UIMITOR: Ce poate să facă acest bărbat din R. Moldova cu mâinile paralizate

SOARTĂ // Avea cinci pe atunci și nu a știut că, dintr-o simplă joacă, viața i se va schimba în totalitate

L-am întâlnit pe domnul Ion, sau Ionaș, așa cum îi spun apropiații, în atelierul său de lucru de la Muzeul de Istorie din Chișinău, acolo unde de mai bine de opt ani expune pe hârtie toate obiectele vechi descoperite de arheologi.

La cei 45 de ani ai săi, bărbatul arată ca la 30, iar la prima vedere pare sănătos, fericit și împlinit. În spatele aparențelor însă, Ionaș suferă de paralizie a mâinilor și este nevoit să supraviețuiască din pensia de 700 de lei și dintr-un salariu de două mii de lei, bani din care trebuie să-și achite chiria, facturile și să-și asigure traiul.

Cu toate acestea, pictorul și specialistul în grafică nu se plânge nimănui, dar discută cu un zâmbet senin și privește viața cu mult optimism.

Grafică și pictură

Pe o masă amplasată lângă fereastră, se observă diferite tipuri de creioane simple, foi albe de hârtie, vase vechi din lut, tablouri pe perete.

„Aici este un fragment dintr-o oglindă veche, iar eu trebuie să-l desenez cu exactitate”, ne arată domnul Ion în timp ce măsoară dimensiunile obiectului descoperit de arheologi. Desenul, ca și alte lucrări ale pictorului, ajunge în cărțile și documentele istorice. Pictorul realizează cu exactitate diferite lucrări grafice, iar atunci când are timp liber, se delectează cu picturi în acuarelă sau ulei, pe care le vinde sau le oferă cadou.

„Mi-am făcut un regim deja, de la ora 7 până la 10 dimineața pictez, apoi vin la serviciu, unde fac grafică, iar seara, când merg acasă, iarăși pictez”, ne spune el programul său.

Jocul care l-a paralizat

Ionaș s-a născut în satul Baimaclia, raionul Cantemir, și avea cinci ani când a trăit șocul vieții sale. Era doar un copilaș, îi admira pe frații mai mari și se lăsa pe mâinile prietenilor lor atunci când aceștia voiau să se joace cu el.

„Fratele meu se îmbrăca pentru a ieși la joc în sat. La poartă îl așteptau băieții, iar eu am ieșit să-i văd. Ei se jucau cu mine, nu mai ține minte cum s-a întâmplat totul, dar s-au jucat până m-au scăpat jos. Am paralizat. Trei luni nu m-am mișcat deloc, am stat țintuit la pat. Am fost apoi internat în spital, unde, după tratamente, am început a mișca mâinile. Medicii au spus că e nevoie de operație, dar mama a refuzat, se temea să nu-mi fie mai rău, așa am ajuns cum sunt astăzi. Mâinile îmi sunt deformate, nervul le-a sucit așa cum a vrut. Ele nici nu sunt la locul lor, eu nu pot ridica mâinile sus și nici nu am multă putere în ele”, ne spune Ionaș, care are mari dificultăți atunci când se deplasează cu transportul public din Chișinău.

Pictorul are o mică problemă și la coloana vertebrală, care îi provoacă uneori dureri mari de cap.

Elev apoi și profesor de pictură

Din cauza problemei sale de sănătate, mai mulți ani la rând domnul Ion nu a fost acceptat la niciun post de muncă. El stătea acasă și desena diferite gazete de perete pentru verișoara sa, care era educatoare la grădinița din localitate.

„I-am zis verișoarei că vreau să mă angajez la grădiniță în calitate de pictor. Directoarea de acolo mi-a spus că am nevoie de acte de studii și că fără ele nu mă poate primi la muncă. Am mers la școala de pictură din Cantemir, unde am vorbit cu directorul și l-am rugat să mă ajute”, ne povestește Ionaș.

După ce a trecut diverse teste, a realizat mai multe desene cerute de profesor, Ionaș a absolvit școala și apoi colegiul de pictură, iar mai târziu a fost câțiva ani profesor la școala de pictură.

„În acei ani, mama s-a îmbolnăvit foarte tare și a trebuit să stau cu ea. Din această cauză, am fost nevoit să las serviciul. Mama a decedat, iar eu am decis să vin la Chișinău”, își amintește pictorul, care, odată cu trecerea anilor, a rămas fără mamă, tată și fără cei doi frați. Ionaș crede că pasiunea pentru pictură i se trage de la un unchi de-al său, care picta extraordinar, chiar dacă nu avea o mână.

La Chișinău, pentru o viață mai bună

A venit la Chișinău pentru a-și continua studiile. A fost admis la contract la specialitatea „Pictură bisericească”. Dacă primul an s-a descurcat din punct de vedere financiar, mai târziu, din lipsă de bani, Ionaș a fost nevoit să abandoneze studiile și să se apuce de lucru. Așa a ajuns să fie angajat la Muzeul de Istorie, unde lucrează și în prezent. Scumpirile în lanț, dar și salariul mic l-au determinat pe Ionaș să se întoarcă în sat.

„Nu plănuiam să mă întorc definitiv, dar săptămâna trecută proprietara apartamentului mi-a spus că trebuie să achit mai mult pentru chirie. Practic, tot salariul trebuie să-l dau, dar iată, vine iarna, facturile cresc, nu am cum să mă descurc financiar”, ne explică pictorul.

„În sat am casa părintească, avem pământ pe care îl voi lucra. Voi trăi din pensie de la început, dar voi încerca să-mi caut un post de muncă”, zice Ionaș.