Economia serviciilor în zona gri

Moto: Un pacient la psihiatru: - Doctore, nu pot mânca, nici dormi. Sunt tot timpul obsedat de gânduri despre economia noastră. – Amice, toate astea sunt povești, mituri. Nu există nicio economie! Poate exagerați cu păhărelul?

Scriam câteva luni în urmă că ne-am transformat într-o zonă gri de operațiuni financiare dubioase, într-o spălătorie regională.

Și dacă această constatare până nu demult putea fi tratată cu scepticism, ca o ipoteză neconfirmată sau ca o hiperbolă publicistică, de acum încolo R. Moldova deține acest statut în mod oficial. Ieri, Cabinetul de miniștri al Ucrainei a inclus Republica Moldova în lista țărilor off-shore. Astfel, toate operațiunile comerciale dintre Moldova și Ucraina urmează să fie supuse unui control fiscal de către autoritățile de la Kiev, transmite portalul ucrainean Unian. Și dacă țara vecină, care nu-i tocmai un model de economie performantă a luat această decizie, cum credeți că vom fi tratați de celelalte țări europene?

Ce să zic? Am râvnit acest statut, am fost insistenți, perseverenți și l-am obținut. Atacurile raider din sistemul bancar și cel al asigurărilor, când acțiunile, prin decizii judiciare dubioase, plecau în țările calde aidoma cocostârcilor, schimbarea caleidoscopică a proprietarilor - și aceștia din țări exotice, așa încât nu mai dovedești să urmărești investigațiile jurnalistice (și nu ale BNM, cum ar fi normal!). În pofida faptului că se insistă permanent pe transparența beneficiarilor finali, nu sunt sigur că cineva poate afirma la sigur cui anume aparțin azi băncile, cu excepția câtorva străine. Operațiunea grandioasă de spălare a cca $ 20 mlrd. prin sistemul nostru bancar și, iarăși(!) cu participarea nemijlocită a justiției autohtone. Și dacă toate astea au fost posibile pe parcursul ultimilor ani, de ce ne-ar mira ceea ce s-a întâmplat recent cu cele trei bănci? Vorba ceea – unde se duce suta, se duce și mia. Adică, miliardul. De ce nu, dacă se poate? Dacă parcă avem BNM, CNA, PG etc., dar parcă nu. De ce ne-ar mira că partenerii de dezvoltare nu mai vor să toarne apă în nisip și insistă să lichidăm aceste bănci?

Ce înseamnă, de fapt, această zonă gri? Asta înseamnă un off-shore nedeclarat. O țară fără economie. Pentru că nu e nevoie de ea. Nu e nevoie de industrie, producere, agricultură performantă etc. Pentru că asta e bătaie de cap – să investești zeci de mii de dolari ca să creezi un loc de muncă. Dar acestea trebuie mii și mii. După care să lucrezi vreo cinci ani în pierdere și doar după asta să începi să recuperezi investiția. Vă imaginați așa ceva la noi? Să fim serioși! Nu-i mai simplu și mai repede să treci prin bănci și instanțe $ 20 de miliarde și să-ți tragi comisionul? Sau să câștigi un miliard de lei la diferența de curs? Sau, încă mai simplu – să cari bani de la BEM cu sacul, vorba procurorului general.

Răspunsul este evident. Așa o țară pur și simplu nu are nevoie de economie. În sensul deplin și normal al acestui cuvânt. E nevoie de câteva bănci controlate cu acționari neclari. De câteva hoteluri și restaurante. De Cricova. Și olecuță de agricultură, exact cât să le deservească. Altceva pur și simplu nu trebuie! Ne mai miră că avem doar o jumătate de milion de salariați, din care o jumătate sunt bugetari? Ceilalți - să plece peste hotare și să trimită bani acasă. Sau să lucreze în economia subterană. Adică tot în zona gri.

Pe la începutul anilor 2000, această concepție perversă a economiei serviciilor a fost zămislită de marii economiști comuniști. Care ne ziceau că Moldova n-are nevoie de industrie, producere și că viitorul nostru sunt serviciile. Postmodern, ce mai! La întrebarea firească – care anume servicii trebuie să dezvoltăm ca să fim competitivi, răspundeau evaziv, cu subînțelesuri. Au trecut vreo 15 ani și am constatat că planul a funcționat perfect. Economia adevărată e pe butuci. Au rămas doar serviciile. Care – am scris mai sus…