Viaţa după adulter // Sfaturi să îţi REPARI căsnicia
3338
sursa: sfatulparintilor.ro Un adulter poate devasta o căsnicie. Totuşi, potrivit statisticilor, jumătate din cuplurile în care s-a comis un adulter (indiferent de către cine) au hotărât să continue relaţia şi nu să se despartă. Asta nu înseamnă că procesul de vindecare a rănilor după un adulter este ceva uşor, dimpotrivă.
Onestitatea este vitală după un adulter
Odată comis un adulter, durerea e nemărginită. Persoana înşelată oricum îşi va pierde din încrederea acordată partenerului, iar dacă se continuă cu minciuna ruptura este inevitabilă. Cel mai important este onestitatea, de ambele părţi. Fiecare trebuie să-şi spună punctul de vedere, să-şi expună sentimentele, să înţeleagă de ce s-a ajuns aici. Iar dacă hotărăsc să rămână totuşi împreună, partenerii trebuie să înveţe să se încreadă din nou unul în celălalt, iar acest lucru nu este posibil fără onestitate.
Obișnuiește-te să faci față martorilor adulterului
Când îţi înşeli partenerul, este imposibil să nu te fi întâlnit măcar o dată cu o persoană cunoscută. Obişnuieşte-te cu ideea de a te întâlni şi după aceea cu respectiva persoană. La fel şi partenerul înşelat. Întâlnirea cu „martorul” nu trebuie să mai trezească sentimente de vinovăţie, respectiv de victimizare. Dacă nu încheiaţi acest capitol şi orice lucru sau persoană vă vor aduce aminte de adulter, despărţirea definitivă este aproape.
Scrie-i o scrisoare partenerului înşelat
După ce ai discutat deschis cu soţul/soţia şi v-aţi mărturisit sentimentele şi regretele, n-ar fi rău să-i spui toate aceste lucruri şi în scris. Însă nu spune doar „Îmi pare rău!”, pentru că nu înseamnă nimic. Promite-i că nu se va repeta şi că te vei ţine de promisiune, parafrazează-i sentimentele pe care şi le-a exprimat în timpul discuţiei şi asigură-ţi partenerul că meriţi din nou încrederea lui.
Partenerul înşelat trebuie să fie sigur pe el
Câteodată dorinţa de a salva căsnicia poate fi atât de copleşitoare, încât cei înşelaţi nu se mai gândesc la sentimentele lor, la frustrări, la nimic. Iartă pur şi simplu. Dar iartă prea uşor. De multe ori doar pentru că le e teamă că vor rămâne singuri. Însă acest lucru nu este sănătos pentru niciunul dintre parteneri: cel ce a înşelat nu va şti durerea celui înşelat (şi nu va avea nicio remuşcare să continue cu adulterul), iar cel trădat va acumula frustrări care-i vor macina sănătatea.
Fiţi conştienţi că într-un adulter ambii parteneri sunt vinovaţi
Să daţi vina unul pe altul când cineva a călcat strâmb este o greşeală fatală cuplului. Trebuie să acceptaţi realitatea şi să vă gândiţi că aveţi o vină comună. Deşi este adevărat că nimeni nu l-a forţat pe celălalt să înșele, la fel de adevărat este că nimeni nu riscă integritatea cuplului dacă are acasă tot ce-i trebuie. Analizaţi împreună unde s-a produs ruptura şi hotărâţi dacă merită să reparaţi ce s-a stricat. Dacă răspunsul este DA, atunci încercaţi să nu mai repetaţi aceleaşi greşeli nici de o parte, nici de cealaltă.
Stabiliţi reguli clare pentru a putea trece uşor peste adulter
Recăpătarea încrederii este un lucru extrem de important după ce unul dintre parteneri (sau amândoi) a călcat strâmb. Pentru a se ajunge aici nu este deloc exagerat să se stabilească nişte reguli pe care ambii soţi să le respecte. De exemplu, să răspundă tot timpul la telefon, chiar dacă este într-o altă discuţie. Dacă, să zicem, unul dintre parteneri a înşelat online, celălalt poate instaura regula că are voie să se uite peste umărul lui atunci când este la calculator. Deşi par a fi aspecte minore, ei bine, tocmai aceste aspecte minore contribuie la restabilirea încrederii pierdute, pentru că, încet-încet, va dispărea sentimentul de insecuritate.
Nu neglijaţi relaţia sexuală după adulter
Foarte multe cupluri care au apelat la sfaturile consilierilor maritali după un adulter au declarat că atunci când au făcut din nou dragoste cu soţul/soţia au simţit o a treia persoană în încăpere. În această situaţie, ambii parteneri vor simţi lanţul slăbiciunilor. Mai exact, persoana care a înşelat se va strădui să nu decepţioneze din nou, drept pentru care este foarte probabil să dea rateuri (în special bărbaţii), ceea ce îl va face pe celălalt să creadă că, în ciuda tuturor eforturilor făcute, partenerul (adulterinul) şi-a pierdut interesul. Sfatul specialiştilor este că în aceste cazuri să o luaţi de la capăt, ca la începuturile relaţiilor voastre. Să vă împărtăşiţi din nou dorinţele, temerile şi fanteziile pentru a vă putea face pe plac unul celuilalt şi pentru a vă bucura împreună de o viaţă sexuală împlinită.
Ignoraţi aforismele
Cunoaştem cu toţii vorbele vechi din popor, dar n-ar trebui să le daţi ascultare. Se zice că „Cine a înşelat o dată, înşală şi a două oară”, dar nu este universal valabil. Sunt persoane pe care realitatea le-a izbit aşa de tare după ce au înşelat, încât n-au mai călcat strâmb niciodată. Şi-au învăţat lecţia.
Dacă v-aţi înşelat partenerul, dar nu reuşiţi să ascultaţi durerea pe care i-aţi pricinuit-o, nu sunteţi în stare să-i înţelegeţi sentimentele, ar fi mai bine să nu mai căutaţi împăcarea. Este foarte posibil să-i înşelaţi încrederea din nou şi ar fi păcat.
sursa: sfatulparintilor.ro
01.02.2019
07:30
3116
Și-a ucis familia după ce a furat economiile părinților și le-a trimis unei prostituate
11.10.2018
08:02
3293
CUTREMURĂTOR // Ce face Schumacher atunci când își aude familia
01.10.2018
19:02
5053
Interviu de Andreea Esca // Esther Perel, specialista în probleme conjugale, spune de ce înșală oamenii
16.08.2018
08:00
3063
VIDEO // Au adoptat un urs în urmă cu 23 de ani şi trăiesc cu el în casă
15.08.2018
09:30
3372
UTIL // Ce să faci ca să nu se lipească mâncarea de oală
18.07.2018
09:01
6140
Ce familie frumoasă are Kolinda Grabar-Kitarovic, președintele Croației! Cine stă în spatele succesului ei
24.02.2018
17:30
4008
Dragă MAMĂ, fiul tău te iubește
23.02.2018
07:30
2454
Decizia RADICALĂ a lui Erdogan în privința adulterului în Turcia
16.01.2018
15:00
2886
FOTO // Timp de 40 de ani, o familie a trăit izolată în SĂLBĂTICIE, nefiind conştientă de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial
12.01.2018
17:30
2483
O familie, BLOCATĂ de două luni în aeroportul Suvarnabhumi
02.01.2018
08:30
3557
Iată FILMELE care ne reamintesc că FAMILIA este cea mai importantă
01.04.2026
15:42
13
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
54
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
87
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
208
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
233
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
270
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
314
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
267
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
285
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
370
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
355
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
366
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
338
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
01.04.2026
12:06
418
Prima uzină de procesare a subproduselor de origine animală din Republica Moldova, gata de lansare și esențială pentru exportul pe piața UE
01.04.2026
11:54
413
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:44
363
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
01.04.2026
11:24
518
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
01.04.2026
11:20
317
Ziua Internațională a Păsărilor: investiții record și acces extins la piața UE pentru sectorul avicol din Republica Moldova
01.04.2026
11:15
265
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:59
359
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
01.04.2026
10:11
403
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
374
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
01.04.2026
08:39
416
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
520
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
640
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














