Spiridon mai crede că naționala noastră poate câștiga grupa din Liga Națiunilor, chiar dacă Luxemburgul ne-a UMILIT cu 4-0: „Meciul cu Belarus este DECISIV”
3338
fmf.md Selecționerul Alexandru Spiridon, căruia fanii echipei naționale i-au cerut demisia după eșecul de 0-4 în fața Luxemburgului, este convins că echipa sa încă poate prinde locul întâi în Grupa 2 din Liga D a Ligii Națiunilor. Acesta spune că în joc mai sunt 15 puncte și că meciul de mâine cu Belarus este decisiv în perspectiva accederii în etapa următoare a turneului.
„În primul rând, le cer scuze suporterilor pentru înfrângerea cu Luxemburg. Din nefericire, a fost un accident rușinos, dar lupta în grupa noastră continuă. Mai sunt în joc 15 puncte. Sper că în meciurile rămase vom arăta potențialul nostru. Așa cum credeam înaintea acestui turneu în șansele noastre, așa cred și în continuare. Până în minutul 35 am jucat foarte bine. Am avut patru ocazii de gol – două prin Evgheni Cociuc și câte una prin Alexandru Dedov și Alexandru Antoniuc. Primul șoc a venit după ce un fundaș advers a marcat după o lovitură de colț. În repriza secundă a venit și greșeala unui jucător de-al nostru, iar gazdele au marcat pentru 2-0. După acest gol nu ne-am mai revenit”, a recunoscut Spiridon, în cadrul unei conferințe de presă cu prilejul meciului de mâine cu Belarus.
Potrivit selecționerului, cel de-al doilea meci din Liga Națiunilor, în compania Belarusului, este decisiv pentru naționala noastră: „Naționala nu a mai câștigat un meci aficial de patru ani. Din păcate, nici cu mine pe bancă nu a înregistrat nicio victorie. Dacă nu vom câștiga cu Belarus, atunci șansele noastre vor fi minime”.
Acesta a lăudat naționala Belarusului, care a reușit să câștige cu 5-0 în fața celor din San Marino și s-a jeluit că practic nu are în lot atacanți. „Eu caut în permanență tot felul de variante. Același Radu Gânsari nu este atacant. Mă voi gândi cine ar putea juca în atac mâine. Avem și un campionat nu prea puternic. Avem doi atacanți tineri care își așteaptă rândul. E vorba de Vitalie Damașcan, pe care l-am chemat de la naționala de tineret, și Ion Nicolaescu. Mai am timp să mă gândesc cine va fi titular mâine în linia ofensivă”, a precizat Spiridon.
Meciul dintre naționala R. Moldova și Belarus va avea loc mâine pe stadionul „Zimbru”, începând cu ora 21.45. Spiridon speră că suporterii vor veni în număr mare la meci, chiar dacă e conștient că aceștia sunt foarte supărați pentru rezultatul rușinos cu Luxemburg.
11.09.2025
13:31
21.06.2023
16:13
29.03.2021
10:28
11.09.2019
10:18
26.03.2019
13:20
19.03.2019
11:45
19.02.2019
14:40
19.11.2018
10:45
13.11.2018
16:00
09.09.2018
11:32
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















