Discursul lui Dodon la ONU și regretele POST-FACTUM ale fruntașilor Blocului „ACUM”
3266
Facebook Președintele Igor Dodon a fost delegat să participe la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale ONU ca reprezentant al R. Moldova, iar discursul său, așa cum afirma anterior ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, urma să fie coordonat cu Guvernul. Totuși, fruntașii Blocului „ACUM”, Mihai Popșoi și Alexandru Slusari, se arată nemulțumiți, post-factum, de mesajul transmis de Dodon de la tribuna ONU.
Potrivit lui Mihai Popșoi și Alexandru Slusari, coaliția de guvernare „ACUM” – PSRM a convenit asupra evitării subiectelor „ce dezbină societatea”, iar președintele Dodon a încălcat acest deziderat la ONU.
De asemenea, cei doi sunt indignați că șeful statului a ignorat „sugestiile” oferite de către „ACUM” în discursul său. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la N4.
„Să fi spus despre evacuarea trupelor ruse din Transnistria. Nu consider corectă abordarea cu privire la situația cu limba rusă. Noi parcă am convenit că nu atingem subiectele care dezbină societatea, care sunt problematice. Nu cred că această întrebare a meritat să fie abordată la tribuna la ONU. Sunt alte subiecte, mult mai importante: reforma justiției, multe lucruri. Dar, dacă a fost vorba despre politica externă și situația cu conflictul transnistrean, repet, evacuarea necondiționată a trupelor țării străine este prima condiție pentru dezvoltare, mai ales în contextul în care noi discutăm despre neutralitate. Ce fel de neutralitate cu trupe străine pe teritoriul tău?”, a întrebat vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, în cadrul emisiunii.
De partea cealaltă, vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, se detașează de mesajul transmis de Dodon la ONU.
„Am ascultat atent discursul și acolo nu s-au regăsit câteva sugestii pe care noi le-am oferit. De aceea, poziția este a președintelui R. Moldova, Igor Dodon, și nicidecum a majorității parlamentare sau a Guvernului R. Moldova. Pentru că la tribuna ONU se putea spune mult mai tranșant, legat de necesitatea evacuării trupelor ruse din R. Moldova. Dacă insiști pe neutralitate, dar, în același timp, nu spui că este necesară evacuarea trupelor străine de pe teritoriul R. Moldova, atunci aceste lucruri se bat cap în cap”, a subliniat Popșoi.
La Adunarea Generală a ONU urma să plece prim-ministrul Maia Sandu, însă aceasta a menționat că la Guvern este mult de lucru. Astfel, președintele Igor Dodon a fost împuternicit să participe la cea de-a 74-a sesiune. Anterior, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a dat asigurări că discursul președintelui va fi coordonat cu Guvernul. „Președintele Igor Dodon merge la Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca reprezentant al republicii, iar mesajul pe care îl va transmite trebuie să reprezinte interesul comun al cetățenilor. Noi acum discutăm exact parametrii acestui discurs și tezele exacte pentru acest forum”, a declarat anterior Nicu Popescu.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















