VIDEO, ANTINostalgia // KGB-ul, cu ochiul pe „naționaliștii” din RSSM: Intelectualitatea - pericol „de moarte”, iar ascultarea posturilor străine de radio și lecturarea publicațiilor din România - motiv pentru a face ani grei de pușcărie

Ocupația sovietică a Basarabiei a însemnat o luptă permanentă pentru apărarea ființei naționale, supuse unei rusificări acerbe după anul 1940, dar și o bătaie de cap pentru regimul comunist. Deși înlăturau - fie prin împușcare, deportări, înfometare, lipsirea de mijloace de existență sau alte metode - persoanele care nu se temeau să spună cine sunt, ce limbă vorbesc și să critice deschis regimul de ocupație, efortul sovieticilor părea unul sisific. Fiindcă în această bucată de Moldovă au existat mereu caractere.

Alfabet latin, în 1965

Arhivele KGB-ului „gem” de dosare care sunt dovezi incontestabile ale represiunilor regimului sovietic împotriva „naționaliștilor” din Basarabia, au confirmat invitații noului episod din seria „ANTINostalgia”, realizată de Studioul „TeleFilm Chișinău” al Companiei „Teleradio-Moldova”, pus pe post duminică-seară, la „Moldova 1”. R. Moldova este al cincilea stat din fostul spațiu sovietic care a desecretizat, e adevărat că doar parțial, arhivele temutului KGB, după Țările Baltice și Ucraina. Deși au sperat să „curețe” RSS Moldovenească de „elemente dușmănoase” regimului în primii ani de ocupație, sovieticii au ajuns să se confrunte în scurt timp cu noi valuri „naționaliste” în Basarabia, iar KGB-ul a pus ochiul mai ales pe intelectualitate, temă dezbătută de jurnalistul Mircea Surdu cu invitații din platou - Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor, istoricul Sergiu Musteață, fostul ministru de Interne Victor Catan și fostul șef interimar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Valentin Dediu.

Între Revoluția Ungară din 1956 și Primăvara de la Praga din 1968, înăbușite în sânge de către Uniunea Sovietică, la Chișinău avea loc, în 1965, Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor, în cadrul căruia scriitorii puneau problema „alfabetului latin, care să corespundă limbii materne”, precum și a lipsei grădinițelor și școlilor în limba română.

Episodul „ANTINostalgia. Intelectualitatea contra sistemului” a prezentat fragmente din discursurile a trei scriitori, aclamate de mulțime, susținute la acest eveniment desfășurat în sediul actual al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, în prezența primului secretar al Partidului Comuniștilor din RSS Moldovenească, Ivan Bodiul, principalul cenzor din acea perioadă.

Mihai Cimpoi: „Restructurarea alfabetului în așa fel ca el să corespundă realității fonetice a limbii”




„Uitând sensul goethian al termenului poezie ocazională, unii poeți aduc o avalanșă de detalii și amănunte exterioare de imagini cu iz naturalist, fotografie, decupate direct din realitate și neelectrizate de un sentiment acut al timpului. Exemplificăm un ciclu de versuri: Satul meu colhoznic de Nicolae Țurcanu, care abundă în versuri ca: Sătenii cască încă în paturile calde/ Cocoșii pe alocuri zic doine din cimpoi” (sala râde – n.r.). Citind versuri din acestea, simți o mare rușine estetică. Un alt imperativ – rezolvarea problemei ortografiei limbii noastre și a restructurării alfabetului, în așa fel ca el să corespundă realității fonetice a limbii”.

Aureliu Busuioc: „Școala numărul 1, singura școală moldovenească din centrul capitalei Moldovei”

„Procesul de educație a cetățeanului nostru, a viitorului cititor începe cu mult înaintea zilei când poate descifra personal litera scrisă. Educatorii ne imploră: dați-ne cărți moldovenești pentru grădinițe. Mii de cărți moldovenești pentru preșcolari au putrezit prin depozite și, acum câțiva ani, după ce au pierdut aspectul solicitat de comerț, au fost tăiate și aruncate la maculatură. A răspuns cineva cu capul pentru această sălbăticie? N-am auzit. Dacă ai norocul să locuiești în centrul capitalei noastre, te pândește nenorocul să traversezi întreg orașul, undeva mai spre margini, ca să-ți duci copilul la o grădiniță în care ar putea să vorbească în limba lui maternă (aplauze – n.r.). Iar dacă a reușit să reziste acestor crosuri, îl așteaptă mai apoi clasele întunecoase, înghesuiala și curtea școlii mai mică chiar decât a magazinului special de alături. Am în vedere școala numărul 1, singura școală moldovenească din centrul capitalei Moldovei (aplauze – n.r.)”.

Ion Druță: „Așteptăm când o să avem un alfabet latin, care este atât de natural să corespundă limbii noastre”

„O altă problemă este limba noastră literară. În primul rând, sigur că noi continuăm să așteptăm când o să avem în cele din urmă o să avem un alfabet latin, care este atât de natural să corespundă limbii noastre. Întrucât mi-am adus aminte, tovarășul Barjanski l-a acuzat aici foarte grav pe Mihai Cimpoi că stă acasă încuiat șu citește gazete românești. Eu vreau să-i spun tovarășului Barjanski că eu nu știu ce se citește la Orhei, dar la Chișinău se citesc destul de multe gazete românești”.

După acest congres, mai mulți scriitori au fost acuzați de naționalism și discreditați prin toate metodele specifice regimului.

„Chiar dacă unii colegi spun că eu n-am zis lucruri mari acolo, imediat am fost acuzat de naționalism și am figurat în lista celor trei care au fost acuzați în mod deosebit - eu, Alexandru Cozmescu și Aureliu Busuioc. Țin minte că unul dintre vecinii mei m-a și întrebat – ce, dumneata ești naționalist? Vecinul lucra la uzina de tractoare, nu prea știa el ce înseamnă naționalism, dar, fiind și membru de partid, la o adunare de partid de la uzina de tractoare s-a discutat și acest congres al scriitorilor”, și-a amintit scriitorul și criticul literar Mihai Cimpoi la „ANTINostalgia”.

Mica victorie a scriitorilor de atunci a fost faptul că în alfabetul chirilic a apărut litera „G”, specifică limbii române și care lipsea. Totuși, „bucuria” nu a durat prea mult, fiindcă, în perioada anilor 1968 – 1973, a fost demarată o campanie la nivel unional împotriva naționalismului, pentru că Primăvara de la Praga, pe lângă alte consecințe care le-a avut împotriva URSS-ului, a trezit memoria națională și din alte republici ocupate, susține istoricul Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor.

Bodiul, Revelion cu Ceaușescu și interzicerea publicațiilor românești în stânga Prutului

„În 1966, avem un raport, Bodiul s-a înspăimântat și alarmat, după ce a constatat că, incredibil, dar adevărat, în RSS Moldovenească existau peste 100 000 de abonări la reviste, ziare din străinătate, iar 90% erau din România. Era vorba de literatură istorică, de literatură etc. Acesta era semnalul de alarmă și atunci începe cenzura aceasta, pentru că, să nu uităm, este perioada când România a pus deschis problema Basarabiei, inclusiv ziarele Partidului Comunist român, unde se promovau aceste idei că Basarabia este pământ românesc”, a declarat Igor Cașu.

Prezent în același platou, istoricul Sergiu Musteață a declarat că 90% din lista publicațiilor care ajungeau aici din România a fost tăiată personal de Ivan Bodiu, după ce acesta a revenit, în 1977, din România, acolo unde a sărbătorit Revelionul împreună cu familia Ceaușescu: „Ceva s-a produs acolo, probabil a înțeles că riscurile de românizare sunt destul de mari”.

În afară de presa din România, posturile de radio străine, ca „Europa Liberă”, „Vocea Americii”, „BBC” sau „Deutsche Welle” la fel prezentau un pericol pentru regim care a instalat trei antene pe str. Colina Pușkin din Chișinău, dar și altele de-a lungul râului Prut pentru a le bruia.

„Care era scopul? Să nu fie influență”, recunoaște Valentin Dediu, care a fost angajat la KGB în anul 1977 și a ajuns ulterior director interimar al Serviciului de Informații și Securitate în anul 2010.

Marx și Lenin: În Basarabia sunt români

„Majoritatea din cei care au avut probleme cu KGB-ul erau tineri și la fiecare dosar pe care l-am văzut era o instrucțiune ce stabilea o listă de întrebări-standard ce trebuiau puse și cel mai mult, cel mai obsesiv KGB-ul era interesat să afle sursa informațiilor. Erau tineri trecuți prin școala sovietică, născuți după război, nu au avut experiența școlii românești și atunci sovieticii erau curioși cum se întâmplă că ei nu pot educa oameni noi. Și, de cele mai multe ori, drept sursă de informații, de inspirație pentru rezistență erau posturile de radio străine”, susține istoricul Igor Cașu, care a avut acces la arhivele KGB și a studiat represiunile de după anul 1953 din Basarabia.

Totuși, istoricul a ținut să puncteze că și bolșevicii erau o sursă de inspirație pentru naționalismul basarabenilor, amintind cazul lui Mihai Moroșanu, tânărul exclus de la facultate și deportat numai pentru că a întrebat în limba română cât costă o cămașă, într-un magazin din centrul Chișinăului.

„Trebuie să menționăm două lucrări: cea a lui Marx Însemnări despre români, publicată la București în 1964, și Operele lui Lenin, care spuneau că în Basarabia majoritatea populației vorbește limba română și sunt români. Mihai Moroșanu, de exemplu, care e chemat la KGB în 1966 și ulterior, în anii 70, cu asta s-a apărat. A spus că aveți idei antisovietice periculoase și a arătat că Lenin, în opera cutare, pagina cutare a spus așa și... i-a blocat”, a amintit Igor Cașu.

Deși e vorba de puține cazuri, în perioada ocupației sovietice au existat și disidenți care au fugit peste hotare. Cine sunt aceștia și de ce, în cazul unora, istoricii bănuiesc că au fost agenți KGB sub acoperire, aflați din episodul „ANTINostalgia. Intelectualitatea contra sistemului”, semnat de Studioul „TeleFilm Chișinău”:

Aurora Țurcanu, despre evenimentele din 1944 din familia sa: „au urcat în ultimele vagoane și asta le-a salvat viața”

„Într-o zi, tata a venit de la serviciu și i-a spus mamei că are foaie de deplasare, de evacuare în România, atunci când rușii se apropiau. Mama avea de ales – să rămână sau să-l urmeze. Desigur că l-a urmat. Au plecat în grabă. Din câte știu, întârziau la tren și în foaia de evacuare erau indicate primele vagoane. Ei nu au reușit, au urcat în ultimele vagoane și asta le-a salvat viața. În drum spre Iași, pe la ora 2 - 3 dimineața, s-au trezit toți într-o strășnicie. S-a tamponat un tren marfar cu trenul lor, unde erau toți intelectualii basarabeni, și primele vagoane au fost distruse total”.

Vladimir Beșleagă, scriitor: „Dumneata de ce vorbești pomoldovanski, aici se vorbește numai porusski”

„În anul 50, vin eu la universitate să fac limbă, să fac literatură și la prima ședință vorbesc în limba mamei – românește. Numai s-a terminat și mă atacă un student și îmi reproșează: dumneata de ce vorbești pomoldovanski, aici se vorbește numai porusski. A fost un șoc, dar s-a întâmplat și cu alții. Un coleg de-al meu, Vitalie Filip, răspundea la un colocviu și, la un moment dat, i-a venit greu și a trecut la limba română. Profesorul i-a reproșat: Tu de ce vorbești așa? Dacă nu știi rusa, du-te acasă și ai să paști porcii”.

Liliana Rotaru, istoric: „Sistemul a reușit să le inoculeze locuitorilor din Basarabia că ei sunt inferiori”

„Sistemul de educație politico-ideologică a reușit să le inoculeze locuitorilor din Basarabia că ei sunt inferiori – limba, cultura lor sunt inferioare și a venit fratele sovietic care are o cultură și civilizație superioară și voi trebuie să tindeți spre nivelul nostru de cultură și civilizație. Atunci, mulți moldoveni au preferat să accepte limba rusă ca limbă de comunicare profesională, în societate și uneori au adus-o acasă, și-au dat copiii la școli cu predare în limba rusă și, practic, au împrumutat limba rusă, înlocuind-o cu cea maternă. Chiar Hrușciov, la sfârșitul anilor 1950, promovează această idee de a doua limbă maternă care trebuie să devină în mod obligatoriu limba rusă”.

Igor Cașu, istoric: „Până în 2016, au fost transferate aproape 20 de mii de dosare ale deportaților, iar ulterior – încă 4 000 de dosare”

„Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova a lucrat șase luni în 2010 și s-au discutat două versiuni – să facem o arhivă a SIS-ului, așa cum a făcut România – CNSAS-ul, sau transferăm la arhiva națională și, prin faptul transmiterii la o instituție publică, ele devin automat deschise. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat în plan politic, sistemul a funcționat lent, dar a funcționat până în 2016, când avem o altă schimbare din punct de vedere politic, a venit Partidul Socialiștilor (Igor Dodon a devenit șef al statului – n.r.) și atunci s-a oprit transferul de dosare. Până în 2016, au fost transferate aproape 20 de mii de dosare ale deportaților, ale celor care au avut de suferit din punct de vedere politic până în anii 1980. Acum am deblocat acest proces, am semnat un acord de colaborare cu SIS-ul și imediat am reluat acest proces care a fost oprit șase ani. De atunci, au fost transferate circa 4 000 de dosare ale celor deportați și, pentru că avem un nou guvern și o altă înțelegere a ceea ce a însemnat perioada sovietică, am transferat, pentru prima dată din istoria SIS și a Arhivei Naționale, și dosare dintr-un alt fond decât cel de represiune, cel administrativ”.

Victor Catan, general-maior de poliție, fost ministru de Interne (1998 – 1999; 2009 – 2011): „Avem rădăcini puternice de la care avem de învățat”

„O caracteristică a înaintaților noștri era că aveau o demnitate națională. Și, cu riscul de a fi arestați, chiar și împușcați, ei spuneau adevărul. Ieșeau deschis la luptă. Avem rădăcini puternice de la care avem de învățat să fim și noi așa”.