VIDEO // O nouă ÎNFRÂNGERE la scor pentru „tricolori”. Spiridon, NERVOS când a fost întrebat dacă se face vinovat de eșecurile cu Franța și Turcia: „Eu, dar și FMF ne vom gândi ce facem mai departe. Lucrurile nu mai pot continua așa”
3492
fmf.md Naționala R. Moldova de fotbal, antrenată de Alexandru Spiridon, a suferit al doilea eșec în preliminariile Campionatului European din 2020. De această dată, echipa noastră a pierdut cu 0-4 în fața naționalei Turciei.
Jucătorii noștri au încercat să joace agresiv și în primele 24 de minute le-a reușit. Însă, în minutul 24, după ce apărarea noastră a fost visătoare la o fază a turcilor, gazdele au deschis scorul. Peste doar un minut scorul a fost de 2-0, după un contraatac ca la carte al turcilor. După primirea celui de-al doilea gol, jucătorii noștri au fost descumpăniți și de puține ori au mai putut lega două-trei pase consecutive. Turcii au mai marcat de două ori în repriza secundă și au fost aproape să repete scorul de acum 12 ani, când au învins echipa noastră, antrenată la acel moment de Anatol Teslev, cu 5-0. După acel meci, Teslev și-a prezentat demisia.
Deocamdată, selecționerul Alexandru Spiridon nu ia în calcul demisia, chiar dacă echipa a avut evoluții slabe în Liga Națiunilor și în primele două meciuri din preliminariile Euro 2020.
„Desigur că nu m-am așteptat la un asemenea scor, mai ales că în primele 25 de minute turcii nu au arătat nimic. Au avut poate posesia, dar nu și-au creat nicio ocazie la poarta noastră. Dar, în același timp, trebui să ținem cont în ce campionate joacă turcii: Anglia, Italia, Germania… Ei sunt mult mai profesioniști ca noi. Au profitat de greșeala comisă de noi în minutul 25, atunci când jucătorul nostru s-a împiedicat și a căzut. Ne-au pedepsit. Este greu de comentat ce a fost mai departe, pentru că noi nu suntem ca naționala Olandei, care a reușit să răstoarne rezultatul cu nemții, după ce aceștia au condus cu 2-0. Trebuie să recunoaștem că acesta este nivelul nostru. Să schimbe ceva poate doar David Copperfield”, a declarat acesta.
Selecționerul a încercat să vadă partea bună a mandatului său, chiar dacă numărul celor nemulțumiți de jocul naționalei este în continuă creștere.
„Este foarte greu să joci fără Alexandru Gațcan sau Alexandru Epureanu. Nu avem parte de fotbaliști de o asemenea valoare. Sunt mulțimit doar de un lucru: de când sunt la echipa națională în lot au apărut jucători ca portarul Alexei Koșelev (acesta a parat un penalti cu Turcia n.r.). Dacă nu era el, atunci putea să fie și 10-0. A apărut un asemenea jucător ca Rabciuc, care va juca mulți ani pentru națională. A mai apărut un mijlocaș ca Iaser Țurcan, care a jucat fără frică cu turcii. Asta e unica mea bucurie”, a adăugat Spiridon.
Selecționerul s-a enervat atunci când i s-a spus că este prea mult și pentru echipa noastră să încaseze opt goluri în doar două meciuri și că ar trebui să-și asume asta.
„Trebuie să analizați echipa pe care o am eu astăzi la dispoziție. Și să o analizați nu doar prin prisma antrenorului, dar și a campionatului intern. Nu este posibil ca să ne ridicăm la nivelul jucătorilor Franței sau Turciei. Până la jocul următor din preliminarii mai sunt două luni și jumătate, astfel că eu, dar și conducerea FMF ne vom gândi ce facem mai departe. Lucrurile nu mai pot continua așa, este evident asta”, a conchis Spiridon.
Turcia - Moldova 4-0
Marcatori: Hasan Ali Kaldırım (24), Cenk Tosun (26,54), Kaan Ayhan (70)
În minutul 53, Burak Yılmaz a ratat un penalty
Turcia: 12 Mert Günok, 2 Zeki Çelik, 3 Hasan Ali Kaldırım, 9 Cenk Tosun, 10 Hakan Çalhanoğlu (11 Yusuf Yazıcı, 66), 14 Mahmut Tekdemir, 16 Merih Demiral, 17 Burak Yılmaz, 18 Dorukhan Toköz (5 Emre Belözoğlu, 84), 20 Deniz Türüc (21 Efecan Karaca, 78), 22 Kaan Ayhan
Rezerve: 1 Sinan Bolat, 23 Uğurcan Çakır, 4 Çağlar Söyüncü, 6 Okay Yokuşlu, 7 Gökhan Gönül, 8 Oğuzhan Özyakup, 13 Emre Taşdemir, 15 Güven Yalçın, 19 Yunus Mallı
Antrenor: Şenol Güneş
Moldova: 23 Alexei Koşelev, 2 Oleg Reabciuk, 3 Artiom Rozgoniuc, 5 Veaceslav Posmac, 7 Artur Ioniţa, 8 Cătălin Carp (4 Iaser Țurcan, 46), 9 Eugeniu Cebotaru, 11 Radu Gînsari (16 Alexandru Antoniuc, 73), 15 Ion Jardan, 18 Vladimir Ambros (13 Ion Nicolaescu, 57), 22 Dinu Graur
Rezerve: 1 Stanislav Namaşco, 12 Dumitru Celeadnic, 6 Gheorghe Anton, 10 Eugeniu Cociuc, 17 Constantin Sandu, 20 Sergiu Platica, 21 Nicolae Milinceanu
Antrenor: Alexandru Spiridon
Arbitru: Serhiy Boiko (Ucraina)
Cartonașe galbene: Reabciuk (65), Ionița (65)
11.09.2025
13:31
17248
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
21.06.2023
16:13
3412
Cum a reușit NAȚIONALA R. Moldova să ÎNVINGĂ Polonia lui Lewandowski. Selecționerul Cleșcenco a DEZVĂLUIT ce le-a spus în pauză elevilor săi, când erau conduși cu 2-0. Video MEMORABIL ce cele trei GOLURI marcate de „tricolori”
29.03.2021
10:28
4812
VIDEO // Strategia de dezvoltare a fotbalului moldovenesc 2020 – 2024, implementată de Oleinicenco, ajutat de SOCIALIȘTI, a dat chix. Naționala a înregistrat cea mai categorică ÎNFRÂNGERE din istorie – 0:8 cu Danemarca
11.09.2019
10:18
3277
VIDEO // Viitor în ÎNTUNERIC pentru naționala R. Moldova. „Salvatorul” Altman a fost depășit de evenimente, iar turcii au „zburdat” pe „Zimbru”
21.03.2019
13:40
2780
VIDEO // Spiridon promite că jucătorii săi se vor SACRIFICA pe teren în partida cu Franța. Cine va fi CĂPITANUL echipei și cine-l va înlocui pe Epureanu
19.03.2019
11:45
4201
FMF va pune în VÂNZARE încă 600 de bilete la meciul dintre naționalele R. Moldova și campioana mondială, Franța
19.03.2019
10:00
2474
VIDEO, FOTO // Selecționerul Spiridon promite un meci SPECTACULOS împotriva campioanei mondiale: „Nu vom sta cu AUTOCARUL în propriul careu”
15.03.2019
10:40
3852
„MILIARDUL” ajunge, în sfârșit, la Chișinău. Marele meci dintre naționalele R. Moldova și Franței se va juca cu casa închisă
19.02.2019
14:40
3918
VIDEO // Cum și când puteți să procurați BILETE la meciul de fotbal dintre campioana MONDIALĂ Franța și R. Moldova? Tichetele vor fi NOMINALE
19.11.2018
10:45
4084
VIDEO // Obiectiv RATAT de „tricolori”. Au țintit primul loc, dar au terminat în spatele Belarusului și Luxemburgului. Explicația lui Spiridon: „Dumnezeul fotbalistic nu a fost de partea noastră”
05.05.2026
07:30
53
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
389
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
418
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
411
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
979
ULTIMA ORĂ // Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
442
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
461
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
475
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
432
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
445
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
449
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
469
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
521
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
04.05.2026
17:28
574
Liderii Europei, reuniți la Erevan pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a securității regionale
609
Nouă primării din raionul Rezina se unesc și primesc stimulente de 85 milioane de lei pentru dezvoltare
04.05.2026
16:32
524
Peste 210 milioane de lei, subvenții aprobate în aprilie pentru investițiile fermierilor din Republica Moldova
04.05.2026
14:57
560
Noi automobile pentru centrele de asistență psihopedagogică: sprijin extins pentru copiii cu dizabilități în teritoriu
04.05.2026
14:18
513
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
574
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
602
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
518
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
1138
A estorcat cu mult cinism de la o educatoare circa 300.000 de lei, amenințând-o că va ajunge la închisoare pentru că i-ar fi „maltratat” copilul
04.05.2026
07:56
631
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
695
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
856
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














