Ochii care cântă

EXEMPLU // A absolvit trei facultăți și cunoaște câteva limbi străine. Cântă, face sport, masaj, scrie texte jurnalistice, organizează evenimente de caritate, lucrează în relații publice și compune versuri

Xenia Siminciuc are o fetiță de patru anișori, care îi este cea mai scumpă comoară. Deși are deficiențe vizuale, nu se plânge nimănui și a luptat mereu pentru a fi într-un pas cu toată lumea. Este neînfricată și un adevărat exemplu de curaj.

Cântă jazz într-un restaurant

Pe Xenia am cunoscut-o într-un restaurant din Chișinău. Era imposibil să nu remarci vocea și chipul ei angelic. Avea un program de jazz pentru acea seară, iar toată lumea o aplauda după fiecare piesă. O trăda doar privirea, care stătea mereu țintită într-un punct și nu la public.

Xenia Siminciuc are 30 de ani și este originară din orașul Căușeni. De mai mulți ani este stabilită în capitală. Activează și în domeniul promovării drepturilor omului, persoanelor cu dizabilități și categoriilor dezavantajate. „Nu trebuie să așteptăm nimic de la alții, noi trebuie să căutăm modalități pentru dezvoltarea societății”, este unul dintre motto-urile tinerei.

Vede totul foarte micșorat

Xenia vede totul, inclusiv culorile, doar că foarte micșorat. De vreo 10 ori mai mic, așa ne explică ea. Mai greu îi este în public, la un restaurant de exemplu. Trebuie să dea meniul foarte aproape de ochi ca să poată citi ce este scris. Acasă și la serviciu, însă, totul este dotat special pentru ea. „Am probleme cu vederea, dar în secolul nostru nimic nu este imposibil. Atât la serviciu, cât și acasă am un calculator foarte performant, dotat cu programe speciale de mărire a textului. De asemenea, monitorul și tastiera sunt mai mari decât cele obișnuite. Literele sunt mari, albe pe fon negru, această combinație îmi este foarte comodă. Totul este în contrast și astfel pot să văd. Îmi este foarte ușor”, zâmbește ea.


Consultații pe la medici din toată lumea

Femeia are probleme cu vederea încă de la naștere. În a patra lună de sarcină, mama ei ar fi suferit de o infecție virală, fapt ce a afectat dezvoltarea mușchilor oculari ai copilului. Dacă medicii din țară i-au spus că nu va putea vedea niciodată, cei de peste hotare i-au recăpătat 8% din vedere. „Pe când aveam trei ani, părinții meu s-au alertat din cauză că nu reacționam la multe activități. Au mers imediat la spital. Medicii i-au descurajat din start și le-au spus că nu voi vedea niciodată. Părinții mei nu au stat pe loc, sunt niște luptători adevărați. Practic, nu mai trăiau pentru ei, dar pentru mine. Am fost în multe țări, la cei mai renumiți medici. Am primit tratamente, masaj, ceaiuri, comprese, chiar și injecții. Nu prea au ajutat. Am trecut prin multe experimente, doar la operație nu am mers. Medicii au constatat că sufăr de atrofiere parțială a nervului ocular. Aveam cinci anișori pe atunci. Țin minte că un specialist din Rusia mi-a spus că, dacă voi citi mult la o lumină puternică, voi antrena mușchiul, iar vederea se va îmbunătăți”, își amintește Xenia.

Studii în școli obișnuite

Când a împlinit 12 ani, Xenia a început să lucreze individual. Părinții îi citeau povești și scriau împreună. Desenau și aranjau litere, cu scopul de a lucra asupra vederii. „Cu acele exerciții am reușit să recapăt aproximativ 8 – 9 % de vedere. Ochiul stâng acum vede 5%, iar ochiul drept – 8%. Aici și s-a oprit, mai mult nu a progresat. Ne-am conformat situației și am acceptat că așa voi vedea mereu”, spune tânăra.

În pofida problemelor sale, Xenia a studiat într-o școală obișnuită, cot la cot cu semenii săi. A suferit mult, dar nu s-a lăsat bătută nici pentru o clipă. A urmat câteva facultăți în Chișinău, Școala de studii avansate în Jurnalism, Facultatea de engleză-germană la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, economie și management la Academia de Administrare Publică. Este vorbitoare de limbă rusă și i-a fost greu să se integreze în grupele de limbă română. Datorită profesorilor „principiali”, cum spune ea, Xenia are acum o română perfectă și este mândră de acest fapt. „Mă duceam singură la școală. Părinții mi-au arătat drumul de câteva ori, apoi mă descurcam. Am absolvit școala medie din orașul Căușeni, o școală obișnuită. Eram singurul elev care avea probleme cu vederea. Am avut noroc de învățătoarea mea, care m-a ajutat foarte mult”, povestește tânăra luptătoare.

„Rățușca cea urâtă” din clasă

Femeia spune că a avut puțini prieteni la școală. Majoritatea colegilor erau brutali, o agresau și râdeau de ea. „Mai mult timp eram singură. În clasa noastră eram considerată rățușca cea urâtă. Asta a fost, nu dau vina pe nimeni. De cele mai multe ori, copiii sunt cruzi. Mă consola faptul că eu nu prea aveam timp liber. Aveam lecțiile apoi mergeam la școala de muzică și la sport. Astfel, eram mereu în activități. Pe lângă toate, scriam versuri și nuvele despre dragoste, chiar dacă pe atunci nu știam ce e asta”, râde tânăra.

Venirea în Chișinău a fost o provocare atât pentru Xenia, cât și pentru părinții ei. Fata a insistat să fie independentă, iar părinții - să nu o însoțească. Orașul mare și gălăgios a tulburat-o de multe ori, și-a spus că își acordă jumătate de an pentru probă. Dacă nu rezistă, se întoarce acasă.

Chișinău, orașul care i-a schimbat viața

Primele luni în Chișinău au fost o adevărată provocare pentru ea. Și-a propus să facă o încercare și să încerce să se descurce singură. „Mama îmi spunea mereu că nu trebuie să cedez. Că sunt mereu pe primul loc. Chișinăul a fost un șoc pentru mine. Străzi mari și semafoare care nu prea funcționează. Aici oamenii fug mereu, dau peste tine și nu se uită în urmă. De mai multe ori mi-a fost furată geanta. Plângeam în fiecare seară, vroiam acasă. Mama a fost cea care m-a încurajat. Am început să mă plimb singură. Să analizez cum sunt amplasate străzile, cum merg microbuzele. Am lucrat asupra memoriei mele vizuale. Așa m-am acomodat cu orașul. Toate peripețiile le priveam ca pe o lecție”, povestește eroina noastră.

Xenia și-a făcut primii prieteni pe băncile facultății. Aici a văzut ce înseamnă o gașcă și cum poți petrece frumos timpul. „Facultatea mi-a schimbat viziunile. Am pus un alt preț pe personalitatea mea și am înțeles că mama avea dreptate. Mă descurcam singură peste tot. Mi-a fost greu și la studii, nu reușeam să scriu sau să văd bine, dar făceam multe xerox-uri de la colegi. În mare parte, profesorii erau indulgenți, dar eu nu jucam pe dizabilitate, am vrut să fiu tratată ca toți ceilalți”, spune mândră tânăra. Xenia a fost foarte activă atât la ore, cât și în activitățile extra-curriculare. Cânta, compunea și recita versuri. Era prezentă la toate serile culturale. Toți o cunoșteau deja pentru talentul și măiestria sa.

„Cântecul mă face fericită”

Xenia a studiat pianul, dar nu a acordat o atenție sporită muzicii. Cânta pentru și din suflet. „Am început a cânta la serile culturale de la facultate. Toată lumea mă aplauda și mă încuraja. În 2003, am participat la concursul național Steaua Chișinăului. A fost un eșec. Atunci am cedat emoțional și am spus că nu voi mai cânta niciodată în public”, ne spune ea.

Acest eșec a fost o lovitură puternică pentru tânăra interpretă, fapt pentru care, timp de cinci ani nu a mai cântat. Anul trecut, în aprilie, a revenit la pasiunea ei. „Am mers într-un local cu mai mulți prieteni. Era ziua de naștere a unei colege. Atunci am solicitat să fac o dedicație muzicală și toată lumea a rămas impresionată. Prietenii m-au îndemnat să mai cânt. Tot atunci ne-am gândit să organizăm un concert de caritate pentru niște copilași. Am invitat mai mulți interpreți autohtoni, iar eu am mai exersat și am lucrat asupra vocii. Evenimentul a fost cu succes, fapt care m-a încurajat și mai mult”, spune Xenia. Din acel moment, a urmat pasiunea sa pentru muzică pe care o practică și acum. „Nu vreau glorii sau premii, sunt fericită atunci când cânt și asta e tot. Am acasă un pian, microfon și singură îmi organizez repetițiile”, zâmbește dânsa.

Mândră de fiica sa

Xenia studia la Academia de Administrare Publică când l-a cunoscut pe viitorul ei soț. Erau în aceeași grupă și de mai multe ori el îi spunea bancuri pentru a o înveseli. Pentru a cunoaște cu adevărat ce înseamnă viața de student, tânăra a locuit o perioadă în căminul instituției. Acolo și-a făcut prieteni și cumetri pentru întreaga viață. „Academia m-a format într-un fel, mi-a dat multe cunoștințe și prieteni de valoare. Acolo am învățat limba română. Am avut niște colegi și profesori minunați. Nici nu am observat cum cel care mi-a devenit soț mi-a intrat în suflet. Apoi, mi-am dat seama că nu pot trăi fără el. Ne-am căsătorit, avem o fetiță, Kira, care are patru anișori acum. Este comoara noastră și ne mândrim cu ea”, zâmbește tânăra mamă.



Vrea propria fundație și emisiune TV

Cel mai mare vis al Xeniei este să-și înființeze propria fundație pentru susținerea talentelor și în special ale persoanelor cu dizabilități. De asemenea, jurnalista își dorește să aibă o emisiune televizată, unde să vorbească despre problemele persoanelor cu nevoi speciale. „Cea mai mare problemă cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în țara noastră este accesibilitatea. Din punctul meu de vedere, acest oraș nu este pentru oameni. De multe ori vin acasă cu picioarele fracturate. Peste tot sunt construcții, drumuri stricate. Lipsesc benzile iluminate. Mai multe magazine au uși din sticlă, transparente, e foarte complicat. Sunt indignată de multe lucruri. Acum sunt încrezută în fiecare pas pe care îl fac și vreau să-mi urmez marile vise”, ne spune încrezută Xenia.

Concert de caritate

Jurnalista pregătește un nou concert de caritate, care va avea loc pe 10 aprilie curent. Evenimentul, în cadrul căruia vor cânta mai mulți interpreți din țară, are drept scop colectarea unei sume de bani pentru o fetiță care are mari probleme de sănătate. „Va fi ceva frumos și invităm toată lumea bună. Va fi ceva foarte interesant”, ne îndeamnă interpreta.

„Niciodată nu lăsa disperarea să-ți taie suflarea. Mereu se va găsi cineva care să-ți dea o mână de ajutor, viața are sens, trebuie doar să-ți găsești menirea”, este un mesaj de încurajare pe care l-a transmis Xenia pentru toate persoanele cu probleme sau nevoi speciale.