VIDEO // A VII-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești debutează astăzi cu premiera spectacolului „Capcana”. Ministrul Culturii de la București: „Noi nu am fost niciodată separaţi din punct de vedere cultural”
1171
Cea de-a VII-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești s-a deschis astăzi la Chișinău, cu o conferinţă de presă, la care au participat și miniştrii Culturii din R. Moldova şi România, Sergiu Prodan şi Lucian Romaşcanu.
„Este un eveniment deosebit, pentru că întruneşte toate teatrele naţionale din România, precum şi pentru că are ca invitat şi Teatrul Național Dramatic Academic „Ivan Franko” din Kiev. Este un act de deschidere şi solidaritate pentru colegii din Ucraina, pe care-i asigurăm de toată susţinerea. Este un semn de solidaritate cu cetățenii Ucrainei și de afirmare a unor idealuri comune”, a declarat Sergiu Prodan.
La rândul său, Lucian Romaşcanu a estimat că datoria fiecărui minister, fiecărui ministru al Culturii este să sprijine creaţia.
„Împreună cu ministrul Sergiu Prodan reprezentăm aceleaşi rădăcini culturale, aceleaşi aspiraţii şi valori. Avem acelaşi crez ca vibraţia sufletului românesc să predomine în orice colţ al lumii unde se vorbeşte limba română. Noi nu am fost niciodată separaţi din punct de vedere cultural, dorinţa de a scăpa de aceste graniţe, care ne încearcă răbdarea la toţi, este la fel de mare şi în România. Am avut în istorie mai multe ocazii, pe care le-am ratat, însă suntem încrezători că vor fi şi altele, însă cultural nu am fost despărţiţi niciodată”, a spus Lucian Romaşcanu.
Inaugurarea festivalului va avea loc în seara zilei de astăzi cu premiera spectacolului „Capcana” în regia lui Petru Hadârcă, prezentată de teatrul gazdă – Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Directorul teatrului, Petru Hadârcă, a menţionat că la reuniune vor participa 17 teatre de pe ambele maluri ale Prutului. Programul Reuniunii conține 24 de spectacole în sălile de teatru, nouă audiții ale spectacolelor radiofonice, lansări de carte, proiecții de film, expoziții de fotografie, ateliere și master-class-uri, evenimente on-line.
Prezent la conferinţă de presă, Liviu Jicman, directorul Institutului Cultural Român (ICR), a subliniat că cea de-a VII-a reuniune teatrală este o continuitate pentru instituţia pe care o reprezintă, deoarece instituția a stat încă la temelia evenimentului.
„Vă felicit pentru ce reuşiţi să realizaţi an de an şi suntem onoraţi de acest parteneriat. Această reuniune teatrală este un punct de reper pentru agenda culturală, pe care o susţine ICR”, a apreciat Liviu Jicman.
La reuniunea de la Chişinău participă și noul preşedintele Uniunii Teatrale din România, Dragoş Buhagiar.
„Proiectul meu în această postură se cheamă Continuitate şi Deschidere. Este foarte important să ducem mai departe proiectele iniţiate de regretatul conducător al Uniunii, Ion Caramitru, împreună cu Petru Hadârcă. Or, acest festival e ceva firesc şi normal, pentru că ne dorim ca teatrul să aducă o stare de normalitate. Teatrul s-a născut odată cu democraţia şi va muri odată cu ea”, a punctat Dragoş Buhagiar.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerelor Culturii din România și din Republica Moldova, al Institutului Cultural Român București și Chișinău, al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















