Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
5180
În preajma alegerilor prezidențiale, Ziarul NAȚIONAL a lansat un ciclu de articole din care vom afla mai multe despre candidaţii la Preşedinţia Republicii Moldova. Nu pretindem la adevăr în ultima instanță, dorim doar să le oferim cetățenilor mai multe surse de informații pentru ca aceștia să facă o alegere conștientă. Această inițiativă este parte a proiectului„Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile” susţinut financiar de Ambasada Olandei prin Programul Fondului de Responsabilitate.
Iurie Leancă este candidatul Partidului Popular European din Moldova (PPEM) înregistrat de CEC cu nr. 3 în cursa prezidențială. Este diplomat de carieră, angajat la MAE din 1991 în diferite funcții. În perioada 2001–2005 și apoi 2007–2009, a fost vicepreședintele companiei petroliere moldovenești „Ascom Group” a miliardarului Stati. În 2009 aderă la PLDM și devine ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În 2013-2014 este prim-ministru. În 2015 părăsește PLDM și fondează PPEM.
În opoziție sau cu guvernarea?
Formula activității politice a PPEM condus de Iurie Leancă este una ambiguă. Semnele de întrebare au apărut chiar din momentul ieșirii acestuia din PLDM și fondării unui proiect nou. Pe de o parte, PPEM s-a declarat în opoziția actualei guvernări, pe de altă parte semnează pe 29 iulie un acord cu aceasta. Iurie Leancă s-a referit la Acordul de parteneriat cu Coaliţia de guvernare, menţionând că acest Acord politic vizează modernizarea Republicii Moldova şi integrarea ei europeană. În opinia sa, integrarea europeană nu este doar o opţiune geopolitică, ci un proiect care va permite lupta cu flagelurile sistemice. Iurie Leancă a mai spus că o obsesie a sa este ca, până la expirarea mandatului acestui Parlament – anul 2018, să fie create toate premisele necesare pentru a depune cerere de aderarea la Uniunea Europeană[1].
Straniu acest parteneriat dintre o majoritate „social-democrată” (formată de PD cu susținerea PL și a fracțiunii de transfugi din PLDM și PCRM) cu doi deputați PPEM. Aceste două voturi nu schimbau în niciun fel raportul de forțe. Mai mulți experți au acreditat ideea că acordul a fost o mutare la anticipare a lui Plahotniuc pentru a zădărnici înaintarea candidatului unic de centru dreapta din partea PPDA, PAS, PLDM și PPEM (sugerată de partenerii din Germania). În schimb, Iurie Leancă a primit postul decorativ de președinte al Comitetului parlamentar pentru integrarea europeană.
De remarcat că fracțiunea PPEM din Consiliul Municipal Chișinău este în opoziție față de primarul liberal Dorin Chirtoacă și promovează activ inițierea referendumului privind demiterea acestuia. Acest fapt a stârnit chiar animozități și schimb de replici dure între Iurie Leancă și Mihai Ghimpu, ultimul chiar și-a retras semnătura de pe acordul de parteneriat cu PPEM. „Având în vedere că PPEM nici până azi nu a anunțat că se retrage din alianța tacită pe care o are cu PSRM, PN și PCRM în Consiliul Municipal Chișinău, Mihai Ghimpu, președintele PL, anunță că, începând cu ziua de astăzi, 5 septembrie, își retrage semnătura de pe Acordul de colaborare cu PPEM. Este blamabil faptul că Iurie Leancă a mers la Bruxelles, București și Sofia și a vorbit despre integrare europeană, iar la Chișinău s-a aliat cu partidele proruse, care sunt antinaționale și antieuropene”, se arată în comunicatul de presă emis de PL[2]. Or, retragerea PL din acest acord (ca și semnarea acestuia) nu a avut niciun fel de consecințe. Ceea ce demonstrează o dată în plus caracterul virtual al acordului, care a fost mai degrabă o scuză pentru PPEM și Leancă.
Totuși, PPEM și Leancă insistă în continuare că se află în opoziției și doar „garantează (cu trei deputați?!) continuarea parcursului proeuropean”. Situația devine cu totul bizară, dacă ne amintim că Iurie Leancă a făcut parte din guvernările precedente împreună cu majoritatea din actuala guvernare. Iar în calitatea de prim-ministru a contribuit la jaful miliardului.
Jaful miliardului și „un simplu prim-ministru”
Astfel, în 22 iulie 2014, Guvernul Leancă îşi angaja răspunderea pentru un pachet de 11 legi, invocând blocajul care apăruse în procesul de examinare a acestora la nivelul comisiilor parlamentare, dar şi necesitatea de onorare a angajamentelor guvernării faţă de partenerii externi şi faţă de cetăţeni. În acel pachet, sub noţiunea frumoasă „necesitatea asigurării transparenţei în sectorul financiar-bancar” se ascundea şi prevederea ce avea ulterior să fie pusă la baza acoperii găurii lăsate de „furtul miliardului” în sistemul bancar din contul banilor publici. Or, după ce anterior comuniştii, în timpul guvernării lor, au stabilit că statul nu poate să-şi asume consecinţele financiare pentru problemele din sectorul financiar-bancar, Guvernul Leancă a stabilit exact contrariul.
Ulterior, această prevedere a fost folosită pentru acordarea celor trei bănci cu probleme a unui împrumut de aproape un miliard de dolari din banii Băncii Naţionale a Moldovei[3]. A doua asumare de răspundere a Guvernului Leancă are loc în 25 septembrie și se materializează în Legea nr. 187 din 28.09.2014 care vine cu completări și modificări[4]. Ambele asumări pregătesc terenul legislativ și fac posibilă apariția Hotărârii secrete de Guvern din 13 noiembrie 2014 care prevede acordarea unor credite de urgență celor trei bănci aflate sub administrarea specială a Băncii Naționale a Moldovei. Potrivit documentului, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au primit credite de urgență de la BNM, garanția de stat fiind oferită de Guvern, în sumă totală de 9,5 miliarde de lei, la propunerea Comitetului Național de Stabilitate Financiară[5].
Ce s-a întâmplat ulterior cu acești bani, știm din raportul „Kroll”. Culmea cinismului e că hotărârea respectivă se numește „Cu privire la asigurarea stabilității macroeconomice în contextual conjuncturii regionale”. Cum s-a asigurat stabilitatea macroeconomică, am văzut cu toții – leul s-a prăbușit cu 34% sărăcind peste 90% din populația țării, iar PIB per capita a scăzut, potrivit datelor FMI, de la $ 2 244 în 2014 la $ 1803 în 2015 și va mai scădea în 2016 până la $ 1712[6]. Așa au fost șterși cu buretele cinci ani de creștere economică. Iar în următorii 25 de ani, cetățenii țării vor achita cu procente miliardul furat de hoți, oferit de BNM și garantat de Guvern.
Leancă și capturarea sistemului politic
Despre legăturile politice (și nu doar) ale lui Leancă cu Plahotniuc și PD s-a scris și s-a comentat mult. Premierul Iurie Leancă a participatla lansarea candidaturii pentru funcția de președinte a omologului său român, Victor Ponta, pe care l-a asigurat de toată susținerea sa în cursa pentru prezidențiale. El a spus că a dorit să fie aproape de Victor Ponta în cadrul acestui eveniment important al lansării candidaturii şi a adăugat că îl leagă o prietenie frumoasă de acesta, dar şi „viziuni comune, de a face lucruri bune[7]”. De remarcat că, pe atunci, Leancă era încă membru PLDM care, făcând parte din PPE, a susținut candidatura lui Klaus Iohannis. Acest gest a fost calificat de observatori ca mai mult decât o gafă politică a premierului, având în vedere parteneriatul dintre PD și PSD, dar și prietenia dintre Ponta și Plahotniuc.
Totuși, am dori să privim evoluția politică a candidatului și din alt punct de vedere. Până în 2013 am avut un sistem politic cu două partide mari PLDM și PCRM, câteva mai mici – PD, PL, PSRM. Acum avem un sistem absolut distorsionat, care nu reflectă voința alegătorului, cu o majoritate parlamentară de adunătură, unde cea mai mare fracțiune e a transfugilor, iar partidele de la guvernare nu adună nici 10% din susținerea populației. Cu un PD cvasi-monopolist la guvernare și un PL irelevant, iar PCRM și PLDM practic distruse. Cum s-a putut întâmpla așa ceva, dincolo de șantajul și cumpărarea deputaților?
Și aici este relevantă istoria relațiilor lui Leancă cu PLDM. În ajunul alegerilor parlamentare din noiembrie 2014, se mediatiza pe larg (în special în presa afiliată lui Plahotniuc) conflictul dintre Filat și Leancă privind cine va fi nr.1 în lista electorală PLDM. Atunci, Filat a rămas totuși cap de listă în schimbul dreptului de veto al lui Leancă asupra celorlalți candidați. Astfel, sub falsul pretext de epurare a listelor de persoane, asupra cărora ar plana suspiciuni de integritate (încă o construcție propagandistică inventată), din listele PLDM au fost excluși Dorin Recean, Ion Butmalai ș.a. Deloc surprinzător că mulți din cei asupra cărora nu planau suspiciuni au plecat ulterior din PLDM și au aderat la majoritatea controlată de PD.
Exact același scenariu a fost folosit și în cazul PCRM. Doar că Voronin a făcut-o cu mâna lui, din poziția președintelui unui partid pe care l-a creat și (cum crede el) are dreptul să-l îngroape.
Resurse
·Rating
Iuriel Leancă înregistrează un rating de 2,6% (4,1% din cei deciși). Acesta a căzut constant de la maximumul de 10% în aprilie 2014, când deținea funcția de prim-ministru, ceea ce sugerează că a fost mai mult ratingul funcției și nu cel personal.
PPEM are practic același rating 3,0% (4,6% din cei deciși)[8].
Încercările de a umfla cumva ratingul candidatului prin procedeul transferului de imagine (fotografii cu Angela Merkel) nu salvează situația, pe motiv că ambii au ratinguri mici. Nici alegerea denumirii partidului – PPEM, care trebuia să se asocieze cu PPE-ul european, nu a produs efecte.
Ambele rezultate fiind relativ modeste, această campanie electorală va trebui să demonstreze dacă proiectul politic Iurie Leancă și PPEM are viitor.
·Financiare
PPEM dispune de resurse financiare limitate. Deși a fost susținut de la lansare de anumite fonduri europene, totuși această asistență este insuficientă pentru a face concurență cu corporațiile de business care fac parte din cartelurile politice PD și PL.
·Mediatice
Iurie Leancă nu dispune de mass-media pe care o controlează. La momentul ieșirii din PLDM și creării PPEM, a fost promovat intens de holdingul lui Plahotniuc, inclusiv de Realitatea TV. În campanie, cu siguranță va avea toată susținerea acestora, în special pe subiectele care se înscriu în scenariile guvernării.
Concluzii
Putem afirma că această campanie va fi una hotărâtoare pentru viitorul politic al lui Iurie Leancăși PPEM. Lansându-se ca un proiect proeuropean de alternativă, acesta trebuia să acumuleze simpatiile celor dezamăgiți de guvernările precedente. Totuși, rezultatul pe moment e mult sub așteptările inițiale.
*Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile” susţinut financiar de Ambasada Olandei prin Programul Fondului de responsabilitate. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorilor.
06.08.2024
09:03
2874
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3661
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5216
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6546
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9709
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10565
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
16.09.2016
08:01
6121
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8307
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7028
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4716
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5139
Consolidarea jertfelor și călăilor
28.07.2016
11:20
8600
ȘOBOLANII* sau Nu mi-e prieten Platon, dar prieten mi-e adevărul
08.02.2026
18:56
671
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
706
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
845
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
613
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
755
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
907
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
652
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
1017
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
845
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
905
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
835
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
1034
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
919
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
992
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
996
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
892
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
1023
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
853
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
1110
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1354
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1524
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1184
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
1085
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1283
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1223
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.02
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














