Stiri

VIDEO // CONTROL parlamentar privind falsificarea certificatelor de vaccinare anti-COVID: 94 de cauze penale, securizarea sistemului informațional și înăsprirea sancțiunilor pentru falsificarea acestor acte

Actualitate 07.02.2022 16:49 Vizualizări1683
VIDEO // CONTROL parlamentar privind falsificarea certificatelor de vaccinare anti-COVID: 94 de cauze penale, securizarea sistemului informațional și înăsprirea sancțiunilor pentru falsificarea acestor acte Facebook

Parlamentul anunță crearea un grup interinstituțional de monitorizare a acțiunilor statului în ceea ce privește cazurile de falsificare a certificatelor de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV2.

Deputatul Dan Perciun, președintele Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, explică necesitatea instituirii unui control parlamentar în acest domeniu prin faptul că acest fenomen de falsificare a certificatelor de vaccinare pune în pericol viața oamenilor și dă asigurări că subiectul este tratat „cu maximă seriozitate” de către toate instituțiile statului.

„Falsificarea certificatelor de vaccinare reprezintă un risc major pentru sănătatea publică și pune în pericol credibilitatea campaniei de vaccinare. Amploarea pe care a luat-o acest fenomen afectează încrederea cetățenilor în sistemul medical, pune în pericol viața oamenilor și amplifică sentimentul de impunitate care există în societate”, a declarat astăzi Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursa citată a anunțat că, într-o săptămână, va fi înregistrată o inițiativă legislativă cu propunerea de a înăspri sancțiunile pentru astfel de infracțiuni.

Totodată, deputata Ana Racu, vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a afirmat în aceeași conferință că, în rezultatul discuțiilor purtate în cadrul grupului interinstituțional, a demarat procesul de închidere a breșelor tehnice și administrative ale sistemului informațional, în așa fel încât să fie clar cine introduce datele, în baza căror proceduri, fapt ce va permite identificarea tuturor abaterilor.

Potrivit Anei Racu, până în prezent a fost pornită urmărirea penală în 94 de cazuri ce vizează certificate de vaccinare false. 70 de cauze penale se referă la acțiunile săvârșite de persoanele fizice, două cauze penale - la acțiunile persoanelor juridice și alte 22 de cauze penale - la acțiuni comise de persoane publice, precum angajați ai instituțiilor medicale, angajați ai organelor de drept etc.

Luni, 7 februarie curent, în instanța de judecată au fost expediate trei cauze penale, care vizează falsul informatic, coruperea pasivă și confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale.

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a raportat la Parlament că oamenii legii au depistat, începând cu anul trecut, 161 de certificate de vaccinare falsificate și au pornit 57 de cauze penale. Totodată, polițiștii de frontieră au înregistrat peste 660 de cazuri privind prezentarea unor teste falsificate la COVID-19.

Potrivit lui Vasiloi, oamenii legii au reușit să anihileze, în aceeași perioadă, șapte filiere de falsificare a certificatelor de vaccinare anti-COVID eliberate de instituțiile medicale din R. Moldova și trei filiere de falsificare a testelor la COVID-19.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 484 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri