a pierdut de la Albania cu 0-1. Poți domina 90 de minute și să nu marchezi”, a spus selecționerul.
Acesta s-a arătat deranjat că se face mare tragedie din acest eșec. „Când am jucat la egalitate cu Rusia eram eroi. Pentru ce? Pentru o egalitate. La noi permanent e așa. Ba iubire veșnică, ba altceva. Așa e fotbalul. Uneori câștigi, iar alteori pierzi. Nu trebuie să ne punem cenușă în cap după acest rezultat, deoarece după astfel de meciuri putem deveni mai puternici”, a fost declarația surprinzătoare a lui Curtianu.
Fostul internațional moldovean evită să vorbească despre o eventuală calificare la turneul final, așa cum a pus obiectivul conducerea FMF. „Noi mai avem mult de muncit, așa că nu o să scăpați de mine așa de ușor. După ultimul meci va fi clar dacă ne calificăm sau nu. Noi deseori vorbim că vrem să ne calificăm, că suntem gata să facem asta. Deocamdată nu ne iese”, a conchis selecționerul.
Naționala Moldovei avea o șansă mare să șteargă cu buretele rezultatele din partidele pierdute cu Muntenegru și Austria în cazul în care trecea de Liechtenstein. Asta pentru că Austria a trecut cu 1-0 de Rusia, iar Suedia și Muntenegru au jucat la egalitate, 1-1. Dacă obțineam trei puncte, atunci acumulam patru puncte după patru meciuri și eram la o distanță de două puncte de a doua clasată în grupă - Suedia.
11.09.2025
13:31
21.06.2023
16:13
29.03.2021
10:28
11.09.2019
10:18
26.03.2019
13:20
19.03.2019
11:45
19.02.2019
14:40
19.11.2018
10:45
13.11.2018
16:00
10.09.2018
15:40
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















