Vicepreședintele PD clarifică ce înseamnă „un partid Pro-Moldova” și dacă e vorba de renunțarea la cursul proeuropean. Critici dure la adresa lui Dodon, Sandu și Năstase
2412
captură Vicepreședintele Partidului Democrat (PD), Vladimir Cebotari, susține că formațiunea condusă de Vlad Plahotniuc, care s-a declarat mai nou „Pro-Moldova”, nu va renunța „în niciun caz” la integrarea europeană a republicii, adăugând că, înainte de a fi eligibili la aderare, trebuie de făcut ordine în toate domeniile din interiorul R. Moldova.
„În comunicarea noastră politică, probabil acesta este un mesaj nou. Dar acesta nu este un mesaj străin acțiunilor noastre de când am preluat guvernarea. În toată această perioadă, PD a lansat un șir de proiecte și reforme complicate. E vorba de „Drumuri bune pentru Moldova”, 60 de mii de noi locuri de muncă, creșterea salariului mediu etc. Toate aceste acțiuni sunt făcute pentru oameni. Nimeni nu va veni și ne va rezolva problemele noastre. Asta înseamnă că am renunțat la integrarea europeană? Nu, în niciun caz. Doar că integrarea europeană se face aici. Atunci când în fiecare sat vom avea cel puțin câte 4 km de drum asfaltat, atunci când în fiecare localitate vom avea apeduct și canalizare, atunci când fiecare cetățean va avea un nivel de comodități garantate de stat… Asta va însemna că am pus bazele integrării europene”, a declarat Cebotari, într-un interviu pentru Agenția Moldpres.
Fostul ministru al Justiției s-a referit și la Maia Sandu și Andrei Năstase, care spun că PD ar fi renunțat la integrarea europeană. „Acești politicieni sunt peste o săptămână la Bruxelles sau Berlin. Vreau să întreb dacă a venit doamna Merkel în R. Moldova să vadă cum se repară acoperișul la o școală? Sau acest lucru îl facem noi. Are competențe Bruxelles să demită, numească, pedepsească sau să ia decizii pentru implementarea reformelor aici? Nu”, a adăugat acesta.
Vicepreședintele PD a vorbit și de președintele Igor Dodon, despre care spune că a promis multe, dar nu a făcut nimic. Asta chiar dacă este la putere. „Să luăm exemplul lui Dodon, care a promis că va rezolva multe probleme, dar nu am văzut o soluție venită de la el, nicio realizare. Să recunoaștem că dumnealui este la putere, fie că recunoaște sau nu acest lucru. Este o altă problemă că dânsul nu vrea să participe în actul guvernării, chiar dacă are toate competențele să o facă. Cine-s politicienii care merg la Bruxelles și cât de serioși sunt. Merg în capitalele europene doar cu vorba. Care e contribuția lor la dezvoltarea statului dacă nu au un loc de muncă? Dacă nu muncesc, atunci de unde își permit mașini, apartamente, case peste hotare? Pe ce bani? Ei nu contribuie cu nimic la dezvoltarea societății”, a precizat Cebotari.
Sursa citată a mai notat că nici reprezentanții PD „nu-s ideali”. „Mai facem și noi greșeli. Cine nu face nimic, acela nu greșește”, a conchis vicepreședintele PD.
Amintim că Vlad Plahotniuc a anunțat vinerea trecută, după ședința Consiliului Național Politic, că PD se va defini drept „partid Pro-Moldova”, o formațiune care „acționează pentru toți moldovenii”.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin


















