VIDEO // 12 meciuri fără VICTORIE pentru naționala R. Moldova. „Tricolorii” au pierdut amicalul cu Costa de Fildeș, însă partea bună e că echipa a DOMINAT
3810
Naționala R. Moldova de fotbal a pierdut meciul amical cu Costa de Fildeș, disputat în Franța, scor 2-1, și nu reușește să întrerupă seria de 12 partide fără victorie. Totuși, noul selecționer Alexandru Spiridon a reușit să schimbe câte ceva la națională – echipa joacă mai dezinvolt, reușește să pună presiune pe adversar și chiar a dominat Costa de Fildeș.
Echipa noastră a început curajos meciul cu Cote d’Ivoire, echipă care a ratat la mustață prezența la Campionatul Mondial din Rusia. Prima ocazie de gol i-a aparținut tânărului fundaș de bandă Oleg Reabciuk (20 de ani), legitimat la echipa secundă a portughezilor de la FC Porto.
Fotbaliștii din Coasta de Fildeș au preferat să presteze un joc de așteptare, iar în minutul 20 au deschis scorul după o greșeală a fundașului central Veaceslav Posmac. Golul al doilea a venit, de asemenea, după ce același Posmac l-a scăpat din marcaj pe Nicolas Pepe (minutul 44).
Echipa noastră a reveni mai motivată de la cabine și a pus stăpânire pe meci. În minutul 59, mijlocașul Artur Ioniță a reușit să reducă din handicap, după ce mingea a ajuns cu noroc la el după o lovitură de colț. Jucătorii noștri și-au dorit foarte mult să egaleze, dar a lipsit pasa decisivă, precum și un atacant care să facă diferența.
Atacantul Radu Gânsari a fost mulțumit, într-o oarecare măsură, de jocul echipei, dar a fost afectat de această înfrângere.
„Din păcate, am înregistrat o nouă înfrângere. Ne-am fi dorit un rezultat mai bun în acest meci. Au fost două reprize diferite. În prima repriză am jucat bine, dar am comis câteva greșeli individuale. În repriza secundă am dominat adversarul, iar dacă aveam mai mult noroc puteam să egalăm. Acum noi avem nevoie de rezultate pozitive. Jocul echipei s-a îmbunătățit, dar moralul echipei nu are cum să fie în creștere dacă nu vor apărea rezultatele. O victorie ar însemna foarte mult pentru noi. Sper că în următoarele meciuri amicale, până la debutul Ligii Națiunilor, să reușim și victorii”, a menționat Gânsari.
Mijlocașul Alexandru Gațcan, care în ziua meciului a împlinit 34 de ani, crede că echipa nu prea are șanse în meciurile din Liga Națiunilor, dacă va admite greșeli nepermise, la fel cum s-a întâmplat cu Coasta de Fildeș.
„Am început foarte bine și chiar am avut șansa să marcăm. Din păcate pentru noi, am încasat gol în urma unui contraatac. Nu ne putem permite să încasăm asemenea goluri, dacă ne dorim rezultate bune și primul loc în Liga Națiunilor. Noi primim foarte ușor goluri. Explicația ar fi că nu ne înțelegem între noi sau că sunt admise greșeli individuale. Trebuie să corectăm de urgență asta”, spune unul din liderii echipei.
Mijlocașul Artur Ioniță, marcatorul golului naționalei R. Moldova, consideră că a fost un test util, în pofida faptului că a fost înregistrată o nouă înfrângere.
„Mai avem mult de muncit, dar au fost și momente pozitive în jocul echipei. Deja este un pas înainte. Rezultatul nu a fost cel așteptat, dar această experiență ne va fi de folos pe viitor. Eu sunt mulțumit de zilele petrecute alături de echipă, mai ales că am aflat multe lucruri noi. Avem un antrenor care a lucrat la echipe de top și tot ce ne spune dânsul ne va fi de folos în meciurile următoare”, a conchis Ioniță.
De menționat că naționala noastră a înregistrat ultima victorie la 19 martie 2017, într-un meci amical cu San Marino (2-0).
11.09.2025
13:31
17445
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
21.06.2023
16:13
3492
Cum a reușit NAȚIONALA R. Moldova să ÎNVINGĂ Polonia lui Lewandowski. Selecționerul Cleșcenco a DEZVĂLUIT ce le-a spus în pauză elevilor săi, când erau conduși cu 2-0. Video MEMORABIL ce cele trei GOLURI marcate de „tricolori”
29.03.2021
10:28
4877
VIDEO // Strategia de dezvoltare a fotbalului moldovenesc 2020 – 2024, implementată de Oleinicenco, ajutat de SOCIALIȘTI, a dat chix. Naționala a înregistrat cea mai categorică ÎNFRÂNGERE din istorie – 0:8 cu Danemarca
11.09.2019
10:18
3333
VIDEO // Viitor în ÎNTUNERIC pentru naționala R. Moldova. „Salvatorul” Altman a fost depășit de evenimente, iar turcii au „zburdat” pe „Zimbru”
26.03.2019
13:20
3539
VIDEO // O nouă ÎNFRÂNGERE la scor pentru „tricolori”. Spiridon, NERVOS când a fost întrebat dacă se face vinovat de eșecurile cu Franța și Turcia: „Eu, dar și FMF ne vom gândi ce facem mai departe. Lucrurile nu mai pot continua așa”
19.03.2019
11:45
4254
FMF va pune în VÂNZARE încă 600 de bilete la meciul dintre naționalele R. Moldova și campioana mondială, Franța
15.03.2019
10:40
3896
„MILIARDUL” ajunge, în sfârșit, la Chișinău. Marele meci dintre naționalele R. Moldova și Franței se va juca cu casa închisă
19.02.2019
14:40
3971
VIDEO // Cum și când puteți să procurați BILETE la meciul de fotbal dintre campioana MONDIALĂ Franța și R. Moldova? Tichetele vor fi NOMINALE
19.11.2018
10:45
4146
VIDEO // Obiectiv RATAT de „tricolori”. Au țintit primul loc, dar au terminat în spatele Belarusului și Luxemburgului. Explicația lui Spiridon: „Dumnezeul fotbalistic nu a fost de partea noastră”
13.11.2018
16:00
3213
VIDEO // „Tricolorii” ȚINTESC două victorii în ultimele meciuri din Liga Națiunilor. Chiar și așa, șansele de CALIFICARE rămân aproape nule
19.06.2026
20:58
4
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
320
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
300
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
359
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
357
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
427
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
485
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
433
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
532
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
508
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
418
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
498
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
573
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
643
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
732
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
745
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
680
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
995
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
917
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
683
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
759
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1041
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
856
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1101
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1370
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














