Papagalii și ticăloșii
3567
Punct de sprijin
Am scris mai mulți ani la rând multe lucruri neplăcute și chiar urâte despre guvernatorul BNM.
Am avut dreptate. Din start. A fost (și mai este, nu înțeleg de ce, sau mai exact – înțeleg de ce) omul total nepotrivit pentru această funcție înaltă. De pe timpul atacurilor raider asupra sistemului bancar s-a văzut că nu face față. Deși a avut toate pârghiile legale pentru a stopa operațiunile dubioase de schimbare caleidoscopică a acționarilor la mai multe bănci, BNM a intervenit doar o singură dată (în cazul Victoriabank). În rest, s-a ascuns după tot felul de chichițe juridice ca să justifice inacțiunea și chiar complicitatea.
Trebuia să vină un „Kroll” ca să demonstreze afilierea unor acționari? Pentru că Drăguțanu ne zicea atunci senin că tranzacția cu 21 de pachete de acțiuni sub 5% este perfect legală. Deci, s-a văzut (cine a vrut să vadă) demult că BNM acoperă, de fapt, schemele dubioase de preluare a băncilor, în loc să le contracareze. Dar a trebuit să se întâmple dezastrul din anul trecut, ca acest lucru să devină absolut evident.
Să pui pe brânci întreg sistemul bancar, să permiți tranzacții de miliarde (care puteau fi stopate) și să transformi țara într-o spălătorie gri, să devalorizezi catastrofal leul și să sărăcești toată populația, ca în final să pui în pericol toată economia țării și, după toate astea, să ai tupeu să mai zici că BNM a acționat conform legii, e culmea nesimțirii!
Oricare din motivele invocate era suficient pentru demisie. Iar luate la un loc fac de un dosar penal bun.
Ieri, după ședința CSS, acest individ a ieșit din nou cu declarații trăsnite. E stilul lui. Al omului care așa și nu a înțeles că guvernatorul BNM trebuie să vorbească puțin. Pentru că al lui cuvânt cântărește greu. Ori de câte ori a ieșit în fața publicului, în loc să calmeze spiritele și să stabilizeze așteptările, a provocat doar panică și mai mare. Ieri a ofensat pensionarii care își ridică banii de la BEM, asemănându-i cu studentul leneș, pentru că aceștia încă nu s-au transferat la alte instituții.
Dar voi când ați adoptat decizia de lichidare, nu ieri?! Deși decizia era clară demult. Și dacă era o conducere adecvată a unei bănci centrale normale, demult trebuia luată. Dar ne-ați zis că e o decizie politică. Deși e una ce ține exact de domeniul pe care îl gestionați. Decizia este una strict economică, deja consecințele sunt politice.
Ne mai zice șeful BNM că a acționat strict în conformitate cu legea. Minte, desigur. „Sunt sigur, că trebuia să intervenim cu administrarea specială încă din ianuarie 2014, dar am intervenit doar în noiembrie”, zice Drăguțanu. Deci, mai spulberă un mit. Dacă voiai să intervii în ianuarie 2014, rezultă că situația era catastrofală încă în 2013. Ce a făcut BNM? Nimic. S-a făcut că plouă.
Problema e că se pedepsesc nu doar acțiunile, ci și inacțiunile. Și asta trebuie să facă statul. Doar că nu o va face. Noi toți vom plăti cele 15 miliarde. Acesta este prețul incompetenței, inacțiunilor și complicității BNM.
Repet, într-o țară normală, guvernatorul băncii centrale era demult demis. La noi el rămâne în funcție. Pe post de papagal. Cine îl acoperă? Ticăloșii. Care au prădat țara și au transformat-o în spălătorie. Și stau în umbră. Iar papagalii la tv ne zic că totul e strict în conformitate cu legea. E vremea ticăloșilor și a papagalilor…
06.08.2024
09:03
2982
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3765
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5288
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6637
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9814
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10681
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5274
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6259
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8409
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7094
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4819
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5257
Consolidarea jertfelor și călăilor
27.05.2026
08:30
426
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
370
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
477
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
587
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
774
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
757
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
769
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
707
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
775
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
867
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1249
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
833
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1196
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1333
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1092
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1604
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
730
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
865
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1114
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1081
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
926
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1114
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
1005
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
973
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
838
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
Horoscopul zilei 27.05.2026
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














