Viață de pilot povestită de Sergiu Rusu
7327
Bilanț // Peste opt mii de ore de zbor pe diverse continente
Visul lui Sergiu Rusu încă din copilărie a fost cel de a zbura. De câte ori vedea elicopterele, care stropeau pădurile deasupra satului Crăsnășeni din raionul Telenești, de unde îi sunt rădăcinile, de atâtea ori își vedea visul cu ochii. Voia să privească lumea de sus și chiar să fie el pilotul acelui elicopter.
Acum, peste ani, se poate lăuda că i-a reușit. Un om echilibrat, ordonat, precis, vorbeşte cu pasiune despre zbor şi subliniază deseori importanţa disciplinei în această meserie. Când eşti în aer, la sute de metri înălţime, nimic nu e lăsat la voia întâmplării, zice el.
Cu ,,picioarele pe pământ” și cu ,,gândul printre nori”
Și dacă la unii visurile devin realitate, la altcineva visurile prind aripi. La cei 51 de ani, pilotul-examinator și instructor de zbor pe elicopterele „MI-2” și „MI-8” din R. Moldova se întoarce în timp și deapănă amintiri. În anul 1981, a absolvit școala din sat, fiind unul dintre cei mai exemplari elevi și cu cea mai mare medie. Dintre toți colegii, doar el voia să devină pilot.
„Ambii părinți aveau profesii obișnuite, tatăl fiind revizor, iar mama a activat o perioadă la magazinul din sat ca vânzătoare. Într-un fel, ei erau cu ,,picioarele pe pământ”, iar eu visam la o profesie care mă ducea printre nori. Eram la sfârșitul clasei a X-a, atunci când fiecare primea îndrumare de la profesor cu privire la continuarea studiilor la un oarecare institut, unde erai admis fără concurs, căci așa era în URSS. Când am fost întrebați de Nicolai Andreevici Pârnău ce vrem să devenim pentru a ne da îndrumare, un coleg de al meu a zis că vrea să devină doctor și, într-adevăr, în prezent activează în medicină. Când am spus că vreau să devin pilot, toți au început să râdă de mine. Replica profesorului a fost: „Noi în sat nu avem nevoie de piloți”. Eu oricum știam ce-mi doream și i-am mai spus încă o dată că o să devin pilot și gata”, își amintește Sergiu Rusu.
Primul zbor
Fiind o profesie care, pe lângă adrenalină și plăcere, înseamnă și pericol, părinții pilotului i-au interzis să-și continue studiile în domeniul aeronauticii. Fără permisiunea acestora, ,,copilul îndrăgostit de lumea aviației” a decis să meargă pe urmele marelui său vis.
„Nici nu am încercat să-i conving pe părinți, le-am spus că mă duc să susțin examenele la Politehnică, dar, de fapt, am susținut examenele pentru a deveni pilot. Pentru Moldova erau acordate opt locuri, iar unul mi-a revenit mie. Așa am ajuns la Școala de piloți din Kremenciuk, un oraș din Ucraina. Am învățat aici până în anul 1984. Primul meu zbor cu elicopterul „MI-4” a fost în anul 1982 și mi-a reușit. Atunci am luat permisul de conducere. Niciodată nu mi-a fost frică, pentru că îmi place ceea ce fac”, spune convingător pilotul.
Din Rusia la Bălți și în Africa
După ce a absolvit școala de piloți, Sergiu Rusu și-a început activitatea în orașul Magadan din Rusia, după care în 1992 a revenit în țară și a activat trei ani la Bălți.
Sergiu Rusu se oprește un pic și calculează: are până în prezent peste 8 000 de ore de muncă în spațiul aerian.
,,Am activat în mai multe țări, printre care Moldova, Rusia, Ucraina, România, Sierra Leone din Africa etc. În Afganistan am zburat cu elicopterul „MI-8” pentru misiuni civile. Cu doi ani în urmă, am fost în Germania și am învățat să zbor pe un tip nou de elicopter – „Enstrom F-28”. Vara trecută am fost plecat în Indonezia și am activat tot în domeniul aviației. Acum activez la ,,Diplomat Air”, sunt șef-pilot la „MI-8 Megavison”. Pot să vă informez că, în curând, și în R. Moldova va fi deschisă o școală de piloți”, concretizează Sergiu Rusu.
Prilejul de a fi „oriunde”
Domeniul de activitate i-a oferit pilotului prilejul de a vizita cele mai frumoase țări. Atât continentul european, asiatic, cât și cel african i-au devenit gazde ospitaliere care l-au impresionat prin cultură și unicitate.
,,Acum locuiesc în România, care din mai multe puncte de vedere e mai dezvoltată decât R. Moldova. Aici am marcat și un record: timp de o zi am reușit să efectuez 86 de zboruri, aproximativ opt ore am stat doar în aer. Printre cele mai frumoase țări pe care vi le recomand să le vizitați sunt Anglia, Franța, Germania, unele state din Africa etc. Am vizitat Sierra Leone din Africa. Poate că e o țară săracă, dar oamenii sunt bravo, te ajută chiar dacă nu au aproape nimic. Copiii la școală au uniforme de aceeași culoare, de obicei albe sau albastre. Familiile sunt numeroase, de la șase membri în sus, astfel doar un singur copil din familie merge la o instituție de învățământ. La Londra, cel mai mult am fost impresionat de Palatul Buckingham și Tower Bridge, un pod foarte frumos. Cât despre oameni, nu pot spune că sunt cei mai primitori, acolo fiecare e pentru el. Dacă mai vorbești engleza incorect, nici nu vor discuta cu tine. La Paris e altfel, populația e de omenie. Despre Turnul Eiffel pot spune că e uimitor, trebuie să-l vedeți! În Indonezia mi-a plăcut foarte mult. Acolo, toți oameni sunt simpli, toți sunt bucuroși, toți râd.Jakarta, capitala Indoneziei, e un oraș pe care o să dorești să-l mai vizitezi. Un vis pe care îl aveam de mult timp și care s-a îndeplinit a fost acel de a vizita Insulele Canare.Un arhipelag format din șapte insule de origine vulcanică din Oceanul Atlantic de care am rămas impresionat, o frumusețe de nedescris. Fiecare insulă are capitala ei, iar în Tenerife sunt multe atracții turistice. Oamenii sunt simpli. S-a întâmplat să ne rătăcim, iar ei au fost foarte receptivi să ne ajute. Vorbeam și în română, și în engleză și să vedeți că ne-am înțeles destul de bine”, ne descrie trăirile sale pilotul.
Situații-limită
Piloții se nasc cu unele abilități native, iar restul trebuie să le înveți și să le exersezi la cel mai înalt nivel.Unele dintre ele pot fi cultivate, dar e necesar, de la bun început, să ai o sănătate bună.
După o anumită perioadă de zburat, începi să ai probleme de la aerul condiţionat, apar probleme cu coloana, de la turbulenţe, de la aterizări mai dure. Pot fi şi unele probleme de ordin psihologic, întrucât, de-a lungul unei cariere de 31 de ani de pilot, Sergiu Rusu a trecut și prin situaţii-limită.
A ajuns să treacă „pe lângă moarte”. Să scape fie prin măiestrie, fie prin noroc. „Pentru a deveni pilot, trebuie în primul rând să fii sănătos și să ai caracter sau, mai bine zis, tărie de caracter. Trebuie să-ți placă ceea ce faci și să-ți învingi frica. În timpul anilor mei de activitate, am avut șase accidente, care m-au impus să mă descurc singur, ca și cum ar fi o situație obișnuită. Dar aceste cazuri nu m-au făcut niciodată să renunț la profesia mea. Până la 65 de ani, dacă o să-mi permită sănătatea, voi zbura și voi zbura. Niciodată nu am regretat că mi-am ales această profesie de vis. Feciorul e mic, dar cred că tot pe urmele mele calcă și acest lucru mă bucură. Chiar dacă e o profesie periculoasă, este una dintre cele mai frumoase. Mă consider un om norocos”, zice pilotul care a participat recent la Ziua Aviației Moldovei cu elicopterele „MI-2” și „Enstrom F-28”.
Mai are un singur dor
În prezent, Sergiu Rusu muncește intensiv la proiectul legat de deschiderea unei școli de piloți în R. Moldova.
„Sunt foarte mulți tineri care și-ar dori să însușească această profesie, dar nu au unde și nu dispun de finanțe. Sper ca cei de la putere să le ofere o șansă și un sprijin acestor copii să-și îndeplinească marele vis, căci în următorii 10 ani am putea rămâne fără piloți în țară”, conchide pilotul nostru.
Marina Șaptefraț, stagiară
06.08.2018
15:39
2280
DEZVĂLUIRI ale piloților care îți vor SCHIMBA modul în care privești o călătorie cu avionul
26.03.2018
11:00
2721
Alertă la bordul unui avion: Unul dintre piloţi era mort de beat. Ce au păţit cei 100 de pasageri
23.06.2017
09:13
4772
INCREDIBIL // Cel mai bun „nebun” pilot. SELFIE la 10.000 metri altitudine
28.05.2017
11:02
4614
Ultimul SECRET al lui Nicu Ceauşescu! A fost păstrat timp de 40 de ani
31.03.2017
09:19
2476
Pilotul unui avion de pasageri a DECEDAT în timpul zborului
10.03.2017
17:01
3685
Un adolescent a găsit un avion nazist din al Doilea Război Mondial, cu tot cu pilot
23.07.2016
09:03
3893
ISTORIE // Cum a ajuns rusoaica Nadia Russo să lupte pentru România în al Doilea Război Mondial.
19.06.2026
17:51
304
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
19.06.2026
16:57
351
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
12:39
429
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
10:13
415
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
18.06.2026
20:32
633
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
19.06.2026
17:51
272
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
252
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
315
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
289
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
390
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
455
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
417
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
509
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
489
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
406
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
485
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
561
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
627
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
700
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
715
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
672
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
984
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
907
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
675
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
745
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1030
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
846
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1095
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1360
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1190
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














