Moldovenii din mijlocul războiului

REFUGIAȚI // Și-a lăsat soțul în Yemen și casa ciuruită de gloanțe, și-a luat nepoții în brațe și a revenit la baștină după 25 de ani

Au trecut zece zile de când se bucură de liniște și pace pe pământ natal, dar tot mai vede în fața ochilor sânge și oameni răniți, tot mai aude vâjâitul gloanțelor și bubuituri, iar visele sunt toate coșmaruri.

Asta i se întâmplă Svetlanei Stratan, o moldoveancă care a fost evacuată recent din Yemen, împreună cu fiul său, nora și trei nepoți. Războiul a pus stăpânire de câțiva ani pe această țară arabă, iar străinii stabiliți aici s-au văzut nevoiți să-și părăsească casele pentru a se salva.

A așteptat cu sufletul la gură sunetul de la Ambasada Rusiei din Yemen. La celălalt capăt al firului, o voce liniștită a anunțat-o că trebuie să-și ia familia și să pornească spre aeroportul din orașul Sana. A fost cea mai mare bucurie din ultimii trei ani. În scurt timp, aveau să urce la bordul unui avion și să ajungă la Moscova - vii și nevătămați. Și-au riscat viețile mergând 300 de kilometri din orașul Taiz până în Sana, dar altă soluție nu aveau.

Au scăpat ca prin minune

„Nici nu aveam bagajele făcute. Ne-au sunat noaptea. Lumină nu era, fiindcă rețelele electrice au fost distruse de bombardamente. Cu lumânarea am căutat câteva haine mai groase, am ales lucruri de primă necesitate pentru copii, le-am aruncat în genți cum am nimerit și ne-am pornit. Nimeni nu voia să ne ducă în Sana, fiindcă acolo se împușcă întruna. Chiar și la ora patru dimineața, când toți bărbații arabi se roagă, tot nu încetează focul. Ne temeam că nu vom reuși la avion”, își amintește doamna Svetlana noaptea în care au evadat din acel calvar.

Un vecin care lucra ca taximetrist s-a lăsat înduplecat de plânsetele copiilor și a acceptat să-i ducă la aeroport. Pe drum au trăit clipe de coșmar. „Am fost opriți de dușmani. Ne-au verificat actele, iar documentele feciorului chiar le-au rupt. Ne-au lăsat să plecăm. Peste câțiva kilometri, un autobuz care mergea în față a fost lovit de un obuz. A explodat chiar în ochii noștri, dar a fost aruncat câțiva metri într-o parte, de altfel o pățeam și noi. Peste tot erau cadavre. Am astupat copiii să nu vadă balta de sânge și ne-am continuat drumul”, povestește Svetlana Stratan.

A ajutat mii de răniți

Femeia spune că a trăit cea mai mare spaimă, chiar dacă până atunci a văzut zilnic zeci de răniți. Timp de 18 ani, Svetlana Stratan a lucrat soră medicală în secția traumatologie a spitalului din Taiz, unde sunt aduși acum cei răniți în timpul violențelor.

„Ore în șir puteam să nu ieșim din sala de operații. Am lucrat cot la cot cu doi medici moldoveni. Ei tot s-au întors în țară. Dacă se termina ziua de muncă și afară bombardau, rămâneam să dorm la spital. Nici acasă nu eram în siguranță. Pereții locuinței sunt ciuruiți de gloanțe, iar geamurile sunt sparte”, descrie femeia în ce hal a ajuns casa pe care a îngrijit-o din 1990, de când s-a stabilit cu soțul în Yemen.

Dacă se auzeau tancurile, toți membrii familiei se adăposteau în camera din mijlocul locuinței, în speranța că un eventual obuz nu va putea trece prin câțiva pereți. Femeia spune că locuințele arabilor nu au subsoluri, care ar putea fi salvatoare în caz de bombardamente.

Copiii sunt speriați, dar vor acasă

Svetlana Stratan a ales să se întoarcă la baștină, după 25 de ani, doar de dragul nepoților. „Băieții cei mari, de zece și de șase ani, se duceau la școală foarte rar, când erau zile mai liniștite. Acasă stăteau cu frica în sân, iar fetița cea mică, de un an și șapte luni, plângea întruna când se auzeau împușcături în stradă. Chiar dacă nora este din Yemen, a acceptat să vină cu noi în Moldova. Aici suntem în siguranță, dar băieții îmi spun că vor acasă, la prietenii lor. O să le fie greu până vor învăța limba, dar se vor adapta după ce îi vom înscrie la școală”, crede doamna Svetlana.

Soțul ei, originar din Yemen și pe care l-a cunoscut în 1986 la Kiev, a rămas în mijlocul războiului din această țară arabă să-și îngrijească mama bolnavă care este țintuită la pat și este gata să stea departe de familie până nu vor înceta luptele.

Își caută locuință

Sosiți la Chișinău, cei șase membri ai familiei refugiate s-au adăpostit la sora Svetlanei. Dar nu pot zăbovi prea mult aici.

„În apartament trăiește sora cu trei fiice care sunt căsătorite, iar noi șase dormim acum în salon. Ne căutăm gazdă, dar trebuie să-mi găsesc urgent de lucru și eu, și fiul ca să putem supraviețui. Nu avem nimic, doar câteva haine. O organizație ne-a dat ieri niște produse alimentare și atât”, spune cu lacrimi în ochi Svetlana Stratan.

Va revedea casa părintească

De Paștele Blajinilor, femeia vrea să ajungă în satul Năpădeni din raionul Ungheni. Acolo stă pustiită casa părintească. Pentru prima dată va merge și la mormintele părinților.

„Speram să ne adăpostim în această casă, dar sora mi-a zis că este gata să se prăbușească. Nici nu poate fi reparată. Trebuie reconstruită din temelie. Vom sta la gazdă un timp, iar pe urmă… cine știe. Poate va fi odată pace și vom reveni acasă”, spune plină de speranțe doamna Svetlana, referindu-se la locuința din Yemen.

22 de moldoveni aduși acasă

De la începutul lunii aprilie, 22 de cetățeni moldoveni, printre care șase copii, au fost evacuați din Yemen. Oamenii au fost transportați prin intermediul unor curse aeriene militare charter ale Federaţiei Ruse. Operațiunea a fost posibilă datorită conlucrării dintre autoritățile ruse și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a achitat costurile de zbor ale moldovenilor de la Moscova la Chișinău și promite să acorde asistența necesară pentru integrarea refugiaților în societate.