Viceministrul Economiei, numit într-o funcție importantă la ONU
837
Viceministrului Economiei, Octavian Calmâc, a fost numit vicepreşedinte al Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Europa. Numirea sa în această funcție a avut loc în cadrul celei de-a șasea Sesiuni a Comisiei, care s-a desfășurat în perioada 10-11 februarie curent la Geneva, Elveţia.
Octavian Calmâc va conduce Comitetul pentru comerţ al Comisiei Economice a ONU. „Prezenţa reprezentantului ţării noastre în această structură importantă va spori vizibilitatea Republicii Moldova în cadrul organizaţiilor de profil economic ale ONU, contribuind la acumularea experienţei”, anunță Ministerul Economiei.
La Geneva, Octavian Calmâc a făcut o prezentare a progreselor înregistrate în ultimii ani de R. Moldova în ceea ce priveşte reducerea barierelor netarifare în calea comerţului şi a acţiunilor planificate pentru viitor. De asemenea, a vorbit despre eforturile autorităților în procesul de integrare regională, în special, despre progresele înregistrate în relaţiile cu Uniunea Europeană. Au fost menţionate: extinderea Preferinţelor Comerciale Autonome până în 2015, parafarea Acordului privind Crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE şi încheierea negocierilor asupra Acordului de Liber Schimb cu Turcia.
Pe 30 aprilie 2014, Octavian Calmâc urmează să prezinte, în cadrul Comisiei pentru Investiţii, Întreprinderi şi Dezvoltare a ONU, studiul „Profilul investiţional al Republicii Moldova”.
21.09.2022
20:58
22.09.2021
21:07
27.09.2019
09:43
23.09.2019
10:02
13.09.2019
13:00
04.12.2018
11:01
15.10.2018
13:02
26.09.2018
14:18
26.09.2018
08:02
27.02.2018
19:30
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















